Doi candidaţi pentru conducerea Staţiunii de la Popăuţi. Ionică Nechifor s-a retras din competiţie!

Doi candidaţi pentru conducerea Staţiunii de la Popăuţi. Ionică Nechifor s-a retras din competiţie!

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole: "A fost foarte greu să formăm comisia de concurs, din cauza atmosferei create la Staţiune". Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi, cea care ar fi trebuit să fie o perlă a cercetării româneşti, va avea în curând o conducere nouă, selectată în urma concursului pe care Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) îl organizează vineri, 9 octombrie, la Bucureşti.

Staţiunea a rămas fără conducere în luna martie, atunci când Ionică Nechifor a fost demis pentru că era incompatibil şi în conflict de interese. Mai exact, s-a constatat că firma soţiei sale avea o activitate oarecum similară celei desfăşurate la Staţiune, iar Nechifor, în ciuda acestei situaţii, a depus la dosarul pentru concurs un document în care afirma că nu este incompatibil, document care nu a fost verificat de nimeni.


Compatibilul era... incompatibil!


Ulterior, însă, problemele au ieşit la iveală şi Ionică Nechifor şi-a pierdut postul. "Selecţia dosarelor pentru concurs s-a făcut în data de 24.02.2015. Este de reţinut că numirea pe funcţia de director a domnului Nechifor Ionică s-a făcut având la bază declaraţia notarială pentru incompatibilităţi. Având în vedere constatarea stării de incompatibilitate a domnului Nechifor Ionică cu ocazia organizării concursului de director în anul 2015, preşedintele ASAS a dispus revocarea acestuia din funcţie şi numirea cu delegaţie a altei persoane până la ocuparea postului prin concurs", se arată într-un document al Academiei de Ştiinţe Agricole, emis în iulie anul acesta.

Cu toate acestea, Ionică Nechifor vrea din nou funcţia de director. Astfel, în documentele emise de ASAS pe 2 octombrie apare ca fiind unul dintre cei trei candidaţi care vor participa la concursul de vineri, alături de Claudiu Ştirbăţi şi Traian Ştefan Atanasiu.

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, prof. dr. Gheorghe Sin, susţine, însă, că Ionică Nechifor nu mai poate participa la concurs din moment ce nu a putut dovedi, cu acte, că nu mai este incompatibil.

"Atâta timp cât el nu a adus dovadă că soţia lui nu are firme, că nu are acelaşi obiect de activitate cu staţiunea, dosarul i s-a respins, iar el a anunţat că se retrage din concurs. La concurs vor participa cei doi candidaţi, Claudiu Ştirbăţi şi Traian Atanasiu, ambii sunt zootehnişti. Ei au venit la mine, s-au prezentat, dar eu nu am avut ce să le spun, comisia va decide. A fost foarte greu să formăm comisia pentru că, din cauza atmosferei create la Staţiune, nu prea voiau să facă parte din comisie. Până la urmă am găsit să formăm o comisie care să aibă cât mai puţină tangenţă cu situaţia din Staţiune, adică să fie neutră şi să evalueze corect candidaţii. Noi am vrea să încheiem cât mai repede şi mai corect situaţia care s-a creat acolo", a declarat preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, prof. dr. Gheorghe Sin, pentru Ştiri Botosani.

Potrivit oficialului, concursul va consta în prezentarea unui proiect de management, aplicabil Staţiunii de la Popăuţi.

"Comisia nu are acum să cunoască candidaţii dinainte, am dorit să fie un examen cât mai corect, cinstit, onest, se va susţine proiectul managerial, adică un plan de revigorare şi de continuare a activităţii în condiţii mai bune", explică Gheorghe Sin.

Afaceri în familie!

Retragerea lui Ionică Nechifor din concurs a fost cauzată şi de faptul că recent au ieşit la iveală informaţii ce privesc activităţile lucrative pe care le derulează soţia sa, respectiv fiica sa, care deţin întreprinderi individuale ce se ocupă cu "cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor".

În iulie 2013, ASAS l-a numit temporar la conducerea Staţiunii de la Popăuţi pe Ionică Nechifor, vicepreşedinte al PNL Botoşani şi unul dintre fondatorii Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine - Moldoovis.

S-a vorbit atunci în presa centrală de presiuni politice exercitate asupra preşedintelui ASAS de către parlamentarii botoşăneni, inclusiv de fostul lider PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, însă nimeni nu şi-a asumat o asemenea posibilitate.

Ionică Nechifor nu a putut fi contactat pentru a-şi expune punctul de vedere faţă de acest subiect.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Învățăm să reciclăm”. Copii învățați de șeful Gărzii de Mediu să recicleze selectiv (Foto)

astăzi, 09:38
11

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, coordonați de director prof. Chitic Mihaela, prof. Herghiligiu Simona și prof. Zănoagă Loredana, au participat la activitatea „&I...

Dan Șlincu, PSD: Șapte oferte pentru construirea noului pod peste Siret de la Vârfu Câmpului

astăzi, 09:25
18

Comisia de achiziție din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început procesul de analiză a celor șapte oferte depuse în cadrul licitației pe...

La Ipotești a început Săptămâna Națională a Bibliotecilor!

astăzi, 09:17
19

Cu acest prilej, din anul 2021, s-a derulat proiectul Biblioteci în dialog, ocazie cu care biblioteci specializate sau generaliste au participat prin conferențieri și prezentări ale specificu...