"Ce tot atâtea îmbrăţişări" sau despre literatura în spiritul ALPHA! Foto, Video

Dezorientarea lumii moderne are repercusiuni în zona cea mai vulnerabilă a societăţii noastre, cea a tinerilor. Trăim, din păcate, într-un timp al proiectelor convenţionale sau fără fond, zgomotoase mediatic, tributare unui nou limbaj de lemn, dar consumatoare de uriaşe fonduri europene sau ale comunităţilor locale. Iar atunci când tinerii devin parte a unor proiecte asumate, bine aşezate pe calapodul vârstei, supervizate de profesionişti, dar lipsite de asurzitoarele trâmbiţe ale facerii-de-bine, timpul nici nu se opreşte în loc, nici nu oferă răgazul şi vizibilitatea pe care astfel de acţiuni le-ar merita.

Ediţia I a Taberei de scriere creativă "Alpha", întâmplare literară care a reunit la Ipoteşti 12 liceeni din judeţul Botoşani, s-a derulat într-o discreţie exemplară, fără să devină o formă de expunere exagerată a faptelor, ci un proiect de laborator, de creaţie, de utilitate reală pentru cei implicaţi.    

Vineri, 25 septembrie 2015, Fundaţia Alfa, Suflet şi Energie a lansat Antologia de proză şi poezie "Ce tot atâtea îmbrăţişări", marcând astfel încheierea proiectului "Tabăra de scriere creativă Alpha". Un proiect care a luat naştere în zona privată (Fundaţia este parte a grupului Electroalfa), dar care şi-a dovedit eficienţa nu doar în sfera socială, comunitară, ci şi în cea literară, proiectul intrând, după cum amintea Dan Lungu, unul dintre traineri, în "avangarda practicilor literare din România".

Antologia cuprinde cele mai bune creaţii ale celor 12 tineri care au participat la cursuri de proză şi poezie, cursuri susţinute de către scriitorii Dan Lungu (proză) şi Svetlana Cârstean (poezie). Proiectul "Tabăra de scriere creativă Alpha" a inclus un concurs de creaţii literare (proză şi poezie), adresat tinerilor liceeni din judeţul Botoşani, dornici de a-şi dezvolta talentul literar.

"Chiar dacă ne aflăm la prima ediţie a acestui proiect, suntem entuziasmaţi pentru că am reuşit să identificăm aceşti adolescenţi minunaţi, dornici de a deprinde tehnica scrisului", a precizat Manuela Gheorghiu, director executiv Fundaţia Alfa, Suflet şi Energie.

Cei 12 tineri prezenţi în antologie sunt:  
 
PROZĂ:  Sabina Atodiresei (Colegiul Naţional "A.T.Laurian" Botoşani), Ilinca Brehuescu (Colegiul Naţional "A.T.Laurian" Botoşani), Ana Maria Gîbu (Colegiul Naţional "Grigore Ghica" Dorohoi), Diana Florina Furnică (Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani), Georgiana Iustina Ignat (Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani), Ruxandra Ioana Luca (Colegiul Naţional "A.T.Laurian" Botoşani).

POEZIE: Iustin Butnariuc (Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani), Oana Enachi Saviuc Pavăl (Colegiul Naţional "Grigore Ghica" Dorohoi), Georgian Nechifor (Colegiul Naţional "A.T.Laurian" Botoşani), Alexandra Ioana Nencu (Liceul Tehnologic Bucecea), Claudiu Cătălin Repciuc (Colegiul Naţional "A.T.Laurian" Botoşani), Theodor-Paul Şoptelea (Colegiul Naţional "A.T.Laurian" Botoşani).

Evenimentul care a marcat lansarea antologiei i-a avut ca invitaţi speciali pe scriitorii Dan Lungu şi Svetlana Cârstean şi a inclus premierea finaliştilor, prezentarea antologiei şi lectura creaţiilor participaţilor la tabără. Alături de cei doi scriitori originari din Botoşani, au fost prezenţi şi Mioara şi Gheorghe Ciubotaru, cei care au făcut posibilă această întâmplare literară.

"Când lucrurile care pleacă de la "idei răzleţe" şi din dorinţa "de a face" se concretizează, bucuria este imensă! Am avut şansa ca doi oameni minunaţi, cu suflet pe măsura talentului, să accepte să-şi petreacă cici zile din viaţă alături de doisprezece liceeni plini de entuziasm, emoţii şi speranţe. Au fost cinci zile trăite astfel, cu ecou puternic emoţional pentru tinerii participanţi la tabără, cu nostalgii şi aduceri aminte pentru dragii  noştri traineri, cândva şi ei liceeni în Botoşani", a precizat Mioara Ciubotaru, preşedinte al Consiliului Director Fundaţia Alfa, Suflet şi Energie.

Scopul proiectului, mai spun organizatorii, este susţinerea, dezvoltarea şi promovarea tinerilor care dau dovadă de talent literar. Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani şi al Consiliului Local Botoşani, prin programul finanţărilor nerambursabile acordate de la bugetul local în anul 2015.

Gheorghe Ciubotaru le-a adresta tinerilor câteva cuvinte menite să îi conştientizeze asupra impactului pe care participarea la un astfel de eveniment îl poate avea şi care poate deveni un punct de reper în dezvoltarea ulterioară.

