Puterea este în mâna dvs., domnilor administratori de oraş! Asumaţi-vă datoriile, promisiunile, obligaţiile. Dar mai presus de toate asumaţi-vă omenia! De multe ori face mai mult decât zeci de proiecte, legi, hotărâri de CL. Nu vă fie ruşine de emoţie, de lacrima ce ar putea să vă cuprindă, nici de vreun ameţit care v-ar striga de la obraz (obrazul lui!) că vă faceţi imagine pe tragediile lor. Câte puţin, pas cu pas, oamenii vor înţelege că acolo vă este locul, că v-au ales ca să le fiţi aproape nu doar la aplauze, la micii şi berea verilor pre-electorale. Altfel, discursurile pe care mâine le veţi rosti în faţa lor vor fi doar vorbe goale, aruncate în vântul nepăsării de oameni.
Nu luăm în discuţie legile, permisivitatea sau limitele lor. În campaniile electorale nu există cursuri de legislaţie în cartierele oraşului, nu am văzut pliante care să ne avertizeze că administraţia va să fie doar o adunătură de hârţoage care se vor face zid între oameni şi Primărie. Oamenii aceştia din Parcul Tineretului au găsit şi ei, ca noi toţi, atârnată în clanţa uşii promisiunile unuia sau altuia dintre candidaţii-căutători-de-voturi. Aceeaşi uşă a zburat în explozie, dar în ochii administraţiei ea a devenit acum… proprietate privată: nu mai prezintă interes.
Tragedia care a creat haos: Pagube imense, un mort şi doi poliţişti răniţi!
A trecut o săptămână de la explozia din Parcul Tineretului şi oamenii simt încă spaima, gândul se cutremură, orice miros de gaz sau zgomot scăpat de sub control le zdruncină liniştea.
La parterul blocului lor s-a oploşit de câţiva ani un om. Nimeni nu ştia, la vremea aceea, că făptura pe care o tot întâlneau pe scara blocului ieşise din puşcărie. În urmă cu exact 15 ani, în 20 septembrie, Stelică şi-a ucis nevasta. A bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a adus nişte leaţuri care, chinuite de trupul femeii, s-au rupt repede în bucăţi-bucăţele. Aprig şi hotărât, ucigaşul a ieşit în ogradă şi s-a întors cu o furcă. Furca s-a betegit, femeia se încăpăţâna să respire. Nervos din cale-afară, criminalul a luat sapa şi a lovit până când a simţit că propria minte i s-a încleştat în sângele celei care îi jurase în faţa Domnului că îi va fi alături până când moartea îi va despărţi.
Acest om a făcut 7 ani de puşcărie! Şap-te! Pentru ce o fi fost eliberat? Bună purtare? A mâncat tot şi a spus "mulţumesc", "poftim", "să trăiţi"?
Întors în lume, şi-a găsit repede o femeie. Care mai avea, sărmana, şi două fete. L-a primit în casă, l-a hrănit, l-a spălat, l-a înţeles. I-a dăruit şi un prunc chiar. Dar vechile metehne au început a ieşi la iveală. Femeia nu a mai vrut să ştie de el şi şi-a luat lumea în cap.
În urmă, nefericitul a început să ameninţe că îşi ia viaţa. Cu pastile, cu foc şi pară. Vineri seara, săptămâna trecută, a făcut vâlvă în cartier. I-au sărit în preajmă rudele, au venit poliţiştii, s-au crucit gospodinele din vecini. S-a potolit locatarul de la parter, dar doar până sâmbătă spre după-amiază. A sunat chiar el la 112. Îşi dă foc! Din nou alarmă, agitaţie, spaimă. Poliţişti, pompieri, jandarmi, medici. Locatarul s-a stropit cu benzină, a dat drumul la butelie şi a dat foc. El a murit pe loc. Doi poliţişti au fost răniţi în urma exploziei. Apartamentul de la parter distrus în totalitate, în tot blocul pagube însemnate: geamuri şi uşi distruse, mobile desfăcute şi prăbuşite, instalaţii avariate.
