Nasc si la Moldova oameni, spune o vorba, dar parca Botosanii au fost lasati de Dumnezeu anume sa adune si sa imprastie apoi in patru zari romani bravi, geniali, uriasi la suflet.
Unde sunt astazi botosanenii? Parca intr-o Românie se nasc, in alta iubesc si in alta se sfadesc. România botosanenilor e din ce in ce mai mica, intr-o Europa hulpava gata sa ne inghita cu totul.
România botosanenilor este o tara pe cont propriu. Departe de Olimpul in care se fac si se desfac legi, in care se impart si se despart ape, botosanenii isi traiesc "saracia, nevoile si neamul". Singuri in timpurile fara miza politica, ai tuturor in agitatele vremuri electorale.
Nascatori de genii, botosanenii au dat acestei Românii OAMENI care, singuri, ar fi mântuit neamul!
Suntem atat de departe de lumea dezlantuita, incat am ramas goi unii in fata altora, dar si certareti, partinitori, satui de circ dar dependent de el, disperati dupa lumina, dar ascunsi in intuneric. Cine si de ce ne vrea deoparte, intr-o Românie mica, mica… Salarii mici, copii fara scoala, fara invatator, fara preot, chiar fara parinti… Case mici, chinuite, varuite primavara, cojite de lumina toamna… Bolnavi de suflet, chinuiti si alungati din spitale, goi in privire si in buzunare… Acestia suntem?
Dincolo de politica, vremuri, zvarcoliri electorale sau patimi sociale, botosanenii se nasc romani! Oricat de mult se vor adanci Botosanii in saracie, birocratie, criza sau somaj, botosanenii se vor intoarce mereu acasa. Aici, in România mica, mica de la capat de tara. Un capat de tara in care vor imbatrani, asteptand la poarta sa li se intoarca acasa copiii plecati, la randul lor, in Europa cea mare. (F. Toniță)
De 1 Decembrie, sa facem din Botosani o Românie intreaga!
MARIETA BACIU: De 1 Decembrie, ma alatur tuturor celor care pretuiesc si respecta acest pamant!
Cu fiecare inceput al zilei ne dorim sa reusim a mai ridica o treapa spre drumul devenirii noastre, iar izbanda nu poate fi privita ca un scop in sine, ci reprezinta bucuria sincera de a te arata celorlalti definit si doritor de a darui. Purtam in noi matrita pamantului de unde ne tragem si ducem pretutindeni in lume conturul personalitatii acestui loc.Este natural sa ne simtim atasati de tot ce tine de structura noastra si sa continuam, ca fiind un pas firesc promovarea valorilor exceptionale ce ne definesc ca popor. Cred cu tarie in frumusetea, puterea si onestitatea de a ne sustine verticalitatea in fata tuturor, chiar daca uneori avem de traversat momente dificile.
Se intampla si franturi de destin si asa cum scria Octavian Paler "viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc".
E o lege fireasca de a intelege ca nimic nu putem dobandi fara efort si tocmai victoria obtinuta cu greu este o sansa de a ne arata in fata celorlalti ca oameni bravi.
Fiecare sarbatoare ce reprezinta esenta constiintei noastre de neam are ca simbol de reprezentare drapelul pe care-l arboram ca element de definire.
Intr-o astfel de zi, sentimentele fiecaruia dintre noi se aduna intr-un frumos buchet de vibratie nationala, ce ne face sa gandim cu speranta spre viitor. De 1 Decembrie, ma alatur tuturor celor ce pretuiesc si respecta acest pamant! (MARIETA BACIU, violonist)
CORNELIU IAȚU: Miracolul acestui popor este credința!
De 1 decembrie, fiecare ROMÂN trebuie să se gândească la poezia răscolitoare a lui Mihai Eminescu, ilustrată atât de frumos în "Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie", a lui Ion Pillat, la muzica înălțătoare din "Rapsodia română" a lui George Enescu, la florile emoționante din pictura lui Ștefan Luchian, la istoria Românilor lui Nicolae Iorga, la geografia profundă a lui Victor Tufescu și la statutul lor de adevărați ROMÂNI. Noi cei de astăzi vom exista datorită acestor înaintași care ne-au bătătorit calea, ne-au făcut să visăm și să credem în oameni, în istoria și geografia locurilor în care trăim. Cinstind România, ne respectăm înaintașii și ne respectăm pe noi ca popor.Poetul nostru național, monumentul care este Mihai Eminescu, spunea că "Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară". Prin trecut ne putem clădi viitorul. Trecutul este fundația pe care construim durabil.
