O esenţă poetică pură, concentrată într-o zonă a trăirilor discrete, dar solare şi vizionare, de o solemnitate cuminte, un poet modern fără a fi modernist în sensul clar al curentului, Vasile Zetu manifestă lăuntric o geografie poetică aparte, un mister lipsit de ocultism sau umbre.
Vasile Zetu, născut pe 17 ianuarie 1949, în localitatea Dersca, judeţul Botoșani, este unul dintre cei mai discreţi poeţi ai generaţiei sale. Trăitor în munţii Bucovinei a fost, zeci de ani, învătător la Crucea, în judeţul Suceava.
Chiar dacă a debutat tarziu, volumele sale de versuri au cucerit critica literară, iar premiile obţinute nu au făcut decât să confirme valoarea poemelor semnate de Vasile Zetu. Este membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni din 2001, şi al Uniunii Scriitorilor din România din 2006, dar şi membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţinutul Dornelor.
Un parcimonios al cuvântului, dar de o forţă sugestivă aparte, Vasile Zetu îşi construieşte poemele sculptând sensurile până la simbol. Astfel că, la limita haiku-ului uneori, dar fără structura complexă a acestui gen literar, păstrând însă nota iniţiatică, poemele lui Vasile Zetu îşi păstreaza puritatea şi respiratia profundă a unui haiku.
Bine conturat în literatura ultimelor decenii, poetul transcende lumea exterioară dezertând astfel din realul cotidian, pentru a-şi face loc într-un spaţiu ideatic, transfigurat, dar bine poziţionat in raport cu spiritul şi starea poemelor sale.
Volumul de debut al lui Vasile Zetu este "Roua lăuntrică (psalmi)", ediţie bilingvă, română şi franceză, apărut la Editura Cuvântul nostru, Suceava, 1998, volum ce a obţinut Premiul pentru debut al Fundaţiei Culturale a Bucovinei şi Premiul Gavril Rotică la Festivalul de literatură Magda Isanos – Eusebiu Camilar, Suceava, 1999. În anul 2000, la Editura Augusta, din Timişoara, publică volumul "Umbra sufletului", obţinând Premiul Uniunii Scriitorilor şi Jurnaliştilor din Bucovina, 2001, Premiul pentru poezie al Fundaţiei Culturale a Bucovinei, 2001, precum şi Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, în anul 2002. Peste numai un an, lui Vasile Zetu îi apare volumul de poeme "Siaj pe o lacrimă", la aceeaşi Editura Augusta din Timişoara, carte distinsă cu Premiul pentru poezie al Fundaţiei Culturale a Bucovinei şi Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, în anul 2004. În 2007, apare volumul "Sub un maldăr de lună", la Editura Conta din Piatra Neamţ, carte premiată în anul următor cu Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Anul 2011 îi aduce "Turnirul cu melci (antologie; Cluj-Napoca: Dacia XXI).
MIRCEA A. DIACONU: Scrise în 1975 în numai câteva zile, poemele din Roua lăuntrică, unitare în limbaj şi viziune, ar fi putut – dacă ar fi fost publicate atunci – să propună unul dintre debuturile importante ale anului şi să-l impună pe VASILE ZETU drept una dintre vocile lirice pregnante ale generaţiei sale. Şi nu este niciun fel de concesie şi teatralitate aici. Mizând – ca un veritabil echinoxist – pe metaforă şi cerebralitate, pe livresc şi pe trăiri abisale, VASILE ZETU îşi construieşte un univers coerent, întemeiat pe o componentă mitică a realului, pe un dat misterios intuit în imagini care sondează corespondenţele dintre concret şi transcendenţă. Tonurile din BLAGA şi TRAKL, din expresionişti, în general, uşor recognoscibile, ni-l arată pe VASILE ZETU ca pe un autor de ditirambi greceşti, imnuri dionisiace în care accentele entuziaste se pierd în tonalităţi tragice, copleşitoare. Citită după mai bine de douăzeci de ani, poezia lui VASILE ZETU nu pare vetustă şi anacronică, răspunzând firesc unei sensibilităţi moderne care depăşeşte conjuncturile istoriei literare. Chiar şi azi – când poetul continuă să trăiască undeva în munţi, izolat de tumultul profitabil al politicii literare – Roua lăuntrică ar putea fi semnul adevăratei poezii, pe care o poţi descoperi deseori în locurile cele mai nebănuite.
ADRIAN DINU RACHIERU: Psalmodiind niţel retoric ori uşor redundant dar, oricum, departe de gesticulaţia stridentă, VASILE ZETU nu este un dezabuzat. Oscilând între a fi un "crin şovăielnic" (împins, iată, spre "ghilotina cuvintelor") ori o "fântână de linişte", el îşi oferă o graţioasă intrare în aglomeratul spaţiu liric bucovinean, care, suntem convinşi, nu va trece neobservată. Si murmurându-şi poemul (fiindcă, să notăm, lirica sa pare un text unic, interminabil, retezat acum doar din pricini editoriale), ne putem şi noi întreba: "auziţi cum în oasele mele/ respiră ca-n fluiere/ timpul?".