Condamnări simbolice după abuzurile asupra unor copile la o stână din Dimăcheni

Zece termene de judecată au fost suficiente unei instanţe a Judecătoriei Dorohoi să se pronunţe într-unul dintre cele mai cumplite dosare ajunse pe rol, ce privea exploatarea sexuală şi prin muncă a trei surori. Condamnările sunt însă simbolice. Mama celor trei fetiţe şi a unui băieţel mai mic a ştiut tot timpul calvarul prin care treceau proprii ei copii, dar s-a mulţumit să primească "beneficiile" exploatării lor.

În toamna trecută, anchetatorii începeau lucrul la un dosar teribil: un cioban îşi făcea mendrele cum voia el cu copile minore. Drama celor patru fraţi a ieşit la iveală în septembrie, atunci când una dintre fetiţe i-a povestit bunicii coşmarul prin care treceau ea şi fraţii ei. Bunica a sunat la 112, copila a fost dusă la poliţie, iar după examenul medico- legal care a confirmat agresiunea sexuală, cei patru fraţi au fost instituţionalizaţi într-un centru al Protecţiei Copilului.

Coşmarul copiilor a început în martie, când tatăl lor a murit, iar ciobanul, Ştefan Bîgu, de 39 de ani, din Vorniceni, i-a oferit mamei celor patru copii un aşa numit ajutor. Femeia, cu fata cea mare, de 14 ani, şi cu mezinul de 1 an, a fost găzduită la casa ciobanului, iar fetiţa de 13 ani şi fratele de 10 ani au fost duşi la stână. Imediat ce aranjamentul a fost perfectat, fetele au fost obligate să întreţină raporturi sexuale cu ciobanul, una la domiciliul său, iar cealaltă la stână, unde îi servea şi pe amicii ciobanului, băiatul cel mare era obligat să muncească zi-lumină la stână, iar cel mic era tolerat prin curtea ciobanului.

Recent, Judecătoria Dorohoi s-a pronunţat pe fond în privinţa pedepselor ce li se cuvin vinovaţilor. Astfel ciobanul a fost condamnat la trei ani şi cinci luni de închisoare pentru act sexual cu un minor, supunerea la muncă forţată sau obligatorie şi violarea de domiciliu. Amicii săi, Andrei Ionuţ Margină şi Ionuţ Popescu au fost condamnaţi la câte un an şi 4 luni închisoare. În schimb, mama copiilor, Viorica Murăraşu, a fost condamnată la cinci ani şi 5 luni închisoare. În plus, toţi condamnaţii au rămas fără drepturile civile.

"Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţi, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării. Obligă inculpaţii să plătească, în solidar, fiecărei părţi civile câte 10.000 lei, cu titlu de daune morale, respectiv fiecare inculpat să plătească câte 7.500 lei", se mai arată în decizia instanţei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Radu Miruţă, după incidentul cu drona de joi dimineață: României îi vor fi livrate ”capabilităţi anti-dronă, radare de joasă altitudine”!

astăzi, 08:41

România va începe să primească, de la jumătatea anului viitor, capabilităţile de luptă antidronă şi radarele de joasă altitudine contractate cu finanţare prin programul SAFE, con...

Ce se întâmplă cu spațiile comerciale după dispariția sălilor de joc din orașe

astăzi, 08:34

De la sală de joc la alt tip de activitate Multe dintre aceste spații se află la parterul clădirilor, în zone cu vizibilitate bună și acces direct din stradă. Aceste caracteristici le ...

Antreprenor: „Botoșani, Bacău, Buzău n-au nicio șansă pe termen lung” / „Orașele astea trebuie lăsate să moară”

astăzi, 08:01

Adrian Gârmacea, antreprenor din Bacău, susține că România va trebui să accepte că unele orașe și localități care pierd populație nu pot fi susținute la nesfârșit prin in...