Autostrada A8 este BLOCATĂ ! Anul 2019 este pierdut! VIDEO: Iată cum se circulă în țările europene!

Autostrada A8 este BLOCATĂ ! Anul 2019 este pierdut! VIDEO: Iată cum se circulă în țările europene!

Unul din liderii mișcării care luptă pentru construcția Autostrăzii Moldovei, A 8, o autostradă ce ar trebui să unească Moldova de Cluj, ceea ce ar duce practic la o deschidere a Moldovei către Europa, a anunțat că Autostrada A8 este blocată!

Cătălin Urtoi a explicat că, deși toate partidele politice sunt în campanie electorală și toți promit o altfel de Românie de 30 de ani, nimeni nu face nimic pentru zona Moldovei.

“În aceste zile am asistat la blocarea proiectului A8, a nu ştiu câta oară în ultimii 12 ani, deşi dacă reţinem bine, în campania pentru Europarlamentare toate partidele defilau prin Moldova cu sloganul ''Noi vom construi autostrada Unirii/A8''. Care a fost reacţia politicienilor la acest blocaj? ZERO BARAT!”, a precizat Cătălin Urtoi.

Acesta a făcut publică și situaţia reală din teren, care este practic neschimbată încă de la începutul mișcărilor de protest din Moldova, mișcări care au scos în stradă mii de botoșăneni, ieșeni și suceveni, adică exact oamenii afectați de lipsa unei infrastructuri rutiere care să ducă la dezvoltarea regiunii.

“Tronsonul Iași-Pașcani pe parteneriat public - privat(PPP), blocat. Pe 26.09.2019 trebuia să avem o selecţie a ofertanților şi anunţarea acestora. NU S-A ÎNTAMPLAT NIMIC! Licitația la tronsonul Ungheni-Iași inclusiv cu podul peste Prut este SUSPENDATĂ! Până când? Nu se știe! Când se reia? Și dacă se reia vom avea un răspuns? Sunt ofertanți? Nu se știe NIMIC! Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF) la Tg. Mureş -Tg. Neamţ bate pasul pe loc. Nu avem raport de progres la această lucrare! Nu sunt începute lucrările în teren, iar în câteva săptămâni intrăm în sezonul de iarnă. Nu se mai pot face forajele geotehnice suplimentare. Studiul de trafic nu mai are relevanţă. Anul 2019 este PIERDUT! Culmea e că în ultimele zile, pe plan local, opoziția politică atacă ONG-urile militante pentru autostrăzi”, a declarant Cătălin Urtoi.

Membrii asociațiilor care susțin construcția Autostrăzii Moldovei A8 vor fi prezenți mâine, 30.09.2019, chiar în fața Avocatului Poporului, unde vor depune o PETIŢIE prin care vor arăta că se încalcă drepturile constituţionale ale locuitorilor din zona Moldovei: dreptul la egalitate de şanse, dreptul la dezvoltare economică, dreptul la nedescriminare.

Știm că mulți dintre voi ați vizitat țările Europei. Dar pentru cei puțini care încă nu au reușit să vadă cum se circulă și cum arată drumurile din Europa, am atașat și noi un filmuleț ca să vedeți că se poate și altfel decât pe drumurile din Moldova, într-o țară care face parte din Uniunea Europeană, dar refuză să acceseze fonduri europene pentru drumurile din această zonă, iar autoritățile ne spun în fiecare zi de că o ducem mai bine ca ieri.

Dacă aveți timp să urmăriți aceste imagini, vă dorim vizionare plăcută!

           

 

Spune-ne opinia ta