Primarul, alături de noul preşedinte al CJ, la prezentarea strategiei de dezvoltare a municipiului - FOTO

Primarul, alături de noul preşedinte al CJ, la prezentarea strategiei de dezvoltare a municipiului - FOTO
Relaţiile dintre Primăria Municipiului Botoşani şi Consiliul Judeţean par  că s-au mai îndulcit o dată cu schimbarea preşedintelui, noul şef al judeţului, Gheorghe Sorescu, răspunzând afirmativ invitaţiei primarului Ovidiu Portariuc de a particia la dezbaterea finală pe marginea strategiei de dezvoltare a municipiului Botoşani pentru perioada 2014-2020.

La prezentarea ce are loc în sala de şedinţe a Consilului Local participă şi prefectul Costică Macaleţi, subprefectul Gelu Ţigănucă, directori ai unor instituţii publice, dar şi consilieri locali.

Strategia de dezvoltare a municipiului Botoşani este prezentată de reprezentanţii firmei de consultanţă care alături de angajaţii Primăriei au lucrat la portofoliul de proiecte de invesţii.

“A fost un proces indelungat desfasurat de colegii din Primărie si de la firma de consultanta care ne-au asistat si carora le multumesc pentru sutele de ore de munca de consultari, de analize, iar rezultatul final veti vedea astazi, este o srategie de cateva sute de pagini. Vom trec in revista doar principalele proiecte si primele strategii de dezvoltare a municipiului pe urmatorii cinci ani", a spus primarul Ovidiu Portariuc.









 

 

Spune-ne opinia ta