Un consilier local s-a săturat de taximetriști care “umblă în chiloți, cu târlici în picioare și miros a transpirație”

Un consilier local s-a săturat de taximetriști care “umblă în chiloți, cu târlici în picioare și miros a transpirație”
Modul în care se comportă, se îmbracă și își întrețin mașinile o parte dintre cei care practică taximetria în municipiul Botoșani îl deranjează la culme pe unul dintre consilierii locali, care a cerut în ședința de joi analizarea introducerii unui regulament și a unui cod de conduită pentru cei care practică această meserie.

Consilierul Paul Onișa susține că cei care circulă cu taxiul merită să beneficieze de condiții civilizate, dat fiind că plătesc pentru acest serviciu, însă la ora actuală realitatea este cu totul alta în municipiul Botoșani.

“Nu știu din ce cauză acceptăm de ani de zile să înmulțim numărul de taxiuri și nu impunem și un cod de conduită. Ține de domeniul Primăriei și vă rog să analizați. Putem schimba ceva în ceea ce privește acest transport cu taxiul în municipiul Botoșani, să fie condiții civilizate. De aceea v-aș ruga să analizați necesitatea introducerii unui cod de conduită pentru taximetriști, o stare necesară a mașinilor cu care circulă, aspectul lor exterior și interior, curățenia, pentru că deservesc populația, și o ținută de vară și una de iarnă. Dacă am reuși să impunem acest regulament și cod de conduită și de ținută am fi un municipiu care ne-am remarca. Este oportun să facem lucrul acesta și să facem un pas spre civilizație, a spus Paul Onișa.

Acesta s-a plâns și de comportamentul taximetriștilor în trafic.

“Constatăm, toți cei care conducem mașina, că taximetriștii își permit orice lux în trafic, își lasă mașina pe banda a doua, și noi ne ducem într-o zonă periculoasă. Ei își permit absolut tot ce le trece prin cap. Umblă în chiolți, cu târlici în picioare, miros a transpirație, au mașini mizerabile, zgâriate", a mai spus alesul municipal.

Viceprimarul Cosmin Andrei a informat consilierii că în ultima perioadă a făcut o serie de verificări în ceea ce privește activitatea taximetriștilor și că li s-a atras atenția asupra conduitei.

“În contractul de delegare a gestiunii pe care îl semnăm cu taximetriștii sunt trecute aceste aspecte pe care dvs. le-ați adus în discuție, dar sunt trecute la modul generic. Trebuie să respecte normele bunului simț, să păstreze mașinile într-o stare decentă și am făcut o serie de verificări și am avut discuții cu taximetriștii, deși eu considder că cea mai mare problemă o constituie faptul că nu eliberează bonul fiscal, mai mult decât vestimentația care este o problemă sezonieră", a spus viceprimarul Cosmin Andrei în intervenția sa. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Patru posturi de subofițer scoase la concurs din sursă externă de ISU Botoșani!

astăzi, 18:00
22

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a scos la concurs patru posturi de subofițer, prin încadrare directă.Posturile sunt:-&nb...

Marcel Ciolacu îi jignește pe moldoveni: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!” (Video)

astăzi, 15:43
308

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru jigniri publice aduse tuturor moldovenilor.Iată comunicatul de presă remis astăzi, 26 aprilie:”Pentru jign...

Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din România al unui Crysler Imperial din anii 60

astăzi, 15:30
176

Nicușor Constantin – secretar al filialei din Botoșani a Retromobil Club – manifestă o pasiune deosebită pentru mașinile de epocă, el fiind deținătorul mai multor bolizi cu o vechi...