Birta nu s-a putut abține: „Ați văzut efectul cu votul în diasporă. Interesul [votanților] este chiar mai mic”

Birta nu s-a putut abține: „Ați văzut efectul cu votul în diasporă. Interesul [votanților] este chiar mai mic”

În cadrul ședinței de informare a primarilor din județ, desfășurată joi, la Palatul Administrativ, președintele interimar al Cosiliului Județean nu s-a putut abține să îndulcească înfrângerea PSD de la europarlamentare. Dorin Birta, locțiitorul lui Macaleți, s-a folosit de contextul discuțiilor despre votarea prin corespondență de către cei din diaspora.

Ați văzut efectul cu votul în diasporă, cu votul la trei zile și cu votul prin corespondență. Deci interesul este același, același număr de persoane, chiar mai mic, s-au înscris pentru acest vot. Din câte știu, până în momentul de față s-au înscris vreo șase mii”, a spus Dorin Birta, vicepreședinte al CJ Botoșani.

De fapt, zece mii”, îl corectează reprezentantul Autorității Electorale Permanente, prezent în sală.

„Da, foarte puțin. Cererea era de sute de mii, milioane, ca să facem o comparație”, conchide președintele interimar, pe ton arogant.

Delegatului AEP i s-a sesizat, de către un jurnalist, o problemă care ar descuraja diaspora să se autentifice pe portalul de votare prin corespondență. Aceasta constă în lipsa unei prevederi clare a scopului prelucrării datelor personale, în contextul în care numeroși votanți din străinătate și-au stabilit rezidența în afara unei forme legale, unii lucrând fără contract. În pagina de înregistrare se stipulează clar radierea din secțiunea votării interne, însă nu și că datele ajung exclusiv la AEP și nu și la alte instituții, precum ANAF.

După audierea problemei ridicate, reprezentantul nu a putut răspunde niciunei întrebări, menționând că va informa conducerea Autorității cu privire la afișarea acestei prevederi în pagina de autentificare a votantului.

Victor Ionescu, de la Ministerul Românilor de Pretutindeni, a încercat să scuze Autoritatea, spunând că această informație există într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituției. Declarația sa a fost, însă, lipsită de relevanță, întrucât portalul de votare este separat de AEP, iar românii nu caută, în general, comunicatele instituției.

Afirmațiile citate au venit în contextul în care diaspora a votat Alianța USR-PLUS la europarlamentare, cu toate că există probe ale sabotării votului de către social-democrați. Ca măsură, s-a urgentat introducerea votului electronic, PSD cerând, ulterior, renumărarea voturilor.

 

Spune-ne opinia ta