Transcrierea Testamentului politic al lui Corneliu Coposu:
Epilog
S-ar putea ca intervenția chirurgicală să-mi fie fatală.
Câteva concluzii finale: cred că mi-am făcut datoria față de È›ară, față de conÈ™tiinÈ›a mea. Nu cred că am să-mi reproÈ™ez vinovății majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic È™i toate acÈ›iunile născute din dragoste de Patrie È™i de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aÈ™ proceda la fel, chiar È›inând seama de perspectiva anilor de puÈ™cărie, de suferinÈ›ele îndurate. Sunt convins că politica este o activitate morală È™i nu poate fi delimitată de etică È™i de onestitate. Am preÈ›uit întotdeauna oamenii cinstiÈ›i È™i leali È™i am avut strângere de inimă atunci când prin forÈ›a împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor È™i a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esenÈ›a obiectivelor pentru care militezi. Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut È™i detestat, din prima tinereÈ›e, materialismul istoric È™i dialectic, concepÈ›iile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin. Cred că era comunistă, impusă țării noastre după al doilea război mondial, a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Nu È™tiu în câtă vreme vom recupera stagnarea malefică pe care ne-a impus-o. Dacă aÈ™ fi întrebat în ziua judecății despre urmele pe care le lasă străduinÈ›ele mele de o viață, aÈ™ răspunde fără ezitare că mă socot cel puÈ›in co-ostenitor la supravieÈ›uirea Partidului NaÈ›ional Țărănesc, peste cele aproape cinci decenii de teroare; că mă felicit pentru integrarea (cu câte riscuri) Partidului în InternaÈ›ionala CreÈ™tin-Democrată (1987) într-o epocă de cumplită persecuÈ›ie È™i supraveghere poliÈ›ienească; în noaptea RevoluÈ›iei din decembrie am relegalizat Partidul, scriptic desfiinÈ›at în iulie 1947 ( în realitate funcÈ›ionând clandestin chiar È™i în puÈ™cării); am redeschis, cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vrednici pe care suferinÈ›ele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu È™i Mihalache , peste un hău de patruzeci È™i cinci de ani, plin cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură rusă-comunistă; (Partidul NaÈ›ional Țărănesc, cu definiÈ›ia pe care i-am adăugat-o “CreÈ™tin-Democrat” a fost înscris primul, cu nr. 1 la Tribunalul BucureÈ™ti, în registrul formaÈ›iunilor politice); prin eforturi susÈ›inute È™i osteneli necântărite, prin deplasări obositoare È™i demersuri repetate, am reuÈ™it să integrez Partidul în conclavul formaÈ›iunilor politice respectate È™i respectabile ale Occidentului, marcând o prezență europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizaÈ›ia continentală; am stabilit legături de colaborare cu cele mai importante personalități de decizie din apus È™i am obÈ›inut preÈ›uirea È™i ajutorul moral È™i material al acestora. Partidul nostru este în prezent factor important în Uniunea Europeană CreÈ™tin Democrată, în InternaÈ›ionala CreÈ™tin Democrată, în Uniunea Partidelor Populare - iar organizaÈ›iile noastre speciale(de tineret, muncitori, femei) fac parte din organismele internaÈ›ionale ale categoriilor respective. Am avut satisfacÈ›ia de a fi invitat în capitalele occidentale, de a lega dialoguri cu È™efii de stat È™i prim-miniÈ™trii statelor occidentale, cu È™efii electivi È™i exponenÈ›ii de căpetenie ai țărilor democrate din Europa È™i Statele Unite. În toate acÈ›iunile întreprinse am militat nu numai pentru interesele subiective ale Partidului pe care-l reprezentam, ci È™i pentru prestigiul È™i interesele țării. Am fost întotdeauna mândru de calitatea mea de român, cu toate că mi-am etalat, dintr-o decență explicabilă, patriotismul, nici nu am făcut paradă demagogică de naÈ›ionalism. Am avut satisfacÈ›ii È™i decepÈ›ii. Îmi pare bine că decepÈ›iile, cauzate de lichelismul, lipsa de loialitate È™i incorectitudinea unor oameni apropiaÈ›i nu m-au demoralizat. Permanentele agresiuni fizice È™i morale ale căror È›intă am fost vreme de o jumătate de secol, probabil că mi-au consolidat rezistenÈ›a È™i facultatea de a trece, cu oarecare înÈ›elepciune, peste dovezile de ingratitudine È™i “lucrăturile clandestine” încropite cu vicleÈ™ug împotriva mea. Cred că am fost cel mai calomniat om politic din zilele post-revoluÈ›ionare. IntransigenÈ›a mea, refuzul compromisurilor anti-morale È™i fermitatea unor atitudini devotate intereselor țării, nu au făcut casă bună cu practica aproape generalizată a poltroniei, a complexului relei credinÈ›e, a corupÈ›iei È™i a politicianismului asiatico-oriental. De aceea am fost identificat ca inamic de căpetenie al încercărilor de “restaurare nostalgică a epocii de dinainte de evenimente.” Nu cred că acÈ›iunea viguroasă de demonetizare, întreprinsă pe toate planurile împotriva mea, a dat sau va da rezultate. De altfel, ce le-aÈ™ putea reproÈ™a celor pe care însăși existenÈ›a mea îi proiectează spre băncile acuzării? ReproÈ™ îndreptățit aÈ™ putea avea doar celor racolaÈ›i pentru această murdară deprindere, din rândul prietenilor proprii. Dacă până cândva se va face procesul comunismului( înÈ›eleg procesul celor care au contribuit, în concret, la dezastrul țării, rândurile de față ar putea servi ca argument în instanță, în favorul celor încriminaÈ›i. Anume: oamenii( sau sub-oamenii) care s-au pretat la acÈ›iunile degradante ce li se vor pune în sarcină( teroare, asasinate, torÈ›ionări, persecuÈ›ii criminale) nu trebuie să fie pedepsiÈ›i, ci internaÈ›i în ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toÈ›i, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică È™i morală, de toate crimele È™i păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat È™i pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiÈ›ie a calomniei È™i defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperaÈ›i de societatea onestă a României viitoare. Ispășirea acÈ›iunii lor mercenare se va solda cândva prin remuÈ™cări tardive. Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneÈ™te în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. ( “ Eu nu voi supravieÈ›ui. Voi, care veÈ›i scăpa de iadul comunist, aveÈ›i datoria să duceÈ›i mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare! “). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar È™i în condiÈ›ii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaÈ›iei tinere a Partidului NaÈ›ional Țărănesc CreÈ™tin Democrat. Cu credinÈ›a în Dumnezeu È™i în viitorul neamului românesc, înainte
Corneliu Coposu
Hemer, noaptea de 24/25 iulie 1994”.