Hotărâre de Consiliu Local revocată, cu mesaj pentru prefect: “Să nu ajungă pe la sediul PNL sau...”

Hotărâre de Consiliu Local revocată, cu mesaj pentru prefect: “Să nu ajungă pe la sediul PNL sau...”
Consilierii locali ai PSD Botoșani au convocat, marţi, o şedinţă extraordinară de Consiliu Local pentru revocarea unei Hotărâri care a fost adoptată la sfârşitul lunii octombrie, privitor la componenţa Adunărilor Generale ale Acţionarilor de la cele patru societăţi, Eltrans, Urban Serv, Locativa şi Modern Calor. Prin Hotărârea adoptată iniţial, cu votul majoritar al liberalilor, cei doi viceprimari erau scoşi în afara AGA.

Iniţiatorul proiectului de hotărâre, Marius Oroşanu, a cerut o serie de explicaţii de la social-democraţi legat de motivele pentru care solicită revocarea respectivei Hotărâri.

“Aş vrea ca iniţiatorul să precizeze dacă este vorba de o problemă de legalitate sau una de oportunitate. Din câte cunosc până la ora actuală, nu a venit un răspuns de la Instituţia Prefectului referitor la viza de legalitate, dar aş vrea să ştiu dacă este vorba de o problemă de legalitate sau strict de oportunitate, în opinia PSD-ului", a spus Marius Oroşanu.

Viceprimarul Cosmin Andrei a precizat că în expunerea de motive a proiectului de hotărâre este explicat destul de clar, ţinând să puncteze şi faptul că încă nu s-a primit un răspuns de la Instituţia Prefectului vizavi de Hotărârea adoptată în octombrie.

“Domnule Oroşanu, este vorba de un proiect de hotărâre pe care l-am iniţiat pentru că este atributul Consiliului Local să revoce o Hotărâre dacă doreşte, iar argumentaţia pentru revocare am explicat-o în expunerea de motive. Este vorba despre articolul din Legea administraţiei publice locale care spune că viceprimarii îşi păstrează calitatea de consilier local pe toată durata mandatului. Nu aveam aşteptări foarte mari să primesc un răspuns cu celeritate de la domnul prefect şi chiar dacă revocăm această Hotărâre eu aştept în continuare răspunsul domnului prefect care a fost investit în această funcţie unde nu se face politică. Îmi doresc ca acest răspuns să vină într-un termen foarte scurt, aşa cum au venit şi altele şi ţinând cont că suntem şi vecini aici, hârtia ar trebui să ajungă pe traseul cel mai scurt, să nu ajungă pe la sediul PNL sau prin altă parte", a spus Cosmin Andrei, intervenţia sa.

Consilierul Cătălina Lupaşcu i-a acuzat pe cei de la PSD că vor să deţină controlul asupra societăţilor din subordinea Consiliului Local.

“Domnule viceprimar, înţeleg că dvs. faceţi referire la un articol din Legea administraţiei publice locale care spune că viceprimarul nu îşi pierde calitatea de consilier local şi vă înţeleg că faceţi acest lucru având în vedere că pe aceeaşi speţă domnul Iliuţă a fost declarat incompatibil iar dosarul dvs. la ANI stă undeva pitit pentru că şi dvs. aţi făcut parte din Consiliile de Administraţie ale şcolilor. Aşa că vă rog frumos, veniţi în CA ale liceelor şi şcolilor astfel încât să vă păstraţi în totalitate calitatea de viceprimar. Ideal ar fi fost să invocaţi un alt text de lege sau să fi pus totul pe seama majorităţii pe care o deţineţi fiindcă vă doriţi să politizaţi absolut totul", a precizat Cătălina Lupaşcu.

După mai multe minute de discuţii în contradictoriu, propunerea PSD de revocarea a Hotărârii pentru stabilirea modului de exercitare a competenţelor Consiliului Local faţă de societăţile comerciale de sub autoritatea sa a fost adoptată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, Episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă)

astăzi, 06:58
11

În vremea prigoanelor venite asupra creştinilor la sfârşitul secolului al 3-lea şi începutul celui de-al 4-lea, în cetatea Axiopolis din Dobrogea (numită astăzi Cernavodă...

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
139

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
106

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...