Minunile se intampla langa noi, este de ajuns sa ne privim in ochi aproapele, semenii nostri retrasi in suferinta. Oricare dintre noi am putea fi in locul lor, al copiilor bolnavi, al parintilor fara copii, al micutilor lipsiti de copilarie.
Duminica, la Teatrul pentru Copii si Tineret Vasilache s-a petrecut o minune. Un copil de 13 ani a simtit, poate pentru prima data in viata, ca Dumnezeu vorbeste prin ingeri. Iar duminica, Ingerii Alexandrei, mari si mici, s-au adunat in sala teatrului.
Alexandra Gradinaru este, la cei 13 ani, un copil care si-a crescut tatal. Catalin Gradinaru s-a imbolnavit in urma cu opt ani si de atunci toata viata lui si a familiei sale a urmat un drum anevoios, fiecare zi fiind smulsa parca dintr-o viata care depindea tot mai mult de medicamente, de hartii intoarse din drum de o birocratie de neinteles, de bani tot mai putini. Alexandra, de la varsta de 6 ani a stiut ca singurul scop al fiecarei zile este mentinerea in viata a tatei.
A renuntat la jucarii, la dulciuri, la gentute, la hainute. A uitat repede de visuri, de viitor. Cei 500 de lei, cat este salariul mamei, alaturi de alti 500 de lei, pensia tatalui, au fost mereu dramuiti pentru medicamente, spitalizari, analize in tara si in strainatate.
In urma cu scurt timp, Catalin Gradinaru a reusit sa stranga, tot cu ajutorul oamenilor de suflet, banii pentru operatie, parintii Alexandrei fiind acum in Italia, de unde spera sa se intoarca cu bine, sa inceapa o viata noua.
Alexandra este singura de Craciun. Insa cata bucurie i-au facut prichindeii veniti duminica la Teatrul Vasilache! Copii mari si mici, dar si parinti sau bunici, asteptau de cel putin o luna de zile acest moment. Complici in campania Ingerii Alexandrei, campanie initiata de Stiri.Botosani si Teatrul pentru Copii si Tineret Vasilache, au fost publicul care vine duminica de duminica la spectacole, dar si Anca Gradinaru, jurist in cadrul DGASPC Botosani, cea care ne-a ajutat si sa o aducem pe Alexandra la teatru fara ca ea sa banuiasca ceva.
Copiii, insotiti de parinti, s-au asezat in sala, cu cadourile sub scaunele, si au urmarit spectacolul Daruiti copiilor ingeri. Incarcati spiritual si prinsi de magia Craciunului, au asistat apoi la un moment probabil unic pentru multi dintre ei. Mihaela Nistorica, director adjunct al Teatrului Vasilache, s-a indreptat cu microfonul spre Alexandra, care tocmai recunoscuse ca se afla pentru prima data la teatru.
"I-am urmarit pe copii, cum au intrat si si-au ocupat locurile in sala de spectacol, cu relaxarea celor de-ai casei, veseli, pusi pe sotii, cu pungute si cutiute de cadouri. Pentru ca Alexandra sa nu stea singura pe un rand, am cerut unor pitici sa vina sa se aseze langa locurile rezervate pentru ea. Au sarit ca niste mielusei, bucurosi de secretul pe care il impartaseam din priviri.
