"Gata, prostănacule, nu mai crede în poporul acesta nesimţit!"

"Gata, prostănacule, nu mai crede în poporul acesta nesimţit!"

   timesnewroman.ro

"Dimineaţa, tot românul trebuie să se aşeze în faţa oglinzii, să-şi găsească lămurit obrazul în apele de cleştar, şi după ce şi-a recunoscut bine mutra, să-şi trântească singur o pereche de palme măreţe, strigându-şi în plinul feţii: Sfârşeşte cu naivitatea, prostănacule, nu mai crede în oameni politici. Minciuna lor nu te poate salva. Pătrunde-te odată de acest adevăr".

Stai! Nu ridica palma, "mutra" din oglindă nu e a ta! Vorbele de mai sus sunt scrise acum mai bine de opt decenii şi vin din România interbelică. Jurnalistul Sandu Tudor descria astfel "o înţelepciune practică de la Nastratin Hogea, care ne va tamadui de ceea ce atâtea dezamăgiri şi trădări nu ne-au putut lecui". Da, acea perioadă interbelică din România bogată, cultă, cu elite de la Eliade la Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu...

Astăzi, în anul 2015, perspectivele s-au schimbat, vremurile sunt mult mai grave! Politicienii se privesc în fiecare dimineaţă în oglindă, îşi caută îndelung şi curios "mutra" (pentru cei vizaţi, conform DEX: MÚTRĂ, mutre, s. f. (Fam.) Figură, obraz, față; p. ext. înfățișare, fizionomie), apoi îşi trântesc ţărăneşte o pereche de palme: "Gata, prostănacule, nu mai crede în poporul acesta nesimţit! Promisiunile lui nu te mai pot salva! Eşti pe cont propriu!".

Apoi ies, unul câte unul, din camerele lor de hotel, vilă, urcă hotărâţi în bolizii stăpâniţi de şoferii-doctoranzi şi pornesc în trombă, să ajungă la timp la Parlament, unde poporul urlă. Trebuie să lupte pentru fiecare bănuţ pe care el, poporul, e gata să îl soarbă în lăcomia-i cruntă. Acest popor beţiv, leneş, născător de infractori, corupţi, hoţi. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să fie uniţi. Parlamentul este ultimul front, ultima redută. Poporul vrea bani pentru profesori, salarii pentru medici, alocaţii pentru copii, tratamente pentru bolnavi, şcoli decente, acces la sănătate.

Nu, nu e timp pentru asemenea nimicuri. Parlamentul cere graţierea corupţilor, vrea imunitate pentru hoţii cu mandat. Parlamentarii nu mai vor drept de vot pentru românii din diaspora, dar mai presus şi peste poate, cer pensii speciale.

Mai ales cei care au făcut greva foamei pentru salariile profesorilor, dar au obţinut în schimb un post de senator! O mai ştiţi, ne-a stors lacrimi şi emoţii în cele 70 de zile de greva foamei.

Pentru Cristiana Anghel, din Senat, lucrurile se văd altfel, e adevărat: "Eu nu am fost de acord cu mărirea alocațiilor și am să spun de ce, deși nu cade bine. Sunt sute de mii de persoane care nu trăiesc decât din alocații. Sunt aceia care stau, iau alocația, se duc în cârciumă, au băut-o și după aia își trimit copiii la cerșit, cu mâna întinsă. În momentul în care ai făcut alocația 200 de lei…".

Normal că vrea pensie specială, pentru că merită, după cât a suferit pentru acest popor de beţivi!

O altă "frumuseţe" este isterică de-a dreptul! "Noroc cu soțul meu și cu părinții mei că mă susțin financiar. Din salariul de la Parlament nu mi-ar ajunge banii nici pentru coafor". E Steliana Miron, senatoare care anul trecut a încasat 60.410 lei din indemnizatia de parlamentar. O singură ţinută o costa în jur de 600 de lei! "Niciodata nu m-am îmbrăcat de două ori la fel. Ţinutele de la Senat sunt, în mare parte, realizate la o fabrică din Suceava. În fiecare joi mă duc la fabrică şi, împreună cu doamnele de acolo, îmi creez ţinutele pentru săptămâna următoare. Vineri mă duc la probă, iar sâmbătă am ţinutele acasă", a mărturisit plină de farmec Steliana Miron, în presa naţională. Şi cu pantofii la fel, altă caznă!

Asta se numeşte, popor ignorant şi cârcotaş, "activitate în teritoriu" la final de săptămână!

