I se spune copilul teribil al filmului românesc și nu se sfiește să se considere botoșănean. Și o face cu nostalgie, strângând sub sprâncene un soi de duioșie copilărească. S-a născut pe 3 aprilie 1967, la București. Din părinți botoșăneni. Tatăl Emil s-a născut la Roma, iar mama Iuliana originară din Nicșeni. Alături de cei doi frați, a copilărit în mahalaua Botoșanilor, pe strada Luceafărul 78.
Originile botoșănene nu au fost niciodată pitite în biografiile mai mult sau mai puțin oficiale. Dimpotrivă. Și îi place să își zică moldovean! Dialogul cu Eugenia Vodă, în emisiunea "Profesioniştii", este edificator în acest sens:
"-La Botoşani era Bunelul, bunicul după mamă. Bunicii după tată, tot din Botoşani, au venit în 1946 în Bucureşti, cu foametea din Moldova...
-Deci sunteţi botoşănean get-beget...
-Moldovean get-beget! M-a mai întrebat pe mine cineva: "Domnule Puiu, de unde sunteţi?" Din Bucureşti. "Dar părinţii?" Din Moldova. "De unde din Moldova?" Din Botoşani. "Aaa, păi sunteţi bucovinean". Nu, sunt moldovean, nu bucovinean. Vedeţi, ca să-şi explice cumva că... sigur influenţa austriacă sau nu ştiu ce prostii... Ştiţi cum e, toată lumea se reclamă cumva, caută prin trecut, prin memorie, prin arborele genealogic, rude de prin Ardeal şi de prin Bucovina.
-Deci dumneavoastră vă reclamaţi, vă trageţi...
-De la Botoşani... Ai mei erau ţărani cu animale, cu pământ... Erau ţărani! Marea foamete din Moldova, pe Bunelul şi Bunica nu i-a adus la Bucureşti. Pe părinţii tatei, da. Tataia a fost pompier la Rapsodia Română, Mamaia a fost garderobieră la Academia Română. Noi, eu şi fratele meu, am crescut în Bucureşti şi la Botoşani".
Cristi Puiu este unul dintre regizorii pe care istoria filmului românesc îi va păstra în antologiile secolelor ce vor veni.
În cotidianul românesc, este o îmbinare între băiat de cartier și alură universitară, care pe Cristi Puiu îl prinde și îl așază într-o lumină a hâtrului artistic. În blugi, cu tricouri atârnând bezmetic pe umerii mai mereu agitați, cu părul de cele mai multe ori răzvrătit, atunci când nu și-l cumințește în tunsori grizonate, regizorul aruncă un sacou elegant gata să te surprindă și să te rușineze. Păi ce credeai?!, par să spună ochii râzători ai lui Puiu. Pe scena de la Botoșani sau pe covorul roșu de la Cannes, bucureșteanul-moldovean-get-beget atrage privirile. Uneori intrigă, alteori stârnește ropote de aplauze. Nici una dintre reacțiile publicului nu îl dărâmă.
Puiu nu face des filme. Dar când face, greu îți mai dă drumul. Poate de asta și filmele lui au câte trei ore. Îți lasă răgaz să îți placă, să te răzgândești dacă în prima oră nu știi de ce te afli în sala de cinema, pentru ca finalul celei de a treia ore să te prindă aplaudând frenetic din mijlocul sălii și să te miri că în jurul tău puhoi de lume aplaudă la fel.
În urmă cu câțiva ani, un critic de film, regretatul Alex Leo Șerban, împărțea cinematografia românească în before Cristi Puiu (BCP) și after Cristi Puiu (ACP). Și e de ajuns să spunem aici câteva titluri: "Marfa și banii", "Moartea domnului Lăzărescu" (Un certain regard la Cannes), "Aurora", "Sieranevada".
A debutat în lungmetraj cu "Marfa şi banii", în 2001. Un film despre care s-a scris mult în vreme și care a adunat numeroase premii internaționale. Se spune despre acest film că a inaugurat noul val românesc în cinematografie. Trei ani mai târziu câştiga Ursul de Aur la Berlinală, cu scurtmetrajul "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea". Al doilea scurtmetraj, "Moartea domnului Lăzărescu", un film din 2005, a fost distins cu trofeul sectiunii Un Certain Regard, la Festivalul de Film de la Cannes - 2005. În 2010 urma "Aurora".
În 2016 a făcut mare vâlvă cu "Sieranevada", foarte bine primit de critici, premiat și studiat în mediile academice. Mai mult...