Pagini de istorie, file de monografii, scrieri ale marilor carturari au zugravit frumos, in cuvinte, imaginea unui oras in care mi-ar fi placut sa traiesc: Botosaniul din anii 1800. Civilizat, curat, neplouat, cu locuri de promenada, cu barbati galanti care isi ofereau, politicosi, bratul domnitelor pentru o plimbare pe jos sau cu caleasca… un oras boem in care orice spectacol se juca cu casa inchisa si in care gradinile publice - parcurile de astazi - erau adevarate monumente ale naturii, oaze de liniste… tratate ca atare.

Mi-as fi dorit sa simt, macar pentru putin timp, forfota din Centrul Vechi, unde pravaliile erau pline ochi de cumparatori seriosi sau de amatori de chilipiruri…

Un oras cu cele mai frumoase cladiri de epoca, somptuoase si impunatoare, elegante si atragatoare… un oras prin care au trecut Enescu, Iorga, Eminescu, Luchian… oameni de cultura respectati pentru valorile lor… 

Mi-as fi dorit sa traiesc intr-un asemenea oras, dar m-am nascut mult prea tarziu. Incerc sa dau culoare fotografiilor alb-negru de atunci si relizez ca si astazi se poate trai intr-un asemenea loc, chiar mai modern cu 200 de ani. 

Am putea fi mandri de un oras curat, nepoluat, cu parcuri in care sa iti faca placere sa te odihnesti, fara sa ocolesti o banca distrusa de tinerii certati cu bunul simt… M-as obisnui sa mi se cedeze locul in tramvai sau sa intru in magazin inaintea unui grup de barbati care cunosc bunele maniere, sa arunc un servetel la cosul de gunoi din strada fara ca el sa cada pe jos, pentru ca altcineva a pus acolo pungile cu deseuri din casa…

Mi-ar placea sa primesc un zambet in loc de o privire incruntata de la vanzatoarea de la chiosc, care s-a saturat sa lucreze fara zile libere pentru te miri ce salariu, cate 12 ore pe zi, pentru numai douazeci de clienti…

As sta si la rand pentru un zambet si o vorba buna. As merge chiar si cu caleasca prin Centrul vechi, sau cu barca in Parc si nu neaparat cu masina turata la maxim in miez de noapte, spre disperarea familiilor cu batrani sau cu copii mici.

As vizita, macar o data pe luna, acele cladiri impunatoare, de epoca, adevarate bijuterii arhitectonice acum lasate in paragina, desi ar putea fi case memoriale, muzee, biblioteci sau sedii pentru institutii de cultura, incluse, alaturi de alte obiective marete, intr-un traseu turistic de care orasul, judetul asta duce lipsa… 

As merge in fiecare saptamana la teatru si as sta si in picioare sa vad un spectacol bun…  si la cinema, si la un concert, si… As plati pentru toate acestea, pentru ca orasul meu sa aiba din ce trai.

Am locuit, o perioada, in Capitala, dar sufletul meu a fost, mereu, acasa. Am revenit, cu drag, in oraselul meu natal si nu stiu daca m-as mai putea intoarce in Bucuresti. S-au schimbat multe, in toti acesti ani, si sunt mandra de asta, chiar daca unii sunt de-a dreptul enervati ca trebuie sa isi stearga mereu pantofii de praf inainte de a ajunge la birou, pentru ca tot orasul e un santier.

Dar, inainte de a avea pretentii, NOI trebuie sa facem mai mult. Un oras pe care il putem cladi asa cum dorim, insa NUMAI IMPREUNA, cu simt gospodaresc, cu initiative, cu putin voluntariat si cu foarte mult RESPECT.

(Munteanu Gabriela)

 

Nota Redactiei: Campania "Botosaniul in care vreau sa traiesc" are drept scop promovarea ideilor si sustinerea lor in vederea implementarii unor noi viziuni asupra orasului in care traim, viziuni pe care le dorim a fi constructive si aplicabile in viitorul apropiat sau mai indepartat. Din acest motiv, rugam insistent sa comentati cu decenta materialele publicate in cadrul acestei campanii, evitand in acest sens vendetele politice, mai ales ca aprecierile dumneavoastra ii vor ajuta pe organizatori sa stabileasca premiile campaniei, pe data de 23 aprilie!