Chirurg găsit mort în casă în ziua în care a aflat că a fost condamnat la închisoare după ce își atacase cu bisturiul un coleg

Un medic chirurg din Vâlcea care în urmă cu trei ani şi-a atacat cu un bisturiu un coleg în sala de operaţii a fost găsit mort în casă, în aceeași zi în care a fost condamnat la închisoare cu executare pentru fapta sa, scrie presa locală. 

Medicul Constantin Ploscaru a fost condamnat miercuri la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, după ce și-a atacat un coleg în sala de operație. La scurt timp după ce s-a aflat că a fost condamnat, medicul Constantin Ploscaru a fost găsit decedat în locuința sa din comuna Berislăvești. 

 

Doctorul ar fi plecat din Râmnicu Vâlcea spre locuința sa din satul Dângești, acolo unde urmau să ajungă polițiștii pentru a-l ridica și a-l duce în arest, scrie gazetavalceana.ro. Miercuri seară, fiul și un prieten de-al său l-au găsit mort în casă, iar medicii de pe ambulanța care a ajuns la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul. 

Primele informații arată că medicul ar fi suferit un infarct. Atacul pentru care este acuzat medicul a avut loc în 2016, la Spitalul Județean Vâlcea. Cei doi medici aveau neînţelegeri mai vechi, reizbucnite din cauza unor programări pentru operaţii.

Potrivit unui comunicat transmis la acea vreme de procurorii Parchetului Tribunalului Vâlcea, "între Constantin Ploscaru şi persoana vătămată B.E. (ambii medici chirurgi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea) a avut loc un conflict spontan în blocul operator - chirurgie, moment în care Ploscaru, având în mână un bisturiu, i-a produs victimei o plagă în regiunea cervicală antero-laterală stânga, cauzându-i secţiunea muşchiului sterno-cleido-mastoidian şi leziune jugulară externă”.

În urma agresiunii, medicul chirurg tăiat a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar leziunile suferite au necesitat 16-18 zile de îngrijiri pentru vindecare.

sursa

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Revoluția energiei acasă: Cum transformă stocarea în baterii panourile fotovoltaice într-o sursă reală de autonomie

astăzi, 20:39

Într-un context în care independența energetică a devenit o prioritate economică, simpla montare a panourilor fotovoltaice nu mai reprezintă întreaga soluție. Adevărata optimiz...

Replica ta airsoft trage cu CO2 sau Green Gas? Iată ce nu știai

astăzi, 20:27

Există o întrebare pe care și-o pune aproape orice jucător care vrea să achiziționeze primul pistol pe gaz — CO2 sau Green Gas? La prima vedere, cele două sisteme par foarte asemănÄ...

Poveste tristă din Gara Leorda: ”Mulțumesc, dragul meu, pentru iubirea ta…”

astăzi, 20:18

Era bun. Iubitor, blând, o resursă inepuizabilă de iubire. De cinci ani păzea Gara din Leorda. Nu supăra pe nimeni, de fapt mai mult ocolea oamenii. Se lipise de un om bun, impiegatul de miÈ...