Sfaturile Părintelui Saghin către românii din Italia: "Gândiţi pozitiv!"

Sfaturile Părintelui Saghin către românii din Italia: "Gândiţi pozitiv!"
"În provincia Prato sunt foarte mulţi moldoveni veniţi din zona cuprinsă între Galaţi şi Botoşani. Sunt mame care plâng şi suferă enorm de dorul copiilor, unele aproape că se îmbolnăvesc din această cauză. Am văzut multe românce care, intrând în biserică, au început să plângă instantaneu auzind slujba în limba română. Este greu, când vezi că omul suferă şi nu poţi să faci totul ca să-i opreşti suferinţa. Este cel mai greu lucru pentru un preot".

Parohia Prato din Provincia Toscana a fost înfiinţată cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Siluan al Italiei, în anul 2009, când a fost numit ca paroh preotul Ionică Saghin.

Părintele Saghin s-a născut la Focşani în 1972, este absolvent al Facultăţii de Teologie Pastorală din Bucureşti şi este căsătorit cu Mina, asistent medical. Au doi copii frumoşi, Maria şi Alexandru. Viaţa de preot în Occident este dură şi diferită de cea de acasă, dar satisfacţiile sunt pe măsură. "Românii, de orice confesiune ar fi, se susţin şi se înţeleg bine oriunde în lume"

Părinte Ionică Saghin, cum a fost începutul în Italia?

Începutul a fost destul de dificil, deoarece pastoraţia în diasporă  nu este aceeaşi cu cea din ţară. Aici dificultăţile merg de la cele de ordin material, prin faptul ca nu toţi românii au un loc de muncă stabil, deci nu pot avea o casă şi a nu avea o casă este echivalent cu a dormi sub pod; sau nu toţi au cu ei familia, ceea ce înseamnă o grijă şi un disconfort în plus; până la cele de ordin psihologic-sufletesc, datorate stresului continuu şi lipsei pentru mulţi români a unei rute sigure, stabile de viaţă, precum şi a unei axe de valori care asigură omului o anume verticalitate morală. Am venit în Italia în anul 2007, participând la examenul organizat la Bucureşti de către Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale si Meridionale şi susţinut în prezenţa înalţilor ierarhi, a ÎPS Iosif şi PS Siluan, pe atunci episcop vicar al Mitropoliei mai sus amintite. În 2007, tot cu binecuvântarea PS Siluan, am înfiinţat parohia Figline Valdarno din zona Valdarno, unde, la început făceam slujbă într-o sală în care italienii jucau tombolă, apoi noi făceam curăţenie şi aeriseam bine, tămâiam şi abia apoi începeam slujba.

Când aţi înfiinţat parohia de la Prato?

«La Prato am venit prin transfer, la hotărârea Întâi-Stătătorului nostru, PS Episcop Siluan, pentru a înfiinţa aici parohia şi a duce mai departe această comunitate evlavioasă de români ortodocşi. În provincia Prato sunt foarte mulţi moldoveni veniţi din zona cuprinsă între Galaţi şi Botoşani. Sunt aproximativ 3000 de rezidenţi de origine română, însă nu toţi sunt ortodocşi. O mare parte sunt români catolici proveniţi din zona Bacău-Iaşi.»

Cum este viaţa în Italia ca preot?

La început este greu, ca pentru orice român, pentru că în Italia nu ai nimic al tău, nu ai casă, nu ai, ca preot, o biserică unde să oficiezi slujbele. Venirea în Italia nu este pentru oricine, nu toţi sunt dispuşi să renunţe la confortul asigurat de locurile natale, să te depărtezi de casa natală şi de părinţi, de prieteni. Ca toţi ceilalţi români, şi preoţii suferă aceleaşi probleme de început, probleme de adaptare la un mediu cu totul nou şi imens, dacă înţelegem că a veni dintr-un orăşel cum este Focşaniul, dintr-o parohie ce se întindea pe circa 1 km pătrat şi a "ateriza" într-o zonă întinsă pe aproape 100 kilometri pătraţi şi a nu avea nimic pe care să te sprijinesti, moral, sufleteşte, este cumplit. Slavă Domnului că avem în Italia - şi nu o spun din complezenţă şi nici ca să perii haina şefului aşa cum se mai obişnuieşte pe la noi românii, ci din convingere - pe Prea Sfinţitul Siluan, care ne este şi părinte şi frate şi mamă şi tată. A făcut Domnul în aşa fel încât, la suferinţa deosebită să trimită un doctor iscusit. Este păstorul cel bun pentru toţi românii şi cred că altul mai bun nu se putea. Numai cel care a fost "lovit" de durerea sufletească a dezrădăcinării, poate înţelege ce spun. E mare lucru să găseşti în momente grele din viaţă pe cineva care să aibă Harul şi să-ţi întindă o mână de ajutor, să te susţină moral. De fapt, asta este şi misiunea Bisericii noastre aici, mai mult decât orice, să-i ajutăm şi să-i susţinem moral pe credincioşii români plecaţi departe de casă, de proprii copii, părinţi  şi soţi. În majoritatea cazurilor, bisericile în care slujim sunt ale Bisericii Romano-Catolice, dar încercăm să adaptăm, cum se poate, tot ambientul la ritualul nostru ortodox, cu icoane ortodoxe, veşminte şi toate celelalte. Datorită bunăvoinţei episcopului catolic de Prato, monseniorul Gastone Simoni, care este un om deosebit, de o smerenie şi bunătate rar întâlnită în lumea occidentală, avem o frumoasă biserică situată în complexul monahal dominican "San Niccolò`` din Prato, în care slujim şi în care întâmpinăm cu un sfat, o rugăciune sau îi ascultăm pe cei ce vor să-şi descarce sufletul înaintea lui Dumnezeu. Apreciez la fel de mult ajutorul dat de părintele catolic de origine română, Petru Tamaş, care este mare consilier pe probleme de ecumenism al Diocezei de Prato şi care ne susţine permanent în raportul cu Biserica Catolică. Românii, de orice confesiune ar fi, se susţin şi se înţeleg bine oriunde în lume.


"Marea problemă a românilor din străinătate, după mine, este despărţirea de familie"

Ce este cel mai greu?

Cel mai greu în slujirea preoţească din Italia este spovedania, după umila mea părere. Aici trebuie să fii şi bun psiholog şi bun ascultător al omului, dar şi bun sfătuitor. Toate acestea vin pe un anumit fond sufletesc pe care românii din ţară nu-l experimentează şi, să ajute Domnul, să nu-l experimenteze niciodată în viaţa lor. Puterea de a nu te pierde tu însuţi în atare situaţii, îi vine preotului numai prin rugăciune continuă şi printr-o conştiinţă permanent vie. Sunt uneori stări sufleteşti ale oamenilor pe care numai Domnul Hristos le poate vindeca şi de aceea trebuie să ne rugăm mult, să cerem vindecarea, s-o căutăm. Marea problemă a românilor din străinătate, după mine, este despărţirea de familie. Sunt mame care plâng şi suferă enorm de dorul copiilor, unele aproape că se îmbolnăvesc din această cauză. Am văzut multe românce care, intrând în biserică, au început să plângă instantaneu auzind slujba în limba română. Este greu, când vezi că omul suferă şi nu poţi să faci totul ca să-i opreşti suferinţa. Este cel mai greu lucru pentru un preot. Aici nu merge cu grabă sau cu "nu am timp acum, vino mâine…". Se întâmplă tuturor preoţilor români cred, să stai la telefon uneori şi o oră si jumătate sau două chiar, pentru a asculta pe cineva care doreşte să-ţi spună ce are pe suflet. Oricum, preoţia în afara ţării are incomparabil mai multe provocări, dar şi satisfacţii, decât slujirea de acasă. Nădejdea noastră şi ochii sufletului nostru trebuie sa fie mereu la Domnul. Întru Hristos putem face totul, fără El, nimic.


Citeste material complet in gazetaromaneasca.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lanţul de magazine Decathlon, prezent şi în Botoşani, ajunge la afaceri de 200 milioane de euro

astăzi, 15:16
94

Conducerea Decathlon a anunţat un avans de 30% al afacerilor. Firma a deschis în luna iulie primul magazin în Botoşani şi al cincilea din zona Moldovei.„Am ales să deschidem ...

Şeful contabililor, despre transferul contribuţiilor: "Nu vor fi creşteri şi nici scăderi semnificative. Costurile cu forţa de muncă rămân aproape constante"

astăzi, 14:48
156

Gheorghe Sorescu susţine că aceste modificări aduc o răspundere mai mare firmelor, în sensul în care devine infracţiune neplata contribuţiilor cu reţinere la sursă. De ase...

Zeci de şoferi vitezomani surprinşi de aparatul radar pe şoselele judeţului! Poliţiştii au aplicat amenzi şi au reţinut mai multe permise

astăzi, 14:47
131

În perioada 17-19 noiembrie 2017, poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Botoşani, împreună cu poliţişti rutieri din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, au desfăşur...