Biserică nouă la Hlipiceni

Biserică nouă la Hlipiceni

La inițiativa Parohiei “Sf. Nicolae” din comuna Hlipiceni, a avut loc recepția noului lăcaș de cult din localitate, cu hramul Sfântului care va aduce peste câteva zile bucurii în ghetuțe copiilor de pretutindeni.

După cum a explicat primarul Marian Luchian, întreaga investiție a fost suportată de Compania Națională de Investiții, valoarea ridicându-se la 1,7 milioane de lei.

“Este vorba de o biserică cu o arhitectură unică în zonă. S-a reușit schimbarea în totalitate a acoperișului, pavoazarea cu marmură, montarea unei centrale termice performante. Este o investiție de suflet pentru comunitatea noastră, iar cei care au inițiat proiectul au fost reprezentanții Parohiei, care în urma a nenumărate solicitări la Compania Națională de Investiții au reușit să primească fonduri pentru reabilitarea bisericii”, a mai adăugat Marian Luchian, primarul comunei Hlipiceni.

Lucrările sunt finalizate la un standard superior din punct de vedere calitativ, urmând ca abia peste aproximativ doi ani să se aplice și o nouă pictură, pereții având nevoie de timp pentru a ajunge la o maturitate. Peste o mie de enoriași fac parte din Parohia “Sf. Nicolae” din Hlipiceni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Mihai Vieriu

Pfizer anunță reducerea producției de vaccinuri - Când vor reveni la normal livrările pentru Uniunea Europeană

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021
654

Grupul american Pfizer, asociat cu laboratorul german BioNTech, a anunţat sâmbătă un "plan" care trebuie să-i permită să limiteze cu o săptămână întârzierile...

Dărăbănenii vor să elaboreze o strategie de dezvoltare durabilă

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021
574

La nivelul Primăriei orașului Darabani s-a constituit un grup de lucru a cărui activitate este elaborarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a localității în perioada 2021-2027. În ve...

Focuri de armă pentru prinderea unor contrabandiști de țigări

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021
2444

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat, în cadrul unei acţiuni organizate în zona de competenţă, 108.000 ţigarete de diferite mărci, care urmau să ajungă pe piaţa neag...