Ziua Naţională a Inimii: Bolile cardiovasculare reprezintă principala problemă de sănătate în România

Bolile cardiovasculare reprezintă, în continuare, principala problemă de sănătate în România - este semnalul de alarmă tras de Ministerul Sănătăţii, cu ocazia Zilei naţionale a inimii. În acest context, MS anunţă o serie de proiecte ce sunt avute în vedere în acest an în sprijinul persoanelor care suferă de această boală.

Ziua Naţională a Inimii: Bolile cardiovasculare reprezintă principala problemă de sănătate în România

În vara acestui an, Ministerul Sănătăţii va lansa apelul pentru implementarea unui program de screening care are ca scop identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular. Programul va avea o durată de 5 ani şi un buget de 20 milioane euro, fonduri europene nerambursabile.

Peste 170.000 de persoane vor beneficia de screening, se arată într-un comunicat al MS. Tot în vara aceasta, Ministerul Sănătăţii va începe implementarea unui proiect de 2,5 milioane de euro, finanţare asigurată printr-un grant norvegian, prin care va fi creat registrul de urmărire a remodelării ventriculare stângi în infarctul miocardic acut cu scopul prevenirii insuficienţei cardiace.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii va continua şi în 2019 acţiunile prioritare suport pentru profilaxia morţii subite cardiace de cauză aritmică prin implantarea de defibrilatoare cardiace interne, program derulat în 9 spitale, precum şi pentru tratamentul pacienţilor cu infarct miocardic acut, program derulat în 18 spitale, precizează MS.

Ziua naţională a inimii, sărbătorită pe 4 mai, reprezintă prilejul de a conştientiza că bolile cardiovasculare reprezintă, în continuare, principala problemă de sănătate în România. Conform specialiştilor, la nivel naţional, mortalitatea provocată de bolile cardiovasculare este de trei ori mai mare decât cea provocată de cancer - aproximativ 60% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional sunt provocate de boli cardiovasculare, faţă de 19% de cancer.

De altfel, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în toată Europa, atât la femei, cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare. Controlul asupra principalilor factori de risc - tutunul, dieta nesănătoasă şi inactivitatea fizică - poate duce la reducerea deceselor, mai arată Ministerul Sănătăţii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
613

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
461

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3001

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...