Cineva spunea că poporul român este un miracol al istoriei. Nu știu care popor ar fi rezistat în fața atâtor războaie. Nu știu care popor ar fi trecut peste atâtea și atâtea vicisitudini pentru a renaște de fiecare dată ca o pasăre Phoenix. Miracolul acestui popor este credința. Credința în Dumnezeu, în ziua de mâine și în lumină.
Americanii încheie orice discurs cu Dumnezeu să binecuvânteze America. Noi, Românii, nu avem nevoie de așa ceva pentru că România este binecuvântată de Dumnezeu. Nu am putea decât să-i mulțumim lui Dumnezeu că suntem Români. La rândul nostru ÎL vom mulțumi pe Dumnezeu doar demonstrând că suntem Români în tot ceea ce facem și gândim.
LA MULȚI ANI, ROMÂNI! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
(Prof.univ.dr. CORNELIU IAȚU, Decanul Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea
Alexandru Ioan Cuzadin Iași)
VANIA ATUDOREI: Sa ne intrebam nu ce a facut Tara pentru noi, ci ce am facut noi pentru Tara?
La 1 decembrie 2012, Romania Mare de la 1918 implineste 94 de ani, si este tara care n-a dat viata si graiul, cea mai de pret comoara pe care o purtam in suflete toata viata si peste tot unde ne poarta pasii. Ne-a dat educatie si cultura de nivel international care ne-a ajutat sa fim competenti si competitivi pe toate meridianele globului.A parasi Romania este o iluzie, deoarece tara ta natala nu o poti parasi decit fizic iar ceea ce conteaza cel mai mult este sufletul, iar sufletul Romaniei face parte integranta din sufletul nostru a celor dezradacinati si transplantati pe alte tarimuri indepartate in vremi uneori triste, cu o trecere uneori prin temnite comuniste sau lagare de tranzit pentru cei care au dorit libertatea si au avut curajul ca sa si-o ia singuri.
Aici, in Canada, la 8 000 de km distanta de Romania noi am construit in cei 130 de ani de imigratie de cind primii romani din Bucovina au venit in Canada, o a doua Romanie, cu institutii romanesti : biserici, scoli, magazine, restaurante, farmacii, cabinete medicale, cabinete de avocati, etc., ziare, emisiuni de radio si televiziune in limba romana.
Tot romanii din Canada au construit in 1902 in orasul Regina, deci acum 110 ani si prima biserica ortodoxa romana din toata America.
De aceea in fiecare duminica romanii buni merg la Bisericile din Canada lor unde tricolorul Romaniei este la vedere si la cinstire, sa se roage si pentru Romania.
Botosanii este si el prezent in Canada prin sute de imigranti plecati din Botosani si instalati aici dar si prin fiul sau cel mai iubit, poetul Mihai Eminescu ce are acum 3 statui in Canada, in orasele Hamilton, Windsor si Montréal (in Franta exista una singura la Paris, in USA nici una!). Canada este singura tara din lume unde exista deja 3 monumente dedicate marelui poet desi numarul de romani de aici este de 100 000, iar in USA ei sunt de 10 ori mai numerosi , aproape 1 000 000.
Cine a mai compus la numai 17 ani un astfel de frumos omagiu adus Romaniei ca Mihai Eminescu in a sa "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie", publicata la Oradea aflata atunci in Austro-Ungaria, in 1867 ca o prevestire a marii Uniri a Ardealului cu Romania cu 51 de ani inainte? Asta spune mult despre sufletul de roman al romanilor din Canada care in plus au infratit orase din Canada cu orase din Romania, scoli din Canada cu scoli din Romania, au adus aici elevi si studenti in vacanta sau sa faca practica in doemniul lor, cea mai recenta infratire fiind o infratire tripla si unica, in octombrie 2012 intre Colegiul National Mircea cel Batran din Constanta si Colegiul englez Vanier plus Colegiul francez Gérald-Godin din Montreal, in august 2013 urmind ca 15 elevi din Constanta sa vina la Montreal in familii de romani.