Dincolo de poveste!
Aceasta este povestea. Dincolo de ea se află, însă, multe dezamăgiri, nervi, lacrimi de neputinţă. Oameni care s-au trezit peste noapte că trebuie să rupă din banii de medicamente pentru a-şi repara casele, că bruma de salariu se duce pe înlocuirea geamurilor, pe gunoiul pe care nimeni nu vine să îl ia de lângă bloc, pe reparaţiile la ţevi şi alte şi altele.
La câteva zile de la dezatru, oamenii nu aveau apă în bloc. Telefoane, rugăminţi, nervi. Marţi dimineaţa se dă drumul la apă. În apartamentul de la parter, ţevile distruse de explozie s-au prăpădit de necaz şi au lăsat apa să zburde. Inundaţie, alţi nervi alte griji. Nova Apaserv nu intră în apartamentul-fantomă că e... proprietate privată. Pe cont propriu, locatarii au cumpărat cele necesare, au plătit meşter, au intrat în negreala de la parter şi au rezolvat problema. Afară, lângă bloc, mormane de resturi mărunţite de explozia perfidă. Focar de infecţie! Reprezentantii Urban Serv spun că vor trimite o maşină pentru a ridica deşeurile scoase din apartament, însă totul se va face pe cheltuiala locatarilor.
De la Primărie au aflat că… trebuie să se descurce singuri!
Reprezentantul Primăriei, întrebat de jurnalişti de ce nu îi ajută pe locatarii din Parcul Tineretului, au trasmis că… legea nu permite! Le permite, îmn schimb, să ajute familia de la parter, care a provocat dezastrul. Dacă femeia va face cerere, desigur!
"Muncipalitatea nu poate interveni cu fonduri în reabilitarea acelui imobil pentru ca nu este în patrimoniul Primariei. Singurul lucru pe care îl putem face este sa acordam un ajutor de urgenţă familiei unde a fost aceasta deflagraţie, daca vom primi o solicitare, luam în calcul acordarea acestui ajutor de urgenţă dar acest lucru trebuie facut la Serviciul Local de Asistenţă Sociala. Celelalte alocari nu sunt în concordanţă cu legea, imobilul nefiind al municipalitaţii nu putem finanţa nicio lucrare de consolidare şi de refacere a instalaţiilor", a transmis viceprimarul Cosmin Andrei.
Aşadar, aflăm că efectele unei explozii sunt limitate în funcţie de cel care a provocat-o. Locatarii nu sunt victime, ci vinovaţi. Că nu şi-au strâns la timp mobilele, că nu au demontat geamurile, că nu s-au auto-evacuat. Gunoiul de lângă bloc – în cea mai mare parte format din resturile scoase din apartamentul de la parter – cade tot în responsabilitatea locatarilor. Şi instalaţiile, şi spaima, şi atacurile de panică, şi grija proprie. Singura familie care poate fi ajutată este a femeii care a adus în bloc un fost puşcăriaş. Dacă, desigur, femeia va solicita ajutor. Domule viceprimar, locatarii au venit la Primărie pentru a cere sprijin. Nu au fost băgaţi în seamă. Oamenii nu înţeleg care le este vina. Se simt ai nimănui, abandonaţi într-un hăţiş pe care nu îl pot străbate singuri.
"Nu am vazut niciun oficial local aici. Nici primar, nici viceprimar, de parca nu am fi cetateni ai orasului. Avem toate taxele platite si la gunoi si la tot, dar nu ne baga nimeni in seama. A fost o vecina in audienta la domnul Buliga si nu a reusit sa intre". Sunt cuvintele lor.
După ce presa a semnalat câteva dintre probleme, oamenii au început să mai ridice ochii din negreala care îi cuprinsese. “Mulţumim, după ce aţi scris au venit şi ne-au dat drumul la apă. Dar haideţi cu noi şi colo, şi dincolo, că altfel nu ne bagă în seamă.
