MAFIA usturoiului din China - dezvăluiri complete! Este tratat chimic să nu încolțească și se cultivă cu pesticide care-i otrăvesc pe români!

Produsul din China este tratat chimic cu substanțe nerecomandate și chiar interzise în UE. Mai mult, pentru a ascunde originea sa, și pentru a nu speria cumpărătorii, multe importuri sunt trecute mai întâi prin spațiul comunitar, de unde apoi este adus în România ca și cum ar fi un produs din Uniunea Europeană.

MAFIA usturoiului din China - dezvăluiri complete! Este tratat chimic să nu încolțească și se cultivă cu pesticide care-i otrăvesc pe români!

   Foto: Agrointel.ro

Din evidențele ANAF și cele ale Institutului Național de Statistică reiese că în ultimii doi ani au fost aduse din China doar 210 tone (210.000 de kilograme) de usturoi. Agrointeligența – www.agrointel.ro a aflat însă că importurile legumei chinezești sunt de cel puțin opt ori mai mari – peste 1.700 de tone de usturoi care au ajuns în România au avut origine chinezească. Produsul asiatic este tratat chimic cu substanțe nerecomandate și chiar interzise în UE.

Usturoiul chinezesc care ajunge mai ales în supermarketurile și hipermarketurile românești, dar nu numai, este unul controversat din punct de vedere al sănătății produsului. Este tratat cu pesticide, gazat cu inhibitori de creștere, interziși în UE și SUA. Mai mult, pentru a ascunde originea sa, și pentru a nu speria cumpărătorii, multe importuri sunt trecute mai întâi prin spațiul comunitar, de unde apoi este adus în România ca și cum ar fi un produs din Uniunea Europeană.

Datele APIA contrazic cifrele statistice oficiale

Concret, datele de la intrarea în țară aflate în posesia Autorității Vămilor și ale Administrației Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), raportate la Institul de Statiscă, relevă că în anul 2015 au ajuns în România doar 26 de tone de usturoi chinezesc. Anul următor, au mai fost importate, oficial, alte 187 tone din China.

Însă, conform reglementărilor europene, firmele care fac importuri de usturoi trebuie să declare și la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) țara unde este crescut usturoiul care ajunge în România. Asta pentru statele din afara spațiului comunitar, pentru restul – importurile sunt considerate schimburi intracomunitare.

Din datele de aici, de la APIA, rese că în ultimii doi ani au intrat în țară aproape 1,7 milioane de kg (1.700 de tone) de usturoi care a fost crescut în China.

Tratat chimic să nu încolțească

Gheorghe Vlad, producător de legume din zona București-Ilfov, ne-a explicat că usturoiul din China este tratat chimic și este nepotrivit pentru consum. Asta pentru simplu fapt că dacă este lăsat mai multe zile la soare, spre exemplu, el nu dă semn că încolțește. "Produsele de acest gen importate din acest stat din Asia este unul gazat, trata chimic, asta pentru a rezista cât mai mult. Nu trebuie analize, se poate observa cu ochiul liber prin simplu fapt că acest usturoi nu încolțește", stabilește sigur acesta.

Cu toate acestea, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a refuzat să ne precizeze oficial, până în acest moment, dacă a verificat loturile de usturoi din China pentru a ne transmite dacă leguma este sigură pentru consum sau nu. Reprezentanți ai instituției ne-au precizat că în ultimii doi ani au fost testate anumite loturi, însă nu s-a putut ajunge la vreo concluzie pentru că leguma din China nu are rădăcini, acestea fiind îndepărtate. Citeste material complet pe Agrointel.ro...

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
405

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
251

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2159

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...