Problemele presei românești, în analiza Reporteri fără Frontiere: Politizare excesivă, mecanisme corupte de finanțare, dezinformare deliberată

Politizarea excesivă, mecanismele de finanțare corupte, decizii editoriale impuse de interesele proprietarilor media și dezinformarea deliberată, sunt marile probleme ale presei din România, conform unui comunicat al organizației Reporteri fără frontiere (RSF).

Problemele presei românești, în analiza Reporteri fără Frontiere: Politizare excesivă, mecanisme corupte de finanțare, dezinformare deliberată

Mijloacele de comunicare s-au transformat în instrumente de propagandă politică, lucru tot mai evident în ultimii ani, mai ales că multe instituții media s-au desființat din cauza crizei economice, iar altele au fost preluate de oligarhi, care și-au impus controlul asupra lor. Astfel, libertatea mass-media a scăzut în mod constant în România, deși ea este consacrată prin Constituție, mai spune comunicatul RSF.

România, care în curând va prelua președinția rotativă a UE, se situează anul acesta pe locul 44 în Indexul Libertății Presei, clasament realizat de RSF și care cuprinde 180 de țări. Trebuie menționat că România a urcat în acest clasament, de la poziția 46, anul trecut.

Vecinii noștri membri UE au incontestabil mai multe probleme:
Bulgaria se află pe locul 111 (în coborâre două locuri)
Ungaria – locul 73 (tot în coborâre, tot două poziții)
Polonia și Croația sunt celelalte două state UE cu probleme, prima pe locul 58 (patru poziții mai jos, comparativ cu 2017), respectiv locul 69 (dar cu un avans de cinci locuri).

Cum s-a produs deterioarea libertății presei în România, potrivit RSF:

Concentrarea proprietății media afectează independența editorială, în condițiile în care unii proprietari media sunt cercetați, alții au fost condamnați și majoritatea întrețin “amiciții” politice care le servesc interesele.
RSF amintește câteva cazuri foarte controversate:
Dan Voiculescu, proprietar al uneia dintre cele mai importante televiziuni din România, condamnat la închisoare
Sebastian Ghiță – care a reușit să fugă din România pentru a nu fi arestat, dar s-a asigurat înainte de a pleca în Serbia, că postul pe care-l finanțează, România TV, îi va ataca pe adversarii lui politici sau magistrați.
Adrian Sârbu, Alexander Adamescu și Dan Andronic, patroni de presă, acuzați de infracțiuni grave.
În cazul șefei TVR, Doina Gradea, RSF menționează că a fost recent acuzată de cenzurarea unor jurnaliști, atunci când a închis brusc unul dintre programele principale dedicate actualității.

Prin intermediul acestor trusturi (sunt menționate România TV și Antena 3), s-au dus campanii de dezinformare sistematică menite să submineze sistemul judiciar, menționează RSF. Exemplu în acest sens este modul în care aceste instituții media au acoperit protestele din 2017 și 2018, când au răspândit informații false referitoare, între altele, la implicarea lui George Soros. În cazul România TV, este menționată și campania de denigrare a șefei DNA, Laura Codruta Kovesi.

Pe de altă parte, RSF remarcă activitatea site-urilor media, în special a celor de investigații, pe care le prezintă drept “singurele surse de știri”. În fața independenței acestora, autoritățile au reacționat agresiv, abuziv, amintește RSF: “HotNews.ro, care a publicat dezvăluiri despre politicieni de vârf precum liderul PSD Liviu Dragnea, a fost vizitat de ANAF. RISE Project, care a fost de asemenea vizitat de inspectori fiscali, a fost amenințat cu o amendă de până la 20 de milioane de euro dacă nu-și dezvăluie sursele pentru o serie de articole publicate pe Facebook”.

Autorități despre care RSF afirmă pentru că au restricționat accesul ziariștilor la informații: Primăria București, Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...