Proteste anunţate în primării şi Agenţiile de Protecţie a Mediului din cauza legii salarizării. Conflict de muncă şi la Protecţia Consumatorilor!
UPDATE!

Vara vine cu proteste ample în toată țara, inclusiv la Botoșani! Legea privind salarizarea personalului bugetar stârneşte nemulţumirea angajaţilor din sistem, iar cum negocierile pornite de câteva săptămâni nu au dus la soluţionarea inadvertenţelor, bugetarii declanşează proteste.

Proteste anunţate în primării şi Agenţiile de Protecţie a Mediului din cauza legii salarizării. Conflict de muncă şi la Protecţia Consumatorilor!

Marţi, funcţionarii din Primăria Municipiului Botoşani vor fi în grevă japoneză pe tot parcursul zilei, din solidaritate cu toate confederaţiile sindicale.

"Membrii Sindicatului Liber al Funcţionarilor Publici din Primăria Botoşani vor purta banderole albe pe toata durata zilei", a precizat Cătălin Roșcănieanu Iftimi, reprezentant al Sindicatului Liber al Funcționarilor Publici din cadrul Primăriei Botoșani.

Prin Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu s-au stabilit salariile de bază ale angajaților din administrația publică locală, această responsabilitate fiind transferată consiliilor locale la solicitarea Asociațiilor Municipiilor din România.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat că, marţi, angajaţii primăriilor din toată ţara vor declanşa greva generală, iar în Bucureşti va fi organizat un miting în faţa Palatului Parlamentului. "Sunt două tipuri de acţiuni de protest. În primul rând va avea loc un miting în faţa Palatului Parlamentului, care începe la ora 11:00 şi vor participa între 5.000 şi 10.000 de oameni. Iar în teritoriu va fi grevă generală în toate primăriile şi consiliile judeţene. Motivele protestului sunt legate, în primul rând, de lipsa grilei de salarizare pentru administraţia publică locală", a declarat preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu.

Deputaţii au adoptat, luni, un amendament la legea salarizării care prevede că salariile personalului din aparatul Consiliilor Judeţene, primăriilor, consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Local sau a Consiliului Judeţean în urma consultării cu sindicatele.
 

Proteste şi în Agenţia de Protecţie a Mediului

Pe de altă parte, funcţionarii din Agenţiile de Protecţie a Mediului încep şi ei tot de marţi seria protestelor, odată cu declanşarea conflictului de muncă. Astfel că între orele 11:00 şi 13:00 va avea loc un protest al tuturor salariaţilor din Agenţie.

Prin acest protest, funcţionarii din sistemul Mediu cer egalizarea salariilor la nivelul maxim stabilit potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr.20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 precum şi consultarea Federației Sindicatelor Unite din Mediu, în ceea ce privește strategia sectorială de descentralizare a Ministerul Mediului, luând în considerare că prin aplicarea Strategiei de descentralizare se pot desființa funcții sau posturi, fapt care determină scăderea numărului de personal și pierderea unor locuri de muncă.

Ministrul Muncii: Pot să facă grevă!

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a precizat, luni, referindu-se la grevele preconizate în administraţia publică locală, că există o decizie politică luată în coaliţie de guvernare şi că Legea salarizării, cel puţin în partea de administraţie, va rămâne în forma prezentată.

Solicitată să comenteze cu privire la grevele preconizate în primării, consilii judeţene, prefecturi, anunţate de sindicatele din administraţia publică locală, precum şi cu privire la protestul de amploare anunţat în faţa Parlamentului, în paralel cu dezbaterile din Camera Deputaţilor la Legea salarizării, Vasilescu a răspuns: „Dreptul la grevă este un drept constituţional. Pot să facă grevă. Eu vă spun că este o decizie politică pe care am luat-o în coaliţie şi Legea salarizării unitare, cel puţin în partea de administraţie, va fi exact cum a fost ea prezentată”, a subliniat ministrul Muncii.

Cu câteva zile în urmă, finanţiştii botoşăneni au declanşat proteste spontane cauzate tot de legea salarizării unitare, iar comisarii de mediu din toată ţara sunt în negocieri cu Ministerul de resort şi cu Ministerul Muncii pentru o grilă de salarizare care să nu-i dezavantajeze.
 

UPDATE:

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor declanşează, la rândul lor, acţiuni de protest


Cei opt funcţionari ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au pornit şi ei acţiunile de protest, dat fiind că în urma negocierilor de până acum nu au obţinut alinierea grilei de salarizare a CJPC la nivelul angajaţilor din Autoritatea Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Restaurantele rămân închise până scade numărul de infestări Covid-19

Miercuri, 5 August 2020
454

Aproximativ 10.000 de restaurante din toată țara sunt în pericol să-și declare falimentul dacă în următoarea perioadă nu vor fi deschise, iar pierderile de până acum, din ace...

Cristina Bahrim, noul manager interimar la Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani

Miercuri, 5 August 2020
443

Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani are conducere nouă, după ce fostul manager, Daniel Buga, s-a tranferat într-o altă unitate sanitară.Este vorba de Cristina Bahrin, care a fos...

Influensări, lideri providențiali, vindecători, izbăvitori și alte impresii de modele

Miercuri, 5 August 2020
132

de Cătălin Borangic, istoric:Când oamenii sunt liberi, invariabil tot ce fac este să se copieze unii pe alții. Psihologii mulțimilor știu asta și au vândut de mult informația c...