Două instituţii s-au autosesizat în cazul câinilor masacraţi la Vorniceni!

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, dar şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, au deschis o anchetă în cazul câinilor care au fost împuşcaţi, marţi după-amiază, la Vorniceni.

Cele două instituţii s-au sesizat din oficiu în urma fotografiilor care au apărut în mass-media.

O comisie mixtă se va deplasa astăzi la Vorniceni pentru a vedea ce s-a întâmplat.

"Vor fi efectuate o serie de investigaţii de către serviciul de inspecţie al Direcţiei Sanitar-Veterinare împreună cu medicul concesionar de la Vorniceni şi cu Poliţia în vederea identificării atât a autorilor, cât şi parcursul evenimentelor petrecute în după-amiaza zilei de marţi", a declarat Rodica Zelincă, director adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

"În cauză vor fi efectuate cercetări, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt în care s-a produs evenimentul respectiv, precum şi în vederea identificării persoanelor implicate", a declarat Daniela Gheorghiescu, purtatorul de cuvant al IPJ Botosani.

Doi caini au fost impuscati pe un drum din Vorniceni, după cum spun martorii, de nişte vânători care au coborât dintr-o maşină.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...