Asadar, "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie", la aceasta aniversare: Pace, prosperitate, bucurii, libertate, succese economice, sociale, culturale, respect si admiratie le nivel international, deschidere catre lume, adevar, cinste, corectitudine si competenta in toate straturile administrative si politice, guvernanti care sa te iubeasca sincer si sa o demonstreze prin munca in folosul tarii si nu in folosul lor, si dialogul nostru , a fiecarui roman, cu constiinta noastra in care sa ne intrebam nu ce a facut Tara pentru noi, ci ce am facut noi pentru Tara?
Eu am plecat , dar nu te-am parasit,
Te-am luat cu mine’n lunga pribegie,
Ma-ntorc mereu la tine Botosani iubit
Fiind unit cu tine-n marea Romanie
(Profesor emerit VANIA ATUDOREI, Montréal, Canada)
Pr. DANIEL DASCĂLU: Nu e uşor să fii român, dar este o şansă unică, o mare binecuvântare!
Deşi pare foarte simplu a scrie câteva rânduri despre ce înseamnă să fii şi cât de bine este să te simţi român, întotdeauna sunt capcane, în care cădem şi noi şi alţii foarte uşor. Dintre acestea amintesc doar filetismul naţionalist şi indiferentismul globalizant.Pentru a reuşi să simţi cum trebuie româneşte trebuie, întâi de toate, să trăieşti în România. Însă, după cum uşor le vin occidentalilor şi simpatizanţilor ideologiilor Vestului, dacă îţi afirmi prea tare dragostea de ţară, pentru ca naţionalismul trăit să fie cunoscut la adevărata lui valoare şi de ceilalţi, suntem acuzaţi de filetism şi extremism naţionalist. Dureros este că unii, transformă dragostea de neam şi ţară în atitudini refractare faţă de tot ceea ce oferă alte neamuri, iar dincolo de această respingere, se ascund numai interese personale, fără dorinţe binelui colectiv.
Indiferentismul globalizant îi face pe mulţi din conaţionalii noştri să fie reci la nevoile propriului neam, făcând din celbra idee antică, UBI BENE IBI PATRIA (Patria este acolo unde este bine) un ideal în viaţă, migrând cu dorinţa de a nu mai şti nimic de România şi de rubeniile lor. Cât de dureros este să întâlneşti români în străinătate care se uită la tine cu multă compătimire, ştiind că tu locuieşti în ţara ta, unde lipsuri multe, intrigi politice şi sărăcie lucie stăpânesc fiecare palmă de pământ, din zori şi până în seară. De multe ori le mărturisesc acestora că nu aş pleca din ţara mea, pentru un loc mai bun, deşi am avut şi încă mai am posibilitatea să o fac. Nu doresc să devin patetic, însă melozii şi poeţii noştri au spus-o de prea multe ori, şi mult mai bine decât mine, că "acolo este ţara mea, / Şi graiul meu cel românesc/ Acolo eu să mor aş vrea / Acolo vreau eu să trăiesc!".
De curând am vizitat cu un grup de pelerini din Botoşani, la Atena, Acropolele, iar ghidul grec, care studiase în România şi vorbea româneşte, într-un discurs admirabil (imortalizat de unii dintre noi nu doar pe camere video, ci în suflete), ne-a făcut să ne simţim mândri că suntem români, că suntem fii de ţărani, de oameni capabili de jertfa supremă.
Mi s-a mai întâmplat de câteva ori să particip la manifestările Zilei Naţionale a României departe de ţară, şi pot mărturisi că lupta pentru a-ţi afirma identitatea în afara ţării este mai acerbă decât lupta pentru existenţa cotidiană acasă. De fiecare dată, toţi cei care au participat la aceste manifestări au mărturisit că s-au simţit mai români în străinătate decât în România. Oare de ce se simt astfel? Sunt oamenii de alt fel? Simt, oare, oamenii altceva la distanţe mai mari de locurile natale? Poate câte puţin din fiecare, dar cu certitudine, ajungi să îţi apreciezi ţara şi neamul, mai ales atunci când nu le ai lângă tine în fiecare zi.