De ce ar avea dreptul parlamentarii la pensii speciale? Pentru că "oricum avem cele mai mici salarii, pensii din UE" (deputatul Mihăiţă Calimente). Desigur, şi profesorii au cele mai mici salarii, şi medicii, şi inginerii, şi bursele sunt vai de ele, şi cercetarea e praf şi pulbere. Pensiile sărăntocilor... Astea le lăsăm pentru campania electorală, acum altele sunt priorităţile. Nu sunt bani, domnilor, nu sunt bani pentru popor: "Asta este puterea economică a României"!

"Nu trebuie să ne gândim să luăm de la cei care au mai mult şi să dăm la cei care au mai puţin, ci să ridicăm pensiile mici. E foarte greu de trăit cu o pensie de 700-800-900 de lei, dar asta e puterea economică a României, atât se poate oferi în acest moment. Cu toată înţelegerea, cu toată consideraţia mea legată de cei care au pensiile foarte mici, trebuie analizate aceste pensii foarte mici. Sunt oameni care au muncit puţini ani, nu au avut activitate şi  contribuţii, sunt foarte multe pensii mici la cei care au fost la CAP, dar asta e, e tot ce putem face acum, în ţara asta noastră bântuită de toate duhurile mai mult rele" (Grigore Crăciunescu, deputat).

Când vine vorba despre pensiile speciale, luăm alt registru, România e alta! "Suma totală care s-ar duce pe aceste indemnizaţii speciale nu ar greva bugetul de stat". Puterea economică a României îi permite, pentru că, spuneam, lucrăm în alt registru financiar: "...mi s-a luat avionul, mi s-au luat maşinile, mi s-a luat hotelul, nu cred că avem aşa multe avantaje cei care muncim în Parlament" (Grigore Crăciunescu, deputat).


Aşezaţi aceste probleme ale României într-o agendă europeană. Şi, mai ales, în contextul politic actual. În anul 2015, românul acesta leneş, beţiv, cârcotaş, îşi duce copilul la şcoală, încredinţându-l unui profesor care nu a fost destul de inteligent încât să devină parlamentar. În această ţară, ministrul sănătăţii ne bate obrazul: popor român, în câţiva ani, dacă nu le băgaţi destui bani în buzunar, medicii vor pleca peste hotare!

Da, eşti răspunzător, popor român, pentru tot dezastrul ultimului sfert de secol. Ai creat, menţinut şi hrănit o clasă politică pentru care patriotismul înseamnă conturi, corupţie, control şi avantaje.

"…nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta", scria în 1996 scriitorul Cezar Ivănescu, şi adăuga: "În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic".

Partidul este cea mai periculoasă formă de degradare a umanităţii din ultimul secol, începând la noi cu Partidul Comunist. Partidul de astăzi este o (mal)formaţiune de tip tribal, bazată pe ierarhii stricte, cu principii mai degrabă subversive. Partidul a devenit, în ultimii 20 ani, un strălucit comerciant care, indiferent de criză, merge pe profit.

Şi când se termină profitul, începe... pensia specială.

Următorul pas? Un adaos pentru repaosul final: parlamentarii vor avea dreptul la câte o prelungire a mandatului, post-mortem! Cu hotel, maşină, telefon. Şi televizor, că altfel nu am afla ce fac ei pe-acolo şi tare rău ne-am plictisi!

Vezi aici parlamentarii de Botosani care vor pensii speciale!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Optimism în tabăra social-democraților: ”Botoșănenii și românii au ales stabilitatea” (Foto, Video)

Sunday, 24 November 2024

Înainte de ora 21.00, la sediul PSD din municipiul Botoșani s-au adunat social-democrații în frunte cu Doina Federovici, Marius Budăi, primarul Cosmin Andrei.   Atmosfera a fost...

Citește AICI noul număr al revistei de cultură Hyperion. ”Un an cu de toate!”

Thursday, 21 November 2024

Revista ”Hyperion”, aflată în cel de-al 42-lea an al apariției, revine în atenția iubitorilor de literatură cu cel mai recent număr, ediția de iarnă a acestui an. Pagini...

”Amicul țăranilor” din Botoșani: Boierul care i-a iubit pe țărani, despre care Kogălniceanu vorbea cu admirație! (Foto)

Thursday, 21 November 2024

S-a stins într-o zi de 21 noiembrie, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea, din municipiul Botoșani. Pe piatra funerară se poate citi și astăzi: ”Aici doarme ami...