"Este foarte greu să spui ceva în faţa unei audienţe atât de selecte şi atât de instruite în arta cuvântului. Oamenii sunt diferiţi, din fericire. Aşa se întâmplă şi aici, suntem oameni diferiţi, foarte diferiţi, şi totuşi suntem la un loc. De ce? Fiecare dintre dvs. poate să îşi dea sigur răspunsul. Nu am mediatizat mai mult evenimentul, dar constat că aici sunt cei mai importanţi oameni care merită să fie la acest eveniment. Pentru că aici avem o densitate de puritate egală cu dorinţa fiecăruia de a fi prezent. Aş vrea să felicit pe doamna Svetlana Cârstean, pe domnul Dan Lungu, pentru timpul alocat pentru colaborarea cu voi şi pentru dorinţa lor de a încerca puţin să vă ajute astfel încât, dintr-un firişor de apă să vedem mâine că s-au născut nişte fluvii", a spus Gheorghe Ciubotaru.

Secţiunea de poezie a Taberei de scriere creativă a avut drept mentor o poetă bine cunoscută a spaţiului literar românesc, laureată a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", Opera Prima. Svetlana Cârstean s-a arătat entuziasmată de proiectul de la Botoşani, manifestându-şi totodată sprijinul pentru cursanţii care vor dori să performeze în domeniul literaturii.

"E o plăcere pentru mine să fiu la Botoşani, m-am bucurat sincer să lucrez cu liceeni din acest oraş unde şi eu am învăţat, la Liceul Laurian. Evident că a fost o experienţă minunată, e vorba despre relaţie şi despre prietenie, şi sper că legătura noastră nu se opreşte aici. Fiecare dintre ei va decide dacă mai departe va continua să scrie sau nu. Este alegerea fiecăruia. Vreau să felicit familia Ciubotaru şi pe Manuela Gheorghiu pentru profesionalismul real pe care l-au demonstrat, şi acesta este un alt lucru care m-a motivat să rămân în această poveste. Felicit ideea de a finaliza un atelier de scris cu o carte. E emoţionant că noi acum lansăm şi o carte după un atelier de scriere. Nu se întâmplă întotdeauna acest lucru, este deja o aventură diferită de cea a unui atelier de scris. Asta înseamnă că aceşti copii au trecut la o conştientizare diferită a scrisului, a ceea ce înseamnă scrisul în viaţa cuiva. Pentru că una este să faci un atelier de scris, să te interesezi de foarte multe lucruri care ţin de asta, şi alta este să îţi asumi publicarea unui text. Pentru mine a fost o dublă aventură, şi cred că şi pentru ei. Vă felicit că m-aţi primit la acest atelier, că mi-aţi dat şansa să lucrez cu aceşti oameni minunaţi, a mărturisit poeta Svetlana Cârstean.

Cu o perspectivă "din afara proiectului", dar şi din poziţia unui scriitor cu experienţă managerială, Dan Lungu a transferat discuţia în zona practicii literare, a pragmatismului şi a iniţiativelor private, cu impact în dezvoltarea nu doar a unei comunităţi, ci şi a nivelului literar şi creator de care dispune o generaţie, în special cea a tinerilor.
"Proiectul este mai important decât pare la prima vedere. La o primă vedere: doi scriitori se întâlnesc cu 12 tineri, spun câteva lucruri despre scris, apoi scot o carte. Par lucruri simple, banale. Pentru fiecare dintre cei 12 experienţa e mult mai adâncă decât asta. La nivelul Botoşanilor s-a întâmplat un lucru mult mai important decât pare la prima vedere. Pentru că nu sunt multe cursuri de scriere creativă în România. Prin acest proiect făcut cu sprijinul Fundaţiei Alfa, Botoşanii intră în avangarda practicilor literare din România. Evident că întâlniri, cenacluri, sfaturi între cei mai vârstnici şi cei mai tineri au existat întotdeauna, dar sub forma aceasta a cursurilor foarte aplicate, Botoşanii intră într-o elită a practicilor. Un alt lucru important este că asta vine dintr-o iniţiativă privată. Este o fundaţie care face acest lucru. Eu cred că pe viitor reformarea câmpului literar românesc se face mult mai semnificativ în jurul iniţiativelor private decât cel de stat", a precizat scriitorul Dan Lungu.

Literatura, la orice vârstă şi în orice conştiinţă, are rol de "ştiinţă deşteptătoare", un concept prin care filosoful Anton Dumitriu definea acţiunea de perfecţionare a sufletului omenesc. Cultivarea literaturii devine, astfel, un factor eficient în educaţie, în dezvoltarea personală, dar mai presus de toate în destinderea tensiunii sufletului. Or fiecare dintre cei 12 tineri poate deveni, prin practica asumată a literaturii, un om capabil de performanţă în orice domeniu, cu intuiţii surprinzătoare sau depozitar al unor idei profunde, care depăşesc gândirea obişnuită. Creatorul va fi mereu un om al Cetăţii, iar nu Cetatea îl va sluji pe el.

(Florentina Toniţă)

Foto: Ionuţ Iosub
















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!

astăzi, 20:54

Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...

13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!

astăzi, 18:24

România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...

Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!

astăzi, 17:12

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...