De 20 de ani ne ajută ţara, fără să ceară nimic în schimb - doar un spaţiu în care ar putea adăposti câinii pe care îi dresează şi care ajung apoi ochi pentru nevăzătorii români. Munca lui, de voluntariat, deşi e mută, a fost recunoscută de Regină, suverana Marii Britanii recompensându-l anul trecut cu Ordinul Imperiului Britanic.
"Eu simt că nu e o decoraţie doar pentru mine, ci pentru toată echipa de la Light into Europe", spune. Pentru că aşa se cheamă organizaţia pe care Platt o are în România. Nu, nu-i lumina de la căpătul tunelului, ci cea pe care cei românii cu deficienţe de văz o simt în fiecare zi.
Sunt mulţi - 40.000. Pentru ei munceşte. "M-aţi întrebat de ce sunt în România. Ca să încerc să fac diferenţa, pentru că am cunoştinţele pentru a putea face asta. Am cinci fii, doi dintre ei sunt surzi. Unul are un copil orb şi surd şi alţi doi copii surzi. După această experienţă personală, am simţit nevoia să fac diferenţa aici", povesteşte Stan. O face calm. Povestea lui de viaţă l-a călit şi nu s-a dat bătut.
Un avion britanic, salvare pentru români
Platt a venit în România în 1990, imediat după Revoluţie. "Înainte să vin, ştiam că aveţi câmpuri petrolifere şi că într-o vreme aţi fost un foarte important exportator de grâu. În afară de asta, nu ştiam mai nimic", povesteşte britanicul pentru gândul. "Am aterizat la Arad, pe aeroport, cu propriul meu avion, şi am văzut ferestrele sparte de gloanţe şi că a avut loc o luptă. Localnicii mi-au spus ce s-a întâmplat şi că a fost îngrozitor. Mai târziu, am zburat prin ţară, la Suceava, la Cluj, la Oradea, la Timişoara. Peste tot am găsit oameni cu adevărat prietenoşi, oameni care şi-ar pune pe masă mâncarea pentru o săptămână, doar ca să organizeze o masă pentru mine. M-a impresionat. Am simţit că vreau să mă întorc aici".
Aşa a început povestea lui cu ţara. Cu convoie de maşini cu ajutoare şi cu vizite la orfelinate. Treptat şi-a adus şi conaţionalii aici, iar ei s-au răspândit prin ţară, cu tot felul de misiuni umanitare. "Simţeam din ce în ce mai mult că avionul meu este util şi am salvat multe vieţi în anii ăia. În `97, Ministerul Sănătăţii mi-a încredinţat un contract pentru ca eu să operez serviciul de ambulanţă aeriană din România - Aviasan. Am pus pe picioare acest serviciu de ambulanţă şi, în 2003 l-am predat către SMURD şi doctorului Arafat. Până atunci, îl ajutasem pe doctorul Arafat în vreo mie de misiuni aeriene. Mi s-a părut o persoană cu adevărat de încredere şi incoruptibilă, unul dintre punctele luminoase ale României".
Cu avionul şi-a cunoscut şi soţia, pe Camelia Platt. "Când pilotezi avioane, nu ştii niciodată ce se poate întâmplă", spune cu umor. "În `93, deasupra munţilor de la vest de Târgu Jiu, mi s-a stricat motorul şi a trebuit să fac o aterizare de urgenţă la Craiova. Acolo, a doua zi, am întâlnit-o pe Camelia. De aici e o poveste extrem de personală".
Proiectul România, misiune de familie
Aşa a decis Stanley să rămână aici. Familia n-a fost mirată. "Şi ea (n.r. familia) a fost implicată în proiectul din România. Am cinci fii şi toţi au lucrat sau au locuit aici. Mark, cel de-al doilea fiu al meu, a venit să lucreze la Craiova, ca şofer de ambulanţă. Era o criză de ambulanţe acolo şi el şi-a cumpărat propria-i salvare şi a început să lucreze acolo pentru spital şi pentru biserică. Şi-a cunoscut soţia la Craiova, s-au căsătorit, mi-au făcut doi nepoţi. Acum trăiesc în Marea Britanie şi Mark îmi conduce afacerea, magazinul meu".
După 20 de ani, da, a fost o alegere foarte bună să rămână în România. "Am putut să ajut o mulţime de oameni şi spun foarte serios asta. Viaţa mea a fost îmbogăţită pentru că am putut să fiu alături de oamenii din diverse oraşe din această ţară, să lucrez cu ei şi să fac diferenţa. În Iaşi, doctorul Agape, şeful Ambulanţei, este un prieten bun şi am făcut multe lucruri bune împreună. La Oradea, am cunoscut o tânără doctoriţă paralizată care nu se putea da jos din pat, dar când am avut probleme la Vama Borş, au cărat-o din pat, nu au putut-o convinge să nu vină să ne ajute. În Timişoara, doctorul chirurg Drăgan, nu mai zic de Bucureşti. Viaţa mea a meritat trăită, pentru că am fost în România".
Are România pete negre? "Când am ajuns aici prima dată, obişnuiam să încerc să fac trei lucruri în fiecare zi. Dacă reuşeam să fac trei lucruri pozitive... Dar nu puteam. Poate că reuşeam să fac unul singur", povesteşte.
Situaţia s-a schimbat astăzi. "E mult mai bine şi acum reuşesc de obicei să fac două şi jumătate din trei", măsoară Stan reuşita.
O ţară cu bune şi cu rele. Şi cu beţe-n roate
La fel, şi corupţia. "Cu siguranţă, nu îmi place. Dacă sunt pus în poziţia să mi se ceară mită, nu voi mai avea de-a face cu acea persoană niciodată. Este ceva ce nu pot sub nicio formă să accept. Am spus din `90 că, prima oară când voi fi nevoit să dau vreo şpagă, mă voi întoarce în Marea Bitanie. Nu am dat nicio şpagă de atunci", mărturiseşte respectându-şi promisiunea făcută.
Aşteptări are şi de la Guvern. "Cred că ar fi frumos să existe un guvern care să fie stabil şi să se gândească cu adevărat la oameni. Munca pentru înfiinţarea unui serviciu aerian de ambulanţă a fost foarte grea, munceam cu surzii şi cu orbii. Încercam să primim asistenţă de la Guvern, când de fapt ei ar fi trebuit să se dea peste cap să ne ajute".
I s-au pus beţe în roate? "Nu trecem peste bariere în fiecare zi, cu toţii în România? Dacă mergem pe stradă şi e o groapă în asfalt. Sau dacă eşti la supermarket, unde ei ar trebui să te întâmpine şi te iau cu "SPUNEŢI". Şi tu îţi zici - ooo, trebuie să vorbesc, ce să le spun? Cred că fiecare zi e o provocare", afirmă resemnat britanicul. "Dar asta e bine pentru noi. Nu e bine să ai o provocare? Asta te face mai puternic. Mie îmi place foarte mult Mioriţa. Dar eu, fiind britanic, nu aş fi putut să fiu acel ciobănaş şi să îmi dau viaţa celorlalţi. Ar fi trebuit să mă lupt până la ultima picătură de sânge din mine".
Motive să iubeşti România
"Îmi place Iaşul - din cauza relaţiei pe care o am cu serviciul de ambulanţă de acolo, Oradea - pentru relaţia cu oamenii de acolo. Sinaia e foarte frumoasă, dar mi-aş dori mult ca românii să-şi ia cu ei şi gunoiul când pleacă dintr-un loc. Ursus e berea mea preferată aici şi vinul, am unul favorit, Grasa de Cotnari. E un vin de desert, dar eu l-aş bea tot timpul. Şi-mi plac sarmalele. Peste tot unde mă duc femeile fac sarmale şi eu trebuie să spun că sunt cele mai bune pe care le-am gustat vreodată. Uneori îmi ţin degetele încrucişate. Trebuie să spun că îmi place România foarte mult şi atâta timp cât sunt util aici, cât simt că fac o diferenţă, voi rămâne aici. Dacă aş fi aici ca să mă uit la televizor, nu mi-ar fi bine, aş pleca acasă. Şi cred că acesta este toată raţiunea de a fi, să poţi ajuta oameni este cel mai important lucru".
Citeste complet pe gandul.info