A te simţi român nu este un lucru uşor. Este o binecuvântare, dar şi o responsabilitate, deopotrivă. O binecuvântare, pentru că bogăţia spirituală, culturală şi umană este admirată de multe alte neamuri. Este o responsabilitate, pentru că noi toţi trebuie să cunoaştem şi să transmitem fiilor noştri cum s-a făurit acest neam şi această ţară, cât de mulţi oameni vredinci a dat umanităţii, şi, mai ales, cât de multe renaşteri a avut neamul acesta după fiecare luptă dată pentru apărarea unităţii statale şi a independenţei.
Gând de bine trimit, din inimă de român, tuturor românilor, cu dorinţa mărturisită ca toţi să trăim, să simţim şi să ne bucurăm româneşte.
Nu e uşor să fii român, dar este o şansă unică, o mare binecuvântare.
La mulţi ani, tuturor românilor!
(Preot DANIEL DASCĂLU)
DANIELA BEJINARIU: Nu plec din România şi nu părăsesc România!
Bună dimineaţa, România! Te salut din inimă, de acasă! Te simt astăzi ca în fiecare zi; nu cred neapărat în aniversări: trebuie să fim constanţi şi consistenţi în toate! Şi, ca mereu, nu-ţi voi vorbi despre corupţie sau globalizare, nici despre aşa-zisa ratare a generaţiei mele (ştii, poate, că fac parte din ceea ce ei numesc generaţia Facebook sau generaţia dezorientată), dar aceste mici piedici constituie pentru mine adevărata motivaţie!Îţi voi aminti, însă, că această zi este emblema unei lupte ce s-a ţinut continuu şi în continuare. Este o luptă pe care fiecare dintre noi ne-o asumăm zilnic: cu lance şi scut, tratate de pace, războaie, cu sânge care nu se împrăştie!
Sunt Dani, am 16 ani, trăiesc în România şi sunt româncă! Nu ştiu în ce domeniu mă voi specializa, nu ştiu dacă va fi cea mai bună alegere, dar nu mă voi dezice de mine! Nu plec din România şi nu părăsesc România!
Îţi vorbesc, Românie, despre mândria unui trecut glorios, despre aşteptările faţă de un viitor demn şi frumos, despre oamenii şi minunile de fiecare zi! Am învăţat că minunile nu vin pe o lumină albă şi că noi suntem cei care putem face minuni pentru noi înşine şi pentru cei din jurul nostru!
Astăzi îţi mulţumesc, Românie! La mulţi ani fericiţi, românilor, oriunde aţi fi!
(DANIELA BEJINARIU eleva)
NICOLAE CORLAT: Ar trebui sa ne legam la brat tricolorul indoliat, macar in aceasta zi!
Ziua Nationala a Romaniei, asa cum este consfintita prin Constitutie, nu poate fi un motiv de bucurie pentru toti romanii. Sa nu uitam, din cand in cand, sa mai facem incursiuni in istorie. Sa nu uitam ca ziua de 1 Decembrie a devenit un simbol al tuturor romanilor adunati in aceeasi casa a neamului romanesc.Sa facem la Botosani o Romanie intreaga? Botosaniul este pentru romani capitala culturala pentru ca a dat cele mai mari personalitati culturii romanesti. Dar astazi ar trebui sa sarbatorim ziua bucuriei tuturor romanilor, romanilor dintre granitele firesti ale neamului. Si nu este asa!
Inca de pe la inceputul secolului trecut, in Moldova de dincolo de Prut, Basarabia, renastea constiinta nationala. Momentul 27 martie 1918, cand Sfatul Tarii din Moldova a votat unirea cu Romania, nu a fost un simplu act de vointa politica pentru ei. Pentru a se ajunge la acea hotarire istorica, romanii basarabeni au luptat mai bine de doua decenii pentru trezirea romanismului intr-o populatie rusificata, dominata de saracie si de inceputurile bolsevismului. Basarabenii au dat tonul. Au dus faclia unirii la Cernauti si la Alba Iulia. Visul lui Mihai Viteazul avea sa se infaptuiasca. Dupa aproape 100 de ani, romanii sarbatoresc - de douazeci de ani - ziua nationala la 1 Decembrie. Trupul tarii este rupt inca din 1940, cind Romania pierdea o treime din teritoriu si din populatie. De atunci, numai o parte a Ardealului s-a intors la trupul tarii, dar noi sarbatorim ziua nationala ca si cum am fi mandri ca nu sintem intregi! Si totusi sarbatorim "ziua unirii".
