Salariile politistilor locali, majorate cu peste 700 de lei prin norma de hrana

Salariile politistilor locali, majorate cu peste 700 de lei prin norma de hrana
Salariile politistilor locali vor fi majorate cu peste 700 de lei, dupa ce Guvernul le-a aprobat acordarea normei de hrana in aceleasi conditii cu politistii si militarii, ceea ce pentru 80 la suta dintre ei echivaleaza cu dublarea salariului, potrivit unui comunicat emis de sindicatul Pro Lex si citat de agentia Mediafax.

"Revendicarile de la mitingul politistilor locali afiliati la Pro Lex s-au solutionat favorabil, prin emiterea unei ordonante de urgenta si a unei hotarari de Guvern privind aplicarea unitara normei de hrana pentru intreg personalul Politiei Locale, pe zile calendaristice si pe zile lucrate", potrivit comunicatului Pro Lex.

Astfel, norma de hrana va fi acordata intregului personal al Politiei Locale in aceleasi conditii cu politistii si militarii.

Conform Pro Lex, pentru 80 la suta dintre politistii locali, acordarea normei de hrana reprezinta, practic, o dublare a salariului, de la 700 la 1.400 lei.

La jumatatea lunii februarie, aproximativ 500 de de politisti locali, majoritatea avand pe fata masti Anonymous, au protestat in Piata Constitutiei din Capitala, nemultumiti de intentia guvernantilor de a reduce cu aproape o jumatate alocatia pentru norma de hrana.

Sindicalistii se plangeau ca, printr-o hotarare de Guvern, norma de hrana ar fi urmat sa fie stabilita in functie de numarul de ore lucrate si nu in functie de numarul zilelor lucratoare, asa cum se intampla in cazul angajatilor Ministerului Afacerilor Interne, cu toate ca printre obligatiile lor de serviciu se regasesc o parte din atributiile Politiei nationale.

Acestia au purtat masti Anonymous si au scandat "Domnul Oprea, nu uita, si Locala e a ta", aceeasi lozinca fiind adaptata si pentru premierul Victor Ponta si ministrul Liviu Dragnea.

Protestatarii au afisat atunci bannere pe care scriea "SOS politistul roman", "Mai bine nu mai furati, decat hrana sa ne-o taiati", "Nu ne putem risca viata, integritatea si libertatea pentru 700 de lei pe luna" si "Semanati taieri, culegeti haos".

La mitingul din Piata Constitutiei au participat si politisti locali din alte orase ale tarii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Expoziția „Sacrul în artă” la Muzeul ”Ștefan Luchian” din Ștefănești!

astăzi, 13:29
16

Într-o perioadă cu profunde valențe spirituale, demersul expozițional devine un gest firesc de pioșenie în fața divinității, concretizat prin aducerea în fața publicului a un...

Botoșăneanul care a ucis-o pe Mihaela, trimis în judecată!

astăzi, 12:56
201

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui P.F., în vârstă de 54 de ani, din municipiul Botoşani....

Vrei să cânți în fanfara Jandarmeriei Române?

astăzi, 12:42
31

Centrul de Instruire pentru Muzici Militare al Ministerului Apărării Naționale a alocat în acest an 3 locuri pentru nevoile Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cursul de for...