Șoferii vor avea INTERZIS cu tableta la volan: SANCȚIUNILE pregătite de Poliție

"În timpul mersului, conducătorului de vehicul îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video".

Ministerul de Interne a publicat un proiect de lege care le interzice tuturor șoferilor, indiferent de tipul de autovehicul pe care îl conduc, ținerea în mână în timpul mersului sau folosirea cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de exemplu tablete.

Pentru nerespectarea acestei norme se introduce prin lege o nouă sancțiune de 9-20 puncte-amendă (clasa a IV a) şi 6 puncte de penalizare.

 

După ce va sta 20 de zile în dezbatere publică, proiectul de lege va fi adoptat de Guvern și trimis Parlamentului pentru dezbatere și vot final.

Potrivit Internelor, scopul noilor reguli este creșterea gradului de siguranță rutieră, prin reducerea accidentelor de circulație ce au avut ca și cauză de producere distragerea atenției de la volan

„S-a constatat faptul că folosirea telefonului mobil inteligent și a altor dispozitive electronice de comunicare sau divertisment, în timpul mersului, reprezintă unul dintre principalii factori de distragere a atenției pentru conducătorii de autovehicule, constituind o reală problemă pentru siguranța rutieră, prin amploarea și frecvența acestui fenomen”, potrivit expunerii de motive a proiectului de lege.

„În timpul mersului, conducătorului de vehicul îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”, prevede proiectul de lege.

De asemenea, se introduc sancțiuni contravenționale complementare:

- amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (aceeași ca la conducătorii de autovehicule) și pentru conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției „ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul mersului, a telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

- sancțiune de 9-20 puncte amendă (clasa a IV a) şi 6 puncte de penalizare, pentru săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a contravenției indicate

- stabilirea unui mecanism mai aspru de sancționare, raportat la pericolul social al faptei, în situația în care utilizarea telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiții decât cele permise, se realizează concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, în acest caz aplicându-se sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule

stiripesurse.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un apreciat antreprenor din județul Botoșani a trecut la cele veșnice. „Un om blând, bun, pe care nu l-am văzut niciodată supărat...”

astăzi, 12:22

Un cunoscut și apreciat om de afaceri din municipiul Dorohoi a trecut la cele veșnice în cursul zilei de astăzi. Bărbatul deține renumitul restaurant Super Splendid din cel de-al doilea mun...

Hidrologii anunță Cod Portocaliu și Galben de inundații pe râul Prut!

astăzi, 12:05

Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Prut - sectorul amonte Acumularea Stânca-Costești și au instruit: - cod portocaliu de astăzi, de l...

Fiecare primărie din România va decide dacă vrea sau nu păcănele în localitatea sa. Ce propune Guvernul!

astăzi, 11:20

Fiecare primărie din România va decide dacă autorizează sau nu jocurile de noroc pe teritoriul pe care îl administrează, potrivit proiectului de reformă a administrației locale propu...