Antreprenor: „Botoșani, Bacău, Buzău n-au nicio șansă pe termen lung” / „Orașele astea trebuie lăsate să moară”

În cadrul unui forum economic organizat la Iași, antreprenorul a criticat modul în care sunt distribuiți banii publici, birocrația și sistemul de educație.

Adrian Gârmacea, antreprenor din Bacău, susține că România va trebui să accepte că unele orașe și localități care pierd populație nu pot fi susținute la nesfârșit prin investiții publice.

Potrivit Ziarul de Iași, Adrian Gârmacea a făcut afirmațiile în cadrul Concordia Hub Est – Forum pentru Dezvoltare, organizat la Iași, în cadrul unei discuții despre dezvoltarea economică a Moldovei. La forum au participat reprezentanți ai mediului de afaceri și ai administrației publice, precum și președinți de consilii județene din regiune, printre care și Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani.

 

„Botoșani, Bacău, Buzău n-au nicio șansă pe termen lung”

Una dintre principalele teme abordate de antreprenor a fost declinul demografic al orașelor mici și mijlocii. Omul de afaceri a afirmat că populația și activitatea economică se vor concentra tot mai mult în jurul marilor centre urbane, care oferă salarii mai mari, mai multe locuri de muncă și acces la servicii.

Gârmacea a dat ca exemple Botoșaniul, Bacăul și Buzăul și a susținut că, într-un orizont de câteva decenii, orașele de dimensiuni mai mici vor avea dificultăți majore în a-și păstra populația. „Orașele mici, de 100.000 de locuitori, din punctul meu de vedere sunt, pe termen lung, așa să zic, 50-70 de ani, sunt sortite eșecului”, a spus antreprenorul. El a revenit asupra ideii și a nominalizat mai multe orașe.

„Orașele mari vor exista, orașele de genul Botoșani, Bacău, Buzău n-au nicio șansă pe termen lung, aici vorbim de 70-100 de ani, dar în următorii 50 de ani orașele de categoria a treia vor dispărea pur și simplu”, a afirmat Gârmacea.

„Orașele astea trebuie lăsate să moară”

De la problema declinului demografic, Gârmacea a trecut la modul în care sunt alocați bani pentru investițiile publice în localitățile care pierd populație. El a criticat proiectele de infrastructură și clădirile publice realizate în zone în care numărul locuitorilor scade constant. Gârmacea crede că autoritățile ar trebui să renunțe la finanțarea unor astfel de localități și să direcționeze banii către zonele cu potențial economic mai mare.

„Investițiile alea pe care le faceți voi, clasa politică, le faceți în toate satele, știm, da, vorbim de sală de sport la nu știu care sat, dar care n-a fost folosită niciodată, școli acolo care nu sunt folosite, deci alea sunt orașe care trebuie lăsate să moară”, a spus antreprenorul din Bacău.

Gârmacea a mers mai departe și a susținut că, în astfel de localități, nu ar mai trebui făcute nici investiții în infrastructura de bază.

„Nu mai trebuie investit nici în apă, nici în canalizare, nici în drumuri. Trebuie lăsate să moară și banii trebuie duși acolo unde pot să producă valoare”, susține el.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia a vizitat un centru din Dorohoi destinat familiilor și copiilor cu dizabilități!

astăzi, 13:51

În după-amiaza zilei de miercuri, 14 octombrie, Principesa Sofia, cea de a patra fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ena a României, s-a aflat în municipiul Dorohoi, din județul B...

Fiul lui Valeriu Iftime, întâlnire de grad zero cu Federer într-o galerie de artă: „M-am blocat lângă el, aveam pulsul 200!”

astăzi, 13:12

Invitat în podcastul „Fain & Simplu” al lui Mihai Morar, Vlad Iftime a povestit despre pasiunea sa pentru artă și despre emoțiile pe care le transmite, pentru el, un tablou sa...

Diana Buzoianu, acuzații în cazul partidelor de vânătoare din timpul serviciului, director de la Botoșani vizat de raportul Corpului de Control / Reacția lui Marius Havriș

astăzi, 12:34

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a semnat raportul Corpului de Control în cazul partidelor de vânătoare de la Direcția Silvică Iași, din luna ianuarie 20...