Un nou termen avansat pentru deschiderea Cornişa. Care sunt primele obiective ce vor fi date în funcţiune!

Un nou termen avansat pentru deschiderea Cornişa. Care sunt primele obiective ce vor fi date în funcţiune!
Contractul de finanţare al proiectului pentru Parcul de agrement Cornişa a fost prelungit, în baza unei hotărâri adoptată miercuri de consilierii locali, existând această posibilitate fără ca municipalitatea să primească vreo sancţiune financiară.

 Primarul Cătălina Flutur susţine că până la finele acestui an vor fi date în folosinţă mai multe obiective, funcţie de cum se termină şi probele tehnologice, un nou termen avansat fiind 1 noiembrie.

“Un document emis de AM POR în  luna iunie ne permitea să prelungim. Putem prelungi la Cornișa până o terminăm și o preluăm fără a pierde bani (...) La canalizare îmi trebuie proiectare, ca să fac proiectare trebuie achiziție publică și toate aceste etape înseamnă undeva la aproape 50 de zile. O să avem perioada de probe și vorbim de probele tehnologice. Sunt mulți care au prelungit etapele cu probele tehnologice, chiar Oradea trebuia să dea drumul pe 30 august și încă sunt în probe. Am obținut toate vizele pe expertiza pe care am făcut-o vizavi de neconformitățile apărute după ploi și vom avea un set de lucrări la bazinele exterioare. Timpii sunt legați de procedurile de achiziție. La partea de execuție pentru canalizare ar mai fi vreo trei săptămâni", a precizat primarul Cătălin Flutur.

 Obiectivele care vor fi deschise la început sunt patinoarul, bazinele acoperite, dar şi terenurile de sport.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Expoziția „Sacrul în artă” la Muzeul ”Ștefan Luchian” din Ștefănești!

astăzi, 13:29
10

Într-o perioadă cu profunde valențe spirituale, demersul expozițional devine un gest firesc de pioșenie în fața divinității, concretizat prin aducerea în fața publicului a un...

Botoșăneanul care a ucis-o pe Mihaela, trimis în judecată!

astăzi, 12:56
148

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui P.F., în vârstă de 54 de ani, din municipiul Botoşani....

Vrei să cânți în fanfara Jandarmeriei Române?

astăzi, 12:42
27

Centrul de Instruire pentru Muzici Militare al Ministerului Apărării Naționale a alocat în acest an 3 locuri pentru nevoile Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cursul de for...