Daca sub comunisti aveam cuvintele si sentimentele nationale arestate, acum sintem dominati de manipularea din interior. Conducatorii Romaniei mici au declarat ca nu au interese in Basarabia, unul a chemat Moscova in ajutor sa potoleasca "nationalismul" moldovenilor, altul a semnat tratatul de buna vecinatate pretinzand ca nu are pretentii, ba a mai si cedat ce ne apartinea de drept. Altii intretin romanismul de dragul voturilor din patru in patru ani. "Nu suntem pregatiti, populatia nu doreste…", sunt vorbele politicienilor actuali.
Atunci, in 1918, Romania obosita dupa un razboi de patru ani, cu un guvern in exil, se intorcea pe jos de la Iasi pentru a primi cu bratele deschise pe fratii din strainie.
Acum, ochii romanilor injectati de interesele meschine ale politicienilor privesc prin sirma ghimpata la fratii de dincolo de Prut in zi de "sarbatoare".
Sarbatoarea de 1 Decembrie este o rusine. Ar trebui sa ne legam la brat tricolorul indoliat, macar in aceasta zi, sa ne amintim ca Ziua de 1 Decembrie are o cu totul alta semnificatie. Sa ne amintim ca, astazi, romanii basarabeni au nevoie de pasaport si de viza sa poata veni acasa, dar au acces fara viza spre Rusia.
Festivismele n-au nici o valoare. Imaginati-va cum sarbatoresc romanii din Basarabia, din Bucovina si din alte tinuturi rupte din trupul Romaniei Mari, ziua de 1 Decembrie, ziua in care romanii s-au adunat toti acasa. Sa nu uitam, sa nu uitati, politicieni care mai mult tradati interesul national decit il sustineti, ca ziua de 1 Decembrie este ziua Romaniei Mari, si nu Ziua Romaniei asa cum sta scris peste tot. (NICOLAE CORLAT, scriitor)
GINA POENARU: Cum e Romania mea? Romania mea e in inima. Iar Botosaniul meu e Romania mea!
Mi-e draga Romania. Asa cum e ea. Pentru ca am crescut cu ea, la fel ca si cu o sora mai mare, care mi-a aratat in fiecare zi ceva nou. Si inca mai am multe de descoperit. Imi place sa calatoresc si m-au fermecat si alte locuri din lume. In egala masura m-am certat ca nu am reusit sa cunosc toate locurile frumoase si toti oamenii valorosi din tara mea. Adevarata bogatie a unei natii. Si m-am intrebat de ce? Pentru ca sunt prea multe, atat de multe, ca nu ne ajunge o viata!Mi-e drag judetul in care traiesc. Asa sarac si mic, cum spun unii. Pentru ca aici am invatat sa fiu eu. Omul care alearga peste tot pentru a le spune si celorlalti, din intreaga lume, cum traim si ce binecuvantati suntem ca pasim pe urmele unor genii nascute aici, dar care au schimbat lumea.
Mi-e drag orasul meu. Asa linistit si cochet, uneori agitat fara rost, dar in care nu as schimba foarte multe. Si la viitorul caruia umarul meu, langa ale semenilor mei, cantareste enorm. Pentru ca aici m-am nascut si nu poti rupe legatura cu pamantul care ti-a dat viata!
Ador sa vorbesc cu oamenii. I-am intrebat, deseori, in aceste zile, cum e Romania lor? Cu mici exceptii, toti mi-au raspuns ca e frumoasa, bogata, cu o istorie demna, insa extrem de putin respectata.
Noi suntem cei care genereaza si pot impune respectul. Pentru ca NOI SUNTEM ROMANIA.
Cum e Romania mea? Romania mea e in inima. Iar Botosaniul meu e Romania mea. (GINA POENARU, Radio Romania Actualitati)
MIHAELA NISTORICĂ: Românilor botoşăneni le doresc să îşi trăiască visul fară teamă!
