Două drumuri județene ar putea fi reabilitate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării

Două drumuri județene ar putea fi reabilitate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării
Ministerul Dezvoltării ar putea finanța reabilitarea și modernizare a peste zece kilometri de drum județean de pe raza județului Botoșani, cele două investiții fiind trecute pe lista de priorități, după cum susține Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean.

Aceasta a fost la București, unde a avut discuții cu reprezentanți din Minister vizavi de cele două obiective de investiții, pentru care există documentații.

Este vorba de DJ 208H Vorona-Oneaga-Pădureni-Coșula și DJ 282A Ionășeni-Mășcăteni.

"Am făcut două notificări la Ordonanța 28 pentru cele două drumuri, pentru care avem deja inițiate documentații. Am discutat cu ministrul secretar de stat din Ministerul Dezvoltării și am fost trecuți pe lista de priorități. Să vedem cum putem accesa aceste fonduri. La unul dintre drumuri investiția se ridică la 29 de milioane de lei, iar la celălalt este mai mică", a declarat Costică Macaleți.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marcel Ciolacu îi jignește pe moldoveni: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!” (Video)

astăzi, 15:43
152

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru jigniri publice aduse tuturor moldovenilor.Iată comunicatul de presă remis astăzi, 26 aprilie:”Pentru jign...

Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din România al unui Crysler Imperial din anii 60

astăzi, 15:30
112

Nicușor Constantin – secretar al filialei din Botoșani a Retromobil Club – manifestă o pasiune deosebită pentru mașinile de epocă, el fiind deținătorul mai multor bolizi cu o vechi...

Cine plătește dacă te inundă vecinul: legea spune clar!

astăzi, 15:00
176

Atunci când te confrunți cu o inundație în apartament cauzată de unul dintre vecini, este important să acționezi rapid și eficient pentru a minimiza pagubele și pentru a stabili cin...