O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni.
Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp.
La fața locului s-a deplasat, în cel mai scurt timp, echipa pirotehnică a ISU Botoșani. Pirotehnicienii au stabilit că este vorba despre o bombă de aruncător, de calibru 60 mm, care a fost ridicată, transportată și depozitată în siguranță în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrusă.
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.