Am asteptat-o pe Alexandra cu emotii si spectacolul a inceput fara ca ea sa banuiasca nimic din ce avea sa urmeze. Cand s-a terminat, am intrebat-o daca i-a placut, desi as fi putut sa ghicesc cu usurinta dupa reactiile din timpul spectacolului. Apoi, abordata ca din intamplare de doamna Mihaela Nistorica, Alexandra a ajuns pe scena foarte uimita. Au podidit-o lacrimile, pentru ca a venit vorba de mama si tatal ei, care nu sunt acasa de sarbatori. Copiii stiau asta si s-au pregatit special pentru a-i face Alexandrei o bucurie. Au urcat pe scena copii de toate varstele si, la un moment dat, nu o mai vedeam pe Alexandra. Fiecare ii ura cate ceva, iar cei mai mici i-au spus tare si stalcit in microfon Sarbatori fericite la Craciun. Cand a revenit in sala, Alex isi mai stergea lacrimile, iar mai tarziu mi-a spus ca "nu o sa uite niciodata ce s-a intamplat astazi". Poate pentru ca a inteles ca, oricat de greu ar fi in anumite situatii, intotdeauna se gaseste cineva care sa iti intinda o mana de ajutor, pentru ca exista si bunatate, nu doar rautati. Ingerii Alexandrei au fost astazi in sala Teatrului Vasilache", ne povesteste Anca Gradinaru, ea insasi un inger pentru Alexandra.
"A fost inedit cum scena noastra s-a transformat dintr-o data intr-un Pom de Craciun sub care “Ingerasii Alexandrei au adus cadouri. M-a impresionat foarte mult lumina de pe chipul copiilor care veneau pe scena cu dorinta de a ajunge cat mai repede langa Alexandra si cu manutele intinse ii ofereau darul. Si cand spun ofereau chiar ofereau, adica daruiau cu toata inima. Copiii uneori nu dau cu usurinta jucaria lor din mana unui alt copil, dar azi am vazut cum copiii au daruit copilei Alexandra cu toata bucuria", marturiseste Mihaela Nistorica, director adjunct al Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani.
Nu numai prichindeii s-au aliniat pe scena, langa Alexandra, ci si actorii Teatrului Vasilache, unii dintre ei chiar dintre cei care jucasera in spectacol.
"Am fost alaturi, noi, colectivul Teatrului Vasilache, de un copil care avea nevoie ca cineva sa-i fie alaturi si prin noi copiii din Botosani au fost alaturi de ea. Nu e meritul nostru, ci al spectatorilor nostri. Noi doar deschidem inimile celor care vin si ne vad jucand spectacole in fiecare duminica", ne-a spus actrita Mihaela Stempel.
"A fost frumos si emotionant sa o avem pe Alexandra azi printre noi, deoarece ne-am umplut inimile cu bucurie daruindu-i iubire si fragmente de fericire sclipind din cadourile micilor si marilor ei prieteni ce au inconjurat-o azi asa cum ingerii inconjoara si ocrotesc sufletele binecuvantate. La multi ani Alexandrei!", a incheiat Marius Rogojinschi, directorul Teatrului Vasilache.
In aceste zile, in care Stiri.Botosani a adus in atentie inca un copil care are nevoie de ajutorul nostru, Ramona Ciobanu luptand cu o boala necrutatoare, surpriza facuta Alexandrei vine sa ne dea putere si incredere ca gasim mereu langa noi o mana intinsa, un semn de dragoste, o privire incurajatoare.
In mod cert, Alexandra crede in Ingeri si in Spiritul Craciunului!
Stiri.Botosani multumeste in mod deosebit Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache pentru receptivitatea si implicarea neconditionata in a construi si zidi sufleteste, dar si tuturor celor care s-au implicat in aceasta campanie. O apreciere sincera si pentru colega noastra Oana Radu, de la Monitorul de Botosani, care s-a numarat, de asemenea, printre Ingerii Alexandrei.
LA MULTI ANI!
Ingerii Alexandrei, o campanie despre copilarie si solidaritate!
Stiri Botosani Monday, 21 December 2009 Botoșaniul pune sufletSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Tineri și neliniștiți: Patru botoșăneni, condamnați la închisoare cu executare!
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de ...
PSD Botoșani: Marcel Ciolacu președinte și PSD la guvernare reprezintă garanția creșterii veniturilor botoșănenilor!
Marcel Ciolacu va fi un președinte al tuturor românilor, indiferent de orientările lor politice sau de categoriile sociale din care fac parte, care propune unirea românilor în juru...
Accident pe un drum din județ, au intervenit pompierii și ambulanța! (foto)
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ Bot...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.89 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici