Aud din ce in ce mai des o vorba: nu mai sunt Sarbatorile cum erau altadata. Nemultumirile se refera la pierderea bucuriei de a sarbatori, la lipsa de traire autentica a Craciunului, la diluarea atmosferei de sarbatoare sau la contextul social apasator in care ne gasesc ele. Dar de ce se intampla aceasta? Cine ne rapeste aceasta bucurie? Nu cumva noi insine?! Esenta diluarii bucuriei Sarbatorilor se regaseste in Evanghelia Duminicii ce a trecut. Este vorba de o pilda rostita de catre Hristos, numita Pilda celor poftiti la cina. Amintirea ei chiar acum, in preajma Sarbatorilor, are rostul de a ne atentiona tocmai asupra acestui fenomen. Cuvantul lui Dumnezeu patrunde pana in adancul inimii noastre si ne invata ca bucuria Sarbatorilor o pierdem si ne-o furam singuri.
1. Principala cauza pentru care nu mai simtim atmosfera de sarbatoare o constituie necunoasterea semnificatiei Sarbatorilor. Ea este aliatul deturnarii de sens, asa ca tindem sa inlocuim Sarbatorile cu orice altceva. Multi au auzit astazi de Hristos (un studiu recent arata ca este cel mai cunoscut personaj din istorie), dar sunt destui cei care nu cunosc cine a fost si ce a facut. Asta in vreme ce pseudo-vedetele vremii sunt cunoscute pana in cele mai mici amanunte ale vietii lor: ce mananca, unde dorm, cu cine se cearta sau se impaca, ce preferinte au. Din aceasta ignoranta se ajunge la petrecerea Craciunului sub diverse forme, care mai de care mai tentante sau inedite, care insa nu mai au nimic cu esenta Craciunului: Nasterea lui Dumnezeu cu trup (intr-un viitor text vom aborda separat Craciunul). Vedem cum in ofertele de Sarbatori, importanta lui Hristos se diminueaza pana la disparitia totala. Avem Craciun traditional sau modern, in club, la mall, in locuri sau tari exotice, oriunde si oricum (important e sa se vanda), mai putin cum trebuie: in spirit crestin, in Liturghie, in Hristos. Mai mult, aud de situatii in strainatate cand autoritatile chiar recomanda ca in spatiul public sa nu amintim de conotatiile crestine ale Craciunului. Insa toate aceste alternative la Craciunul autentic sunt atat de superficiale si de iluzorii uneori, incat dupa ce le consumam, ne dam seama ca suntem goi in continuare. Aceasta deoarece fiinta noastra nu poate fi umpluta de bucurie sfanta decat prin valori care innobileaza sufletul si dau sens vietii, valorile divinitatii. Vrem, nu vrem, sufletul nostru nu poate trai superficial sau la comanda, dupa cum ni se pare viata, la prima vedere. De aceea, cu cat vom refuza mai mult aceste valori autentice ale sufletului, cu atat vom rata mai mult bucuria Sarbatorilor.
2. Asa ajungem la un alt substrat, mai profund, al lipsei de traire in Sarbatori: atitudinile sufletesti gresite in raport cu Sarbatorile. Pilda de care am amintit ne lamureste: Cina este Sarbatoarea la care suntem chemati, invitatii sunt initial alesi de organizator (Craciunul este organizat de Insusi Dumnezeu, Cel ce se naste si om), dar refuzul acestora va determina extinderea invitatiei catre toata lumea, indiferent de starea in care se afla. Prin urmare, Sarbatorile se adreseaza intregii umanitati. Şi totusi…ne intriga refuzul unor invitati. In realitate, multi dintre cei ce se plang de pierderea bucuriei de Sarbatori comit aceeasi greseala ca si acesti invitati. Este vorba despre refuzul sensului autentic al Sarbatorii, inlocuirea lui cu surogate. Refuzand invitatia la cina, invitatii pierd esentialul: comuniunea cu semenul, pe care nimic altceva nu-l poate suplini. Bucuria unei mese in comun nu ar trebui sa stea in multimea felurilor de mancare, ci in virtutile sufletesti pe care si le impart mesenii. Asa apare rolul social al mesei, exprimat ideal prin termenul de agapa, care deriva din grecescul "agápe", care inseamna iubire. Cati dintre noi insa mai vedem masa de Craciun ca si comuniune? Majoritatea discuta mai mult despre mancarea de Craciun, nu despre participarea la rugaciune, comuniune, iubire. Astfel se amplifica dezastrul pierderii bucuriei Sarbatorilor.
3. Daca patrundem si mai adanc intelesurile pildei amintite, aflam si mai multe motive pentru care refuzam autenticitatea si o inlocuim cu surogate. Motivele se regasesc in strafundurile sufletului nostru si sunt grupate pe trei zone, asemenea situatilor de refuz din pilda. Prima zona este data de simtul exacerbat al proprietatii, care produce stres, egoism si individualism. Ori bucuria nu este niciodata caracteristica celor ce traiesc in griji, singuri si egoisti. Ca o confirmare, un interesant punct de vedere vine din zona psihologiei, afirmand ca Suntem prea obositi si stresati sa ne mai bucuram de Craciun. De altfel, legatura dintre psihologie si teologie este mai mult decat evidenta, atunci cand vorbim de suflet. Mai putem remarca doar frica de a nu pierde proprietatile, pozitiile sociale, renumele etc. , caz in care se poate ajunge pana la tensiuni si conflicte interpersonale ce pierd in totalitate orice posibila atmosfera de sarbatoare. A doua zona este ceva mai controversata pentru ca reprezinta atasamentul fata simturile noastre trupesti, reprezentate de cele cinci perechi de boi (asa cum boii trag incarcatura pretioasa dintr-un car, tot asa simturile sunt "motorul informational" al sufletului nostru).
Sigur ca nu putem scapa de simturi, dar le putem educa. Greseala consta in trairea senzoriala a Sarbatorilor, cautarea placerilor prin simturi. Insa placerea nu poate produce bucurie niciodata, deoarece odata cu incetarea stimularii simturilor inceteaza si placerea, iar lipsa de placere provoaca mereu durere (am mai scris despre aceasta, nu insist). Este o grava eroare a considera ca bucuria Sarbatorilor este data de stimularea simturilor prin cele materiale deoarece cand vor inceta stimulii (Mos Craciun, beculetele, globuletele, brazii, mancarurile, cadourile, plimbarile, etc.) va disparea imediat si bucuria. Din pacate, multi dintre contemporani au transformat Sarbatorile exact in consumism material si chiar sexual (ce cauta sexy-Craciunitele alaturi de ieslea lui Iisus???).
Pana si colindele au devenit kitsch, adica productie comerciala de serie. Ca sa nu mai spun ca transformarile obiceiului in consum si ale consumului in obicei pot obosi si stresa suficient de mult fiinta umana, incat Sarbatorile devin mai mult pierzanie decat zidire. A treia zona este si mai controversata. Este vorba atasamentul absolut fata de valorile familiale. Desi familia este primul pas spre comuniunea universala, un mijloc de dobandire a virtutii dragostei universale (Taina Cununiei este cale a sfinteniei) totusi si aici exista pericolul transformarii ei in idol, in scop in sine. Ceea ce duce la o forma paradoxala de "izolare in familie", despre care se discuta din ce in ce mai des cand vine vorba despre Sarbatori.
Multi cred ca Sarbatorile se consuma doar in familie, ceea ce este total gresit, deoarece se deviaza fie intr-o izolare fata de restul societatii, fie in deviere spirituala prin "cultul familiei", din care, iarasi, Hristos este eliminat. Este si motivul pentru care Ortodoxia nu pune accent mai mult decat trebuie pe rolul familiei in societate. Desi este de origine divina, familia nu trebuie transformata intr-un zeu care iti acapareaza si ultimele resurse. Iubirea este jertfa, niciodata tortura. Insa, observ ca aici se incearca o reasezare a lucrurilor, prin deschiderea unor familii catre semenii aflati in situatii speciale: orfani, saraci, insingurati etc. Este reafirmarea esentei Craciunului: Hristos se naste nu doar pentru tine si familia ta, ci si pentru semenul tau aflat in suferinta.
Nu ne putem permite transformarea familiei intr-o "insingurare colectiva" (adica in loc de persoane insingurate sa avem familii insingurate). Prin urmare, cu cat traim mai putin crestineste Craciunul, cu atat mai mult ni-l furam singuri, pierzandu-i bucuria.
Parintele Eugen Tanasescu
