Conferința care a reunit generațiile: "Dacă nu începi cu tine degeaba vrei să începi cu alții. Fii sincer!" FOTO

Conferința care a reunit generațiile: "Dacă nu începi cu tine degeaba vrei să începi cu alții. Fii sincer!" FOTO

Câteva sute de oameni, adolescenți și adulți, preoți și bătrâni, profesori de religie și creștini veniți din parohiile municipiului Botoșani s-au adunat vineri după-amiază, în sala Cinematografului Unirea, pentru a asista la conferința "Eroi români contemporani cu Veșnicia", organizată de filiala Botoșani a Frăției Ortodoxe "Sf. Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință".

Cei prezenți în sală l-au ascultat pe părintele Amfilohie Brânză, starețul Mănăstirii Diaconești, care a vorbit despre despre eroii români. De asemenea, despre generația interbelică sub „teroarea istoriei” a vorbit dr. Corneliu Ciucanu, cercetător științific la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană – Academia Română, Filiala Iași.

"Generația interbelică a fost ocultată, dușmănită, a fost blamată, acuzată de la începuturi și, culmea, până astăzi. De ce această generație s-a fortificat, a crezut nemărginit în Dumnezeu, neam și țară, de ce a acționat la un moment dat ca un corp unitar, ca o unitate de elită în rândul națiunii, este pentru că de la începuturi, din anii 20, s-au asimilat unui curent politic naționalist creștin", a spus Corneliu Ciuceanu. 

După prigoană și tortură, însă, acei oameni ai generației interbelice au rămas în continuare cenzurați, blamați. Pentru că, spune Corneliu Ciuceanu, "după 1990, fiii acelorași au început alt tip de cenzură, de data asta democratică. În anii 50 sub pulpana lui Stalin, actualmente sub umbrela democrației și a Europei. Este la fel de grav și nu cred că trebuie să lăsăm sub tăcere aceste lucruri".

Nu au fost trecute sub tăcere derapajele ideologice sub care astăzi se petrec numeroase atacuri la adresa educației, a culturii și a religiei. "Când vrei să destructurezi un neam, un popor, o societate, ataci familia, ataci biserica și ataci învățământul. Ceea ce se întâmplă de 30 de ani încoace. Noi, ca să avem o Românie trainică, dacă vrem dăinuirea și trăinicia României creștine, avem nevoie de noi generații, care să creadă în destinul și misiunea românească, oameni conștienți de trecutul lor, să aibă memoria istoriei, să știe să întâmpine eventualele provocări. Și sunt, slavă Domnului, sunt atâtea provocări și în țară și în lume", a rostit Corneliu Ciuceanu.

Părintele Amfilohie Brânză, starețul Mănăstirii Diaconești, le-a vorbit celor prezenți despre hrana sufletului, fie că este vorba de litera Evagheliei, fie că ne referim la misiunea fiecăruia în societate, o formă prin care fiecare dintre noi putem mărturisi și acționa în Adevăr. Exemple în acest sens sunt personalitățile care nu au cedat, nu au renunțat la credință, nu s-au dezis de crezul lor suprem.

"Marile personalități care au făcut istorie au avut o anumită conștiință de viață marcată de legea strămoșească", a spus părintele Amfilohie.

"Ce a putut Dumnezeu să ne dea de înțeles prin aceștia? Prin acești eroi? Eroismul lor e legat de Adevăr. Concepția aceasta creștină de viață nu este una oarecare. E revelată. Omul este ființă creată de Dumnezeu cu niște capacități și cu un rost existențial. Biruința la care ne cheamă Dumnezeu este cu totul alta decât biruințele lumești. De aceea numai pe seama acestei credințe au avut astfel de biruințe și au ieșit din asemenea situații".

Care este misiunea creștinului în societate și, mai ales, cum știm ce avem de făcut, sunt întrebări la care trebuie să-și răspundă fiecare. "Trebuie să știu mai întâi pe ce poziție mă situez eu. Dacă nu începi cu tine degeaba vrei să începi cu alții. Bine e să fim mai închegați, bine e să fim mai profund adânciți în Evanghelie, mai mânați de un duh mai eroic putem să avem o prezență mai dinamică și mai vie în societate", spune părintele, însă atrage imediat atenția că foarte dificilă este în special identificarea celor care luptă pentru Adevăr. 

"Să recunoaștem, ne confruntăm cu un material uman din ce în ce mai inapt pentru acțiuni mai serioase. Avem probleme cu ai noștri. Să înțelegem în ce epocă am intrat. Poți să ai dreptate și să nu fii într-un duh potrivit", punctează părintele Amfilohie.

Succesul unui demers personal ține în special de efortul în a căuta, a înțelege și a mărturisi. "Nu e un secret sau o formulă pentru a rezista în lumea aceasta. Mai întâi citește Noul Testament, fiind sincer cu tine, caută un preot. Și să știți că niciun cuvânt din Evanghelie nu se poate împlini prin puteri proprii. Nu sunt fapte omenești, nici supraomenești acolo, ci cu harul lui Dumnezeu putem împlini toate. Ne cheamă la această cale de mărire, de împlinire".

Este nevoie de mărturisire și de sinceritate. De asumare și acțiune.  "Cum ne putem mărturisi credința? Sunt multe forme de a mărturisi, dar sunt și diferite etape. Unii au mărturisit prin scris, alții prin Morse, altul a strigat. Dar mai întâi, credința nu se mănâncă la fel ca la matematică, chimie și alte științe. Trebuie trăită. Fii sincer cu tine. Între ce suntem și ceea ce vrem să părem că suntem e diferență mare. Pune-te la punct pe tine. Spală-te, să vezi că miroși altfel! Fă ceva și vei vedea de la sine cum merg lucrurile astea. Spovedește-te, împărtășește-te! Cinci minute fii sincer!", sunt cuvintele pe care tinerii din sală, și nu numai, le-au ascultat în timpul conferinței de vineri.













 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bătrână transportată la Iași în stare gravă, după un accident cumplit în gospodărie!

Joi, 20 Iunie 2019
820

Femeia în vârstă de 81 de ani, din Săveni, s-a ales cu arsuri grave la față, pe mâini și pe picioare, medicii luând decizia de a o transfera la un spital din Iași.Joi...

VIDEO - Se întâmplă în România: Cal găsit de poliție într-un apartament, la etajul 4!

Joi, 20 Iunie 2019
3200

Politistii locali din Satu Mare s-au confruntat cu un caz mai putin obisnuit in noaptea de miercuri spre joi. Agentii au trebuit sa intervina in cazul unui barbat care tinea un cal in apartament. ...

Sărbătoare amânată la Corni!

Joi, 20 Iunie 2019
570

Administraţia locală a decis amânarea festivităţiilor prilejuite de Zilele Satului Corni, programate iniţial pentru 23 iunie, la care erau invitaţi, printre alţii, Plăieşii, precum și ...