Județul Botoșani angrenat într-un exercițiu național de protecție civilă

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura săptămâna viitoare un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.

Județul Botoșani angrenat într-un exercițiu național de protecție civilă

În perioada 18-21 aprilie a.c., în localități din țară va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Simulările vor începe marți, 18 aprilie a.c., iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

În județul Botoșani, simularea va avea loc pe 19 aprilie, între orele 10.00 – 15.00.

Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”.

INFO BACKGROUND

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

Comunicat de presă ISU Botosani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marcel Ciolacu îi jignește pe moldoveni: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!” (Video)

astăzi, 15:43
69

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru jigniri publice aduse tuturor moldovenilor.Iată comunicatul de presă remis astăzi, 26 aprilie:”Pentru jign...

Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din România al unui Crysler Imperial din anii 60

astăzi, 15:30
68

Nicușor Constantin – secretar al filialei din Botoșani a Retromobil Club – manifestă o pasiune deosebită pentru mașinile de epocă, el fiind deținătorul mai multor bolizi cu o vechi...

Cine plătește dacă te inundă vecinul: legea spune clar!

astăzi, 15:00
136

Atunci când te confrunți cu o inundație în apartament cauzată de unul dintre vecini, este important să acționezi rapid și eficient pentru a minimiza pagubele și pentru a stabili cin...