Îmi place oraşul meu natal, Botoşani! Imi place România! E imposibil să spun că nu îmi plac botoşănenii mei cu care am "călătorit" de-a lungul unei vieţi. De ce să pară asta patetic? Sunt româncă!În care altă ţară aş fi putut să mă exprim şi sa fiu înţeleasă mai bine decât aici? Am fratele şi nepoţii în altă ţară, am colegi de şcoală, prieteni sau vecini plecaţi pe meleaguri străine...am un gol în suflet, un dor nespus de ei, iar ei un veşnic dor de ţară şi vor rămâne ROMÂNI oriunde s-ar afla.
Sunt botoşăneancă, sunt româncă şi nu mi-am dorit niciodată să schimb asta. Celor care simt la fel ca mine, românilor botoşăneni, le doresc să se lase mereu inspiraţi de Spiritul românesc şi să îşi trăiască visul fară teamă căci aşa cum scria Radu Gyr: "Nu eşti înfrânt atunci când sângeri,/ Şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s /, Adevăratele înfrângeri, /sunt renunţările la vis!" (MIHAELA NISTORICĂ, actriță)
ANA MARIA GÎBU: ! Botoşaniul meu este o nouă Românie, România cu oameni!
Cum văd eu Botoşaniul şi botoşănenii mei în zi de sărbătoare? Ca pe un cântec compus din note îmbrăcate în lumina care cuprinde lumea în fiecare zi! Sunt picăturile de rouă care dau viaţă viselor din dimineţile albastre! Fiecare dintre ei este Cineva! Pe Oricine primesc în pragul casei bucuroşi, dacă simt sau vor să simtă româneşte, dar pe Nimeni nu-l lasă ca la plecare să ia un strop din ce-i al lor! Aici, unde se agaţă harta-n cui, pământul înmugureşte în orice anotimp! La mine acasă am multe lucruri de arătat, sunt multe locuri şi oameni unici! Botoşaniul meu este o nouă Românie, România cu oameni! De ce? Simplu! "noi stăm pe un colţ de ţară
unde răspântii abisuri ciocniri învolburări
înfloresc de-a valma
unde lumina cade altfel pe flori
şi sufletul face vocalize odată cu ciocârlia
mugurii înverzesc singuri
iar cuvintele se adună în stihuri
fără şedinţe de cenaclu
pământul geme de greutatea istoriei
aici Dumnezeu
vorbeşte cu mine prin îngeri
azi scriu pe cer
cu ochii soarelui
ascultaţi
cântă Botoşaniul
pentru cele patru puncte cardinale!"
("unde se agaţă harta-n cui" -ANA MARIA GÎBU, elevă)
Romania este tara in care putinii profeti ramasi striga in pustiu. In curand vor fi ucisi cu pietre. Ei stiu asta, de aceea s-au resemnat deja. Romania este tara profetilor resemnati, iar Botosaniul nu face exceptie de la regula. (CIPRIAN VOLOC, scriitor)
MARIUS GIRADĂ: România, Grădina Maicii Domnului!
Titlul este citatul marelui duhovnic Parintele Cleopa si reflectand putin la el il vom intelege, caci numai o gradina a Maicii Domnului are munti unde stau ascunsi adevarati si puternici rugatori pentru acest neam. Apoi Dunarea careia i-a placut sa treaca pe aceste pamanturi la Marea Neagra, care a fost prima legatura a noastra cu restul lumii si pe care a calatorit Sfantul Apostol Andrei, aducandu-ne Sfanta Evanghelie. Din secolul XV Moldova are o comoara a credintei ortodoxe unicat in lume, ea fiind Manastirile ctitorite de Stefan cel Mare.Judetul Botosani este un loc binecuvantat de Dumnezeu, caci in el s-a nascut un Sfant, Sfantul Ioan Iacob la Crainiceni 1913-1960, Poetul nepereche Mihai Eminescu la Ipotesti 1850, Compozitorul George Enescu la Liveni 1881-1955 si Pictorul Stefan Luchian la Stefanesti 1868-1916.