Funcţia sau omenia?
Domnilor administratori de oraş! Uneori, oamenii au nevoie doar de dvs.! Să le fiţi alături la bine şi la greu, aşa cum le-aţi promis. Să vă simtă emoţia, compasiunea, înţelegerea în faţa dezastrului. Aşa cum o simt pompierii care mai închid uneori ochii de neputinţa vederii tragediilor. Aşa cum îşi simt medicii mâna tremurând deasupra inimilor speriate. Aşa cum îi chinuie pe jandarmi spaima când vreun năuc ameninţă viaţa semenilor săi. Sau clipa aceea unică în care poliţistul care încearcă să potolească un fost puşcăriaş sare în aer cu tot cu uşa de zeci de kilograme aruncată peste el.
În Italia, Spania, Germania, chiar şi în satele noastre româneşti (şi din Botoşani), la astfel de tragedii oamenii nu sunt singuri. Le vin alături primarul, un viceprimar, un reprezentant al comunităţii.
"Măcar un consilier, şi oamenii tot ar simţi că cineva se gândeşte la ei, că le pasă! Nu ai cum, fiind acolo, în mijlocul oamenilor, când vezi dezastrul, spaima, durerea, lacrimile… Când vezi fumul negru şi geamurile distruse, mobilele aruncate peste lucruri, ambulanţele roind continuu, alte sute de oameni în jur încercând că ofere vreun ajutor… Nu ai cum, fiind primar, consilier, viceprimar, să nu fii impresionat, că nu empatizezi! Ai putere, un singur telefon dezmorţeşte totul. Rogi o firmă să pună o maşină, suni un şef de instituţie să caute soluţii…". Sunt cuvintele colegilor mei, cărora le simt nodul în gât şi lacrima furioasă de fiecare dată când transmit astfel de ştiri de pe teren.
Doar masă electorală!
Oamenii aceia din Parcul Tineretului au fost la vot, au fost la festivaluri şi au aplaudat, au fost împreună la bucurie şi sărbătoare. Dar greul îi găseşte singuri şi abandonaţi, blocaţi în faţa uşii unui viceprimar care priveşte emoţionat doar la televizor şi îşi concepe apoi discursuri pentru următoarea campanie electorală.
Domnilor administratori! Oraşul este viu, el trăieşte. Uneori mai uşor, de cele mai multe ori greu, dar greu de tot! Colegii mei din toate redacţiile pot confirma existenţa sutelor de telefoane care vin de la oamenii disperaţi. Răspunsul lor, atunci când le atragem atenţia că au la dispoziţie telefoane, uşi deschise la “N instituţii, este acelaşi: nu ne răspunde nimeni sau am anunţat, ne-au promis, dar degeaba. De multe ori problema se rezolvă în câteva zeci de minute doar pentru că un jurnalist pune mâna pe telefon. De multe ori intermediem situaţii care nu ţin de competenţa noastră, a presei, doar pentru că altfel oamenii nu sunt ascultaţi.
Dar puterea este în mâna dvs., domnilor administratori de oraş! Asumaţi-vă datoriile, promisiunile, obligaţiile. Dar mai presus de toate asumaţi-vă omenia! De multe ori face mai mult decât zeci de proiecte, legi, hotărâri de CL. Nu vă fie ruşine de emoţie, de lacrima ce ar putea să vă cuprindă, nici de vreun ameţit care v-ar striga de la obraz (obrazul lui!) că vă faceţi imagine pe tragediile lor. Câte puţin, pas cu pas, oamenii vor înţelege că acolo vă este locul, că v-au ales ca să le fiţi aproape nu doar la aplauze, la micii şi berea verilor pre-electorale. Altfel, discursurile pe care mâine le veţi rosti în faţa loc vor fi doar vorbe goale, aruncate în vântul nepăsării de oameni.
