ANDRONESCU: Diplomele de la Spiru Haret nu pot fi recunoscute, fie ca vorbim de studentii care au terminat in acest an sau acum cinci ani!

Ecaterina Andronescu a declarat astăzi că toţi absolvenţii de specializări la distanţă sau fără frecvenţă la nivel naţional în cadrul Universităţii Spiru Haret deţin diplome ilegale care nu vor fi recunoscute niciodată.

"Cei care au terminat la Spiru Haret şi au parcurs forme de învăţământ neacreditate, normal că nu vor intra în legalitate, iar diplomele lor nu pot fi recunoscute, fie că vorbim de studenţii care au terminat în acest an sau acum cinci ani. Noi am trimis o hotărâre de guvern prin care se detaliază cum pot intra universităţile în legalitate, iar pe site-ul ministerului se detaliează centrele naţionale Spiru Haret unde există specializări ilegale. Acele persoane care au diplome emise de Spiru Haret, cum ar fi diplomele emisă la ID sau fără frecvenţă vor fi anulate şi se vor face controale de către A.R.A.C.I.S", a afirmat Ecaterina Andronescu, citata de Realitatea.net.

Ministrul Educaţiei a precizat totuşi că în Bucureşti Spiru Haret are secţii ID acreditate în cadrul anumitor facultăţi şi anumitor specializări.

"În Bucureşti, Spiru Haret are specializări acreditate la distanţă, dar în rest, toate centrele din ţară ID şi FR sunt ilegale, iar diplomele nu sunt recunoscute şi vor fi anulate", a anunţat ministrul Andronescu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marcel Ciolacu îi jignește pe moldoveni: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!” (Video)

astăzi, 15:43
154

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru jigniri publice aduse tuturor moldovenilor.Iată comunicatul de presă remis astăzi, 26 aprilie:”Pentru jign...

Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din România al unui Crysler Imperial din anii 60

astăzi, 15:30
115

Nicușor Constantin – secretar al filialei din Botoșani a Retromobil Club – manifestă o pasiune deosebită pentru mașinile de epocă, el fiind deținătorul mai multor bolizi cu o vechi...

Cine plătește dacă te inundă vecinul: legea spune clar!

astăzi, 15:00
181

Atunci când te confrunți cu o inundație în apartament cauzată de unul dintre vecini, este important să acționezi rapid și eficient pentru a minimiza pagubele și pentru a stabili cin...