Emoționant! Președintele Germaniei, naș la al șaptelea copil al unei familii de români!

În Germania sunt rare familiile care au șapte copii. Când au aflat ce cinste le face statul german, familia Lăcătuș a fost foarte mândră.

Emoționant! Președintele Germaniei, naș la al șaptelea copil al unei familii de români!

   FOTO: ziarulromanesc.de

Emoție într-o familie de români din Illertissen, Bavaria, când au aflat că însuși președintele Republicii, Frank-Walter Steinmeier, s-a oferit să le fie naș la cel de-al șaptelea copil, abia născut. Lidia Rut este al șaptelea în familia Carmen și Cristian Lăcătuș.

Președintele Steinmeier a aflat și le-a trimis o scrisoare, împreună cu o donație de 500 de euro, din partea statului, scrie Augsburger Allgemeine. Documentul și donația le-au fost înmânate la primăria din Illertissen, de primarul Jürgen Eisen, care le-a transmis și felicitările administrației locale.

Sunt rare familiile care au șapte copii. Când au aflat ce cinste le face statul german, familia Lăcătuș a fost foarte mândră.

S-au transferat în Germania în urmă cu 8 ani, pentru că toate rudele lor erau aici. De șapte ani s-au stabilit la Illertissen, unde anul acesta li s-a născut al șaptelea copil. Lidia Rut s-a născut în 10 aprilie la Ulm. Va avea cetățenie dublă, română și germană, până la 21 de ani, când va trebui să decidă pentru una dintre acestea, scrie ziarulromanesc.de.

Carmen și Cristian Lăcătuș, care muncesc la o tabără a Crucii Roșii la Neu-Ulm, mai au încă trei băieți și trei fete.

“Fără copii, viața nu ar avea sens”, spune tatăl.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...