Am aratat in cateva cuvinte tara si judetul in care ne-am nascut si pentru care trebuie sa sarbatorim cu bucurie pe 1 Decembrie. La multi ani, ROMANIA. Te iubim. (MARIUS GIRADĂ)
In politica toti au auzit de NICOLAE IORGA, in muzica toti stiu de GEORGE ENESCU, in arta il cunoastem cu toti pe STEFAN LUCHIAN, in credinta toti il avem in inima pe parintele CLEOPA ILIE. Ce au acesti oameni in comun? Toti sunt botosaneni si romani. Si eu sunt botosanean. Si eu sunt roman. Traiasca Botosani! Traiasca Romania! (Preot MARIUS PÎJIN)
Suflet, cuget, actiune, solidaritate, credinta... – valori care innobileaza, aduc stralucire chipului ce le pastreaza, chip pe care intalnindu-l voit sau intamplator, exclami fericit: Botosanenii nasc ROMANI! (MIHAELA MIHĂESCU, Asociația IHTIS)
Aș dori ca macar nepoții mei să fie mândri că sunt români! Să nu ne luăm după falsa imagine pozitivă despre noi înșine și să acceptăm realitatea așa cum e, daca nu încercăm să o facem mai buna! (ELENA AGACHI, profesor)
GELLU DORIAN: Dacă Botoşanii au dat ţării atâtea nume, ce a dat ţara Botoşanilor?
Motivul de a spune câteva păreri nu neapărat despre ziua de 1 Decembrie, care este ziua, nu reîntregirii României, ci a acceptării ciunţirii ei, chiar dacă unele teritorii au revenit la sânul patriei-mamă – toate ajustate de diverse pofte -, ci mai curînd despre oraşul Botoşani care a dat României nume cu care să se mândrească şi să treacă cu demnitate peste timp. Dacă Botoşanii au dat ţării atâtea nume, ce a dat ţara Botoşanilor? Să las această întrebare retorică şi să daţi, astfel, dumneavoastră răspunsul, sau să o las simplă întrebare şi răspunsul ar fi unul care, cu siguranţă, ar dezavantaja toate guvernele de când România şi-a câştigat independenţa şi s-a bătut pentru menţinerea ei. Nu pot spune – deşi sunt tentat - că acum mai mult ca oricând, în ultimii douăzeci de ani, guvernele au plasat Botoşanii acolo unde este, la marginea ţării, cum de fapt au făcut cu toate judeţele de margine, mai ales cele din nors-est şi sud-est. Nu, au făcut exact ceea ce au făcut toate guvernele care au scris istoria moderne a României.De fapt, acelaşi lucru au făcut, într-un fel sau altul, şi botoşănenii, cu privire la memoria înaintaşilor. Se laudă că judeţul lor a dat României cele mai multe şi mai mari personalităţi ale culturii române şi nu numai. Da, aşa este. Însă tot judeţul Botoşani este locul în care sunt cele mai puţine case memoriale consacrate personalităţilor originare de aici. În tot judeţul nu există decât o singură casă memorială (nefuncţională) cea a lui George Enescu, la Liveni. (Nici la Dorohoi, nici la Liveni nu există atracţia pe care o are casa de la Tescani, judeţul Bacău, dedicată lui G. Enescu!). Atât. Ar mai fi un loc unicat dedicat Sfântului Iona Hozevitul, la Horodiştea. Dar este ca şi cum n-ar fi. În rest, ce avem în Botoşani? O casă dedicată memoriei lui Nicolae Iorga, însă nu poate fi numită casă memorială, ci poate fi doar un mini-muzeu ce păleşte foarte mult faţă de ceea ce este la Vălenii de Munte. Nici Luchian nu stă mai bine. Muzeul dedicat lui îainte de 1989 la Ştefăneşti n-a funcţionat. Casa în care funţionează acum o
