Protest al transportatorilor! Mai multe autocare și microbuze de transport persoane din Botoșani vor fi retrase de pe traseu!

Protest al transportatorilor! Mai multe autocare și microbuze de transport persoane din Botoșani vor fi retrase de pe traseu!

Mai multe firme de transport persoane din județul Botoșani își vor restrânge, săptămâna viitoare, activitatea, și vor retrage de pe traseele județene și interjudețene o bună parte dintre mijloacele de transport.

Federația Operatorilor Români de Transport, la care sunt afiliate și firme de pe plan local, va organiza un protest în semn de nemulțumire față de efectele pe care le au modificările legislative din domeniul Fiscal și Transporturi.

Menţinerea accizei aplicată carburanţilor la nivelul actual, lipsa infrastructurii de transport şi a măsurilor legislative care să salveze unul din cele mai importante sectoare economice autohtone, sunt doar câteva dintre nemulțumirile transportatorilor.

"În toate ţările europene se recuperează, mai ales dacă e vorba de transport autorizat marfă sau persoane, numai la noi nu, nu ne bagă nimeni în seamă", a spus unul dintre transportatorii botoșăneni.

Instituția Prefectului a fost înștiințată despre acțiunea de protest a firmelor care desfășoară activitate în domeniul transporturilor, atât cel de marfă, cât și de persoane.

"Am fost înștiințat de Federația Operatorilor Români de Transport, Filiala Botoșani, de faptul că începând cu data de 3 noiembrie vor reduce cu 70% activitatea de transport regulat în trafic județean și interjudețean. Dumnealor au anumite nemulțumiri, așteptăm în scris aceste nemulțumiri și le vom transmite instituțiilor competente", a declarat prefectul Dan Șlincu.

În data de 3 noiembrie, la București va avea loc și un amplu protest la care vor participa transportatori din întreaga țară.

 

 

Spune-ne opinia ta