Papa Francisc va ateriza sâmbătă la Târgu Mureş şi nu la Bacău cum era stabilit iniţial; Suveranul Pontif va ajunge la evenimentele programate la orele anunţate

Comitetul Interminiserial pentru Securitate "Vizita Papa Francisc" a anunţat, vineri seară, că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, aeronava care îl va transporta pe Sanctitatea Sa Papa Francisc va ateriza, sâmbătă, la Târgu Mureş, nu în judeţul Bacău, cum era anunţat iniţial. Suveranul Pontif va ajunge la evenimentele programate la orele anunţate.

Papa Francisc va ateriza sâmbătă la Târgu Mureş şi nu la Bacău cum era stabilit iniţial; Suveranul Pontif va ajunge la evenimentele programate la orele anunţate

   Foto: Inquam/ Octav Ganea

Comitetul Interminiserial pentru "Securitate Vizita Papa Francisc" a analizat condiţiile meteo şi a decis ca, sâmbătă, aeronava care îl va transporta pe Sanctitatea Sa să aterizeze la Targu Mureş, nu în judeţul Bacău, cum era anunţat iniţial.

"Schimbarea traseului nu afectează programul iniţial al Papei Francisc care va ajunge la Sumuleu Ciuc si la Iasi la orele anuntate”, a transmis Comitetul Interminiserial pentru Securitate “Vizita Papa Francisc”.

Sâmbătă, Papa Francisc va oficia Sfânta Liturghie la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, Miercurea Ciuc şi apoi va merge la Iaşi unde va vizita Catedrala "Sfânta Maria Regină" şi va avea o întâlnire cu tinerii şi cu familiile, la Palatul Culturii din Iaşi.

Duminică, Papa Francisc la merge la Blaj, iar în jurul orei 17.30 va pleca de la Sibiu către Roma.

Suveranul Pontif se află într-o vizită de trei zile în România, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România. Vizita a fost pusă sub motto-ul „Să mergem împreună!” şi are în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice.

"Peste 150 de mii de bucureşteni au participat astăzi la evenimentele publice ale Sanctităţii Sale, de la aterizarea în România până la retragerea la Reşedinţa Oficială”, a transmis, vineri seară, Comitetul Interministerial pentru Securitate “Vizită Papa Francisc 2019”.

Vineri, după terminarea slujbei de la Catedrala ”Sfântul Iosif”, Suveranul Pontif a mers cu papamobilul pe străzile Capitalei salutând mulţimea care l-a aplaudat şi l-a ovaţionat, în ciuda ploii torenţiale. Papamobilul folosit în Bucureşti este unul dintre cele două aduse de la Vatican. La rândul lor, reprezentanţii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) din cadrul Comitetului au precizat că, aşa cum a fost stabilit în concepţia de securitate, papamobilul românesc va fi folosit sâmbătă de către Suveranul Pontif.

”Papamobilul autohton a fost trimis încă de ieri (joi – n.r) la Miercurea Ciuc, unul dintre oraşele vizitate de Papa Francisc”, a transmis SPP.

Papa Francisc a sosit, vineri, înainte de prânz, în România, fiind întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis la Aeroportul Henri Coandă. Ulterior, Suveranul Pontif a fost primit la Palatul Cotroceni cu ceremonial militar. La Bucureşti, Papa Francisc a avut întrevederi private cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Preafericutul Daniel.

Sursa: News.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...