amintirea marelui pictor, trecut meteoric prin Botoşani, pare a fi ceva ce ar putea deveni un punct de atracţie turistică. Dar parcă şi ea uitată şi lăsată la eforturile unui singur om. Însă, cel mai mare poet al românilor, născut la Botoşani, Mihai Eminescu, nu are o casă memorială dedicată lui şi familiei lui. Eminescu s-a născut la Botoşani. Casa în care s-a născut şi a copilărit aproape cinci ani, a ars în incediul din 1887. Pe locul ei există o altă clădire ridicată în chiar anul următor, alături de Biserica Uspenia în care a fost botezat poetul pe 15 ianuarie 1850, la douăzeci şi cinci de zile de la naştere. Acolo există doar un semn ce aminteşte că pe acel loc s-a născut Eminescu (mini-ansamblu sculptural donat Primăriei Botoşani de Fundaţia Culturală "Hyperion-c.b."). În acea clădire, din respect faţă de marele înaintaş, edilii botoşăneni ar fi putut înfiinţa un muzeu naţional al poeziei sau chiar un centru documentar dedicat vieţii şi operei lui Eminescu (există de altfel un proiect depus la Primăria Botoşani în acest sens, dar...). Nu este de ajuns să dai numele poetului unei străzi, unor instituţii, ca să-ţi arăţi respectul faţă de memoria celui cu care te lauzi. Asta o fac toate oraşele din România, în care există străzi cu numele poetului Mihai Eminescu. Botoşănenii sunt obligaţi să facă mai mult. Dar ce fac? Priviti cu atenţie şi veţi vedea că mai toate statuile şi busturile dedicate poetului sunt ascunse: cea de la Uspenia stă după copaci, cea din faţa teatrului, este şi ea ascunsă după boscheţii din cea mai importantă piaţă a oraşului, cea din parcul de lângă Casa de Cultură a Tineretului abia de se distinge şi aşa mai departe. Doar bustul din Parcul Eminescu, primul realizat la un an de la moartea poetului, are vizibilitatea necesară. Însă el este pus acolo de cu totul şi cu totul alţi edili din alte timpuri. În rest, căutaţi cu lumânarea şi nu veţi găsi nicio altă casă memorială: Antipa, deşi casa există, acolo se pregăteşte să ia fiinţă un cazinou şi nu un muzeu al ştiinţelor naturii cum ar fi fost normal să i se dedice celui mai mare naturalist al românilor ivit din acest oraş; Onicescu, nici atât, casa în care s-a născut a fost demolată de curând pentru a se pune în loc o clădire de sticlă; Octav Băncilă, la fel, doar o stradă înfundată îi poartă numele; D. Pompeiu, vax, cine mai ştie de el; la fel şi D. Brândză; M. Blecher ar putea avea aici o casă memorială; la fel şi Mihai Ursachi (mai ales că există casa în care a copilărit) alţii şi alţii. Dar, evident, nimic mai de doamne ajută nu există în oraşul care se laudă tot timpul cu numele celor mai mari oameni ai românilor din toate timpurile.
La fel, cred că suntem singurul judeţ din ţară care, având atîtea puncte posibile de atracţie turistică, nu face nimic pentru a le pune în evidenţă. Am lăsat intenţionat la urmă Ipoteştii, legat de numele poetului şi de eforturile recente de a pune în valoare acel spaţiu intrat în mitologia eminesciană. Există acolo cel mai mare complex memorialistic dedicat unei personalităţi a culturii române. Scopul lui iniţial a fost şi unul de centru de cercetare, unde există şi o "casă memorială" dedicată familiei Eminovici. A devenit şi aşa ceva prin biblioteca de poezie românească, unica de acest fel din ţară, iniţiativă a regretatului Laurenţiu Ulici. Acolo există evidenţiat şi un trecut mult mai îndepărtat al trecerii străbunilor pe acele locuri. Ar fi locul care ar putea scoate oricând Botoşanii din pericolul marginalizării şi provincializării. Ar fi negreşit locul de cea mai mare atracţie turistică. Există! Dar cine-l vede, cine, ca trecător întâmplător pe aici, pe drumurile ce vin dinspre nord, dinspre vest, dinspre sud, dinspre est? Nimeni! Pentru că nu există niciun panou publicitar care să explice acest lucru, că acolo există Memorialul Ipoteşti, un complex memorialistic unicat în ţară, nu sunt pliante, ghiduri care să-l îndrume pe trecător înspre acolo, trecător care să ducă vestea existenţei unei astfel de zestre culturală, nu există nimic în acest sens. Un simplu spot publicitar, dat din când în când, ar stârni interesul. Un site, care chiar dacă există, nefiind făcut cunoscut pe marile panouri publicitare puse pe toate drumurile de intrare în judeţ, nