Gheorghe Briceag s-a nascut pe 15 aprilie 1928, in judetul Botosani, si a trecut la cele vesnice 80 de ani mai tarziu, pe 16 august 2008, in Balti, Basarabia. A fost un cunoscut aparator al drepturilor omului in Republica Moldova si presedinte al Filialei Balti a Comitetului Helsinki pentru Apararea Drepturilor Omului.
A fost condamnat, in anii `40 ai secolului trecut, de puterea bolsevica la zece ani de Gulag si mai apoi la sapte ani de exil pentru ca a organizat unul dintre primele grupuri de rezistenta antisovietica din Basarabia.
In 2005, Gheorghe Briceag a fost distins cu Premiul Homo Homini ("Premiul pentru Demnitate Umana") oferit de Fundatia People in Need, pentru contributia la protectia drepturilor omului in Republica Moldova si pentru opunerea sa procesului de reinstalare a simbolurilor si ideologiei sovietice. Gheorghe Briceag este unicul reprezentant al Republicii Moldova care a primit aceasta distinctie si al saptelea din lume.
Lupta lui Gheorghe Briceag a continuat pana in ultimele clipe de viata. El s-a opus cu vehementa intentiilor autoritatilor locale si Partidului Comunistilor de a reinstala monumentul lui Lenin in centrul orasului Balti. Briceag amenintase ca se va autoincendia daca va fi reinstalat monumentul "tatucului".
Redam fragmente dintr-un interviu acordat de Gheorghe Briceag Ziarului de Garda:
- De la cine ati mostenit dragostea de neam?
- Tot ce am obtinut in viata nu este doar meritul meu, ci al mamei Domnica, al tatalui Ion si al primului meu invatator de scoala primara. Ei mi-au "aplicat o vaccina" contra ideologiei comuniste, spunandu-mi sa nu cedez niciodata in fata acestui regim. Dragostea de neam mostenita de la parinti m-a ferit intotdeauna sa nu cad victima acestei ideologii. Parintii mei au trait dupa legi crestinesti si acest mod de viata mi s-a transmis prin gene. Niciodata nu mi-am tradat convingerile mele, chiar si atunci cand am fost judecat si inchis in lagarul de concentrare al regimului sovietic.
- Din ce cauza ati fost judecat?
- Eram elev la o scoala de meserii din Calarasi, Ialomita, cand Regele Mihai a anuntat romanii ca a cedat din nou Basarabia. Imi aduc minte bine ca impreuna cu profesorul meu si cativa colegi de scoala eram in centrul localitatii si admiram un spectacol al unui circ mobil. O zi obisnuita de 23 august 1944. Lumea agitata isi cauta de treburile sale. In timpul activitatii circului s–a dat un ordin ca sa fie liniste in jur ca sa putem asculta ce va vorbi Regele. Discursul lui nu a fost lung si pompos, dimpotriva a vorbit cateva cuvinte, dar in vocea lui se simtea o tristete si deznadejde. Nu imi aduc aminte ce a vorbit, dar din cele spuse am inteles ca Basarabia apartinea deja Armatei Sovietice. Am ramas fara suflare, sangele imi pulsa prin vene, imi pierdusem puterile incat nu eram capabil sa-mi exprim cumva durerea sufleteasca. Nu puteam sa accept ca sovieticii au pus mana pe acest taram. Imi doream foarte mult sa-i spun Regelui ca a comis o greseala mare. Dar cum? Abia cand m-am intors acasa, am inceput sa adun semnaturi de la cetateni care aveau aceleasi convingeri ca si mine si care erau gata sa condamne regimul sovietic. Am considerat ca daca ii voi arata Regelui Mihai care este parerea tuturor romanilor despre decizia lui de cedare a Basarabiei atunci lucrurile se vor schimba. Credeam in asta! Elaborasem niste fluturasi pe care scria cam asa: “Prin aceasta semnatura condamn regimul sovietic si toate crimele de genocid comise de comunisti. Acele foite erau transportate clandestin peste Prut. Imi aduc aminte ca de fiecare data treceam Prutul in inot si apoi clandestin ma intorceam acasa in Basarabia. Chiar daca eu impreuna cu amicii mei eram precauti, cu toate acestea incepusem sa fim urmariti de sovietici. In una dintre acele deplasari am fost arestat de granicerii sovietici. Patru dintre noi au primit cate 10 ani de privatiune de libertate, iar altii doi au “impuscat cate 3 ani de puscarie. Totodata, dupa ce ne ispaseam pedepsele penale atunci nu mai aveam dreptul sa particip la vot sau la alte actiuni cetatenesti timp de 10 ani.- Ce s-a intamplat cu acele foite cu semnaturi? Au fost gasite de graniceri?
- Aveam la mine vreo 23 de semnaturi. Vazand ca sunt urmarit de graniceri, o parte dintre acestea le-am mancat, dar 6 foi le-am aruncat in zapada. Rusii le-au gasit. Anume din aceasta cauza am fost judecat.
- Ce vi s–a intamplat dupa ce ati fost arestat?
- Am fost tratat exact asa cum se procedau cu pretinsii tradatori de patrie - judecat si dus in lagarul de concentrare. Mi-au “impuscat 10 ani de puscarie, pentru ca am incalcat Art. 54 p.(a) “Inalta tradare de patrie. Dar ce fel de tradare am comis daca eu nu recunosteam aceasta patrie comunista? Eram minor si ei nu aveau dreptul sa ma bage la puscarie. Dar asa a fost sa fie… Ce poti sa astepti de la niste comunisti cruzi si fara suflet. Am fost dus intr-un lagar de concentrare langa orasul Vorkuta, o localitate de la nordul Rusiei. Acolo erau mai multe gulaguri unde isi ispaseau pedeapsa circa 120 de mii de detinuti politici. Zi de zi lucram la minele de carbune. Dupa 9 ani de detentie aflasem ca a fost arestat si executat seful KGB-ului local si cu aceasta ocazie am fost eliberat impreuna cu alti detinuti. Cu toate acestea nu mi s-a permis sa ma intorc acasa. Numai daca incheiam un contract de munca cu acea mina de carbune, puteam beneficia de un concediu de 15 zile. Am acceptat si conditiile acestea. Cand m–am intors inapoi la lucru, am suferit un accident de munca, in care mi-am fracturat sira spinarii. Mi-au permis sa vin acasa, insa mi-au indicat ca pot sa aleg sa traiesc in Balti sau la Edinet. Nu stiu de ce s-a luat o astfel de decizie, dar astea au fost conditiile. Am acceptat sa traiesc in Balti.
- Fiind detinut politic, cum de ati reusit sa studiati dreptul?
- Dupa ce mi–am ispasit pedeapsa, un timp am fost lacatus la o uzina electrica. Avand 7 clase de scoala primara si 4 de gimnaziu, am decis sa ma inscriu la facultatea de drept. Insa mi s–a spus ca nu pot sa studiez la universitate, deoarece nu am zece clase. Nu am disperat si m–am inscris la o scoala serala, unde am studiat timp de 4 ani. Dupa aceasta am venit sa depun actele la universitate, insa de data aceasta mi s-a spus ca toti detinutii politici nu au dreptul sa aiba studii superioare. Stiam ca nu exista nici un fel de hotarare care confirma acest lucru, de aceea am cerut sa mi se dea explicatii. Evident, am fost dat afara din cabinet fara multe comentarii. Atunci m-am adresat la Comitetul Central de la Moscova. Dupa lungi discutii mi s-a permis doar sa sustin examenele de admitere, dar ma asigurasera ca nu am nici o sansa sa devin student. Am picat vreo trei ani la rand in timpul examenelor de admitere. In cele din urma am fost admis. In timpul studentiei eram permanent urmarit de securitate si nu o singura data se incerca sa ma intimideze, dar, cu ajutorul Domnului, am absolvit si facultatea de drept. Dupa absolvirea universitatii am lucrat in calitate de lacatus timp de cateva luni, apoi am fost angajat in calitate de "portarel", pe atunci asa i se spunea executorilor judiciari, la Orhei. Dupa ce mi–a murit sotia si feciorul intr-un accident rutier, am fost transferat sa activez in calitate de jurist la NPO Selectia din Balti, unde am lucrat pana la pensionare. Chiar si dupa ce am iesit la pensie, am activat in aceasta institutie mai multi ani. Astfel ca am lucrat in domeniu timp de 48 de ani.
- Ce conditii de trai erau in lagarul de concentrare?
- Mizerie, batjocura, foamete si disperare. Lucram din noapte in noapte la minele de carbune. Cine indeplinea norma de lucru atunci primea hrana pe potriva, iar care era mai slab manca mai putin. Munca noastra era pe gratis, deseori ne imbolnaveam… Traiul de acolo a fost redat in mai multe opere scrise de persoane care au trecut prin acele chinuri. In gulag, numele meu nu era Gheorghe Briceag, ci "P 169". Daca ne prezentam pe nume si prenume, atunci primeam pedepse aspre. Cand am fost inchis, am declarat greva foamei, deoarece am fost pedepsit pe nedrept. Protestele mele au durat doar 82 de zile, deoarece ma imbolnavisem grav. Mai erau in lagar si informatori. Dar daca acestia erau prinsi de detinuti atunci erau omorati si aruncati in latrine.
- Vi s–a propus vreodata sa colaborati cu KGB–ul?
- De doua ori. Prima data cand am fost arestat si a doua oara cand eram student. In ambele cazuri mi s-a propus o viata fara de lipsuri, salarii mari etc. In schimb, eu trebuiam sa torn persoanele pe care ar fi trebuit sa le urmaresc. Prima data le-am spus ca mai bine aleg puscaria decat sa lucrez cu ei. A doua oara m-am intors spunandu-le doar ca nu voi accepta conditiile lor niciodata.
