Godină: Pușcăriile vor fi mereu pline de oameni "nevinovați!"

Godină: Pușcăriile vor fi mereu pline de oameni "nevinovați!"

Polițistul Marian Godină a comentat, pe pagina personală de Facebook, prestația jurnaliștilor și a șefei DNA în conferința de presă. Ca de fiecare dată, postarea polițistului scriitor a avur impact asupra cititorilor său, strângând peste 10.000 de aprecieri și aproape 2000 de distribuiri.

"Am lucrat vreo 11 ani la Poliția Rutieră, timp în care am aplicat mii de sancțiuni, am reținut sute de permise de conducere și mi-am făcut astfel o grămadă de “prieteni”.

Anii aceștia mi-au adus zeci de reclamații și chiar plângeri penale din partea contravenienților nemulțumiți și dornici de o mică răzbunare. Rar mi-a fost dat să citesc minciuni mai mari decât cele pe care le scriau reclamanții în plângeri. La început, când eram proaspăt ieșit din bula mea de naivitate și nu știam că oamenii pot fi atât de răi și lipsiți de scrupule, am fost șocat să dau piept cu această latură a firii umane.

Apoi, încet-încet, m-am obișnuit și când le citeam minciunile abia dacă mai schițam un zâmbet. Pentru ce mințeau în halul ăla? Pentru că le luasem permisul, pentru că le dădusem vreo amendă sau pentru că le întocmisem vreun dosar penal care, în cele mai multe cazuri se finaliza cu o condamnare cu suspendare, știindu-se că infracțiunile la regimul rutier au pedepse destul de blânde.

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă cineva i-ar aduna pe toți oamenii aceia care m-au reclamat și s-ar porni o campanie împotriva mea.

Vă dați seama ce am auzi?
Eu sunt un simplu funcționar public, un agent de poliție, iar repercusiunile pe care le-au suferit “din cauza mea” cei care au încălcat legea sunt niște fleacuri.
Gândiți-vă acum la procurorii din cadrul DNA.

Oamenii ăia lucrează în dosare cu prejudicii de milioane de euro, cei cărora le fac dosare sunt oameni extrem de influenți, cu averi colosale, cu milioane de euro, cu relații la cel mai înalt nivel, politicieni, directori de mari companii etc. Câți ar avea curaj să se pună cu așa ceva? Câți dintre noi ar spune că mai bine și-ar vedea de treaba lor și nu s-ar băga în așa ceva?

Așa că de ce miră pe cineva acest festival al inculpaților, cum bine a fost numită această campanie puternică de denigrare a procurorilor?
Din câți au fost condamnați definitiv până acum, pe câți ați auzit să spună: “da, sunt vinovat.”? Pe nimeni, așa cum nici eu nu am auzit pe vreunul să îmi spună că într-adevăr a trecut pe roșu.

Recunosc că m-a încântat conferința de presă de aseară și mi-a întărit niște convingeri pe care le aveam deja.

Când un om nu poate fi încuiat de o armată de jurnaliști, în două ore de asalt, ce poți înțelege? Că minte și că e corupt? Tare aș vrea să îi văd pe unii care să stea să răspundă două ore la întrebări, dar ăia la care mă gândesc eu “decât” citesc de pe foi și le-ar trebui cam multe teancuri, iar după ce termină de citit, la partea cu întrebările nu au curaj să rămână, așa că aruncă un “mulțumesc” și își iau tălpășița”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...