Explicația DSP pentru creșterea numărului de cazuri COVID. „La alegeri a fost o mare problemă”

Explicația DSP pentru creșterea numărului de cazuri COVID. „La alegeri a fost o mare problemă”

Nu redeschiderea unităților de învățământ, ci mai degrabă organizarea alegerilor locale au condus la sporirea substanțială a cazurilor de infectare cu Covid-19, susține medicul Monica Adăscăliței, managerul Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani.

Potrivit acesteia, din anchetele epidemiologice finalizate până în prezent, nu s-a identificat o sursă de contaminare din „interiorul” școlilor botoșănene. În schimb, s-a dovedit că adunările electorale, activitățile de campanie, respectiv acțiunile organizațiilor politice din noaptea dinspre 27 spre 28 septembrie, au condus la îmbolnăviri ce puteau fi evitate.

„Din toate anchetele epidemiologice care se fac, reiese că nu am niciun caz de infectare în județul Botoșani, care să fi pornit din școală. Nici la cadru didactic, nici la elevi. Iar anchetele se fac foarte riguros, colegii mei știu să discute până află ultima sursă, chiar dacă unii încearcăsă ascundă sau să mintă. Tot interesul nostru e să aflăm sursa, iar la școli nu am avut nicio speță de contaminare în școală. Dacă se poartă mască, se respectă distanța, se dezinfectează, nu apare nicio problemă. Pentru cadrele didactice și copiii pozitivi depistați până acum, sursa a fost comunitară sau din familie. În schimb la alegeri a fost o mare problemă. Fie că vorbim despre campanie electorală, fie despre festivitățile de după alegeri, au fost breșe unde nu s-a folosit masca tot timpul. Dar DSP nu poate fi omniprezent”, a spus Monica Adăscăliței, directorul DSP.

Medicul a mai precizat că, dacă numărul cazurilor va crește vertiginos, se vor dispune măsuri de către autorități, în sensul închiderii restaurantelor și al altor spații închise considerate de risc epidemiologic ridicat.

„Dacă Botoșani se va menține în zonă verde, vom duce o viață semi-normală, nu închidem cafenele, restaurante, cinematografe. Dar dacă va crește numărul cazurilor vertiginos, vom închide și noi, vom fi obligați. De aceea, țin să subliniez că respectarea normelor sanitare este o condiție pentru ca noi să avem în continuare o oarecare libertate și, bineînțeles, pentru siguranța tuturor”, a adăugat Adăscăliței.

În ultimele 48 de ore, nu mai puțin de 68 de botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, potrivit datelor centralizate de DSP. Joi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit ca Școala nr. 1 din Dorohoi să treacă pe scenariu „roșu”, fiind prima și singura unitate închisă din cauza numărului de elevi confirmați cu această afecțiune.

Semnale de alarmă vin și din localitățile unde s-a depășit o rată de infectare de 1 per mia de locuitori în ultimele 14 zile, respectiv Viișoara (1,64), Cândești (1,45), Vorona (1,42), Păltiniș (1,22), Dorohoi (1,19) și Avrămeni (1,05), dar și dinspre Lozna, unde rata este aproape echivalentă (0,99).

Creșterea numărului de cazuri confirmate se resimte la nivel național, ultimele raportări ale Institutului de Sănătate Publică arătând un cumul de peste 6000 de noi pozitivi în ultimele două zile.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Circa o treime din testele prelucrate în ultimele 24 de ore s-au pozitivat. 37 de cazuri noi la Botoșani

Luni, 19 Octombrie 2020
1009

Alți 37 de botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). Incidența de infectare se ridic...

Dorohoiancă trimisă cu elicopterul la Iași, după un atac vascular cerebral

Luni, 19 Octombrie 2020
1199

O femeie în vârstă de 45 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost preluată de un elicopter SMURD, luni după-amiază, aflându-se în stare critică.Pacienta a suferit un acc...

Spitalul de Recuperare va găzdui și pacienți infectați cu coronavirus

Luni, 19 Octombrie 2020
742

Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe” din municipiul Botoșani va găzdui pacienți diagnosticați cu Covid-19, a anunțat luni medicul Monica Adăscăliței, manager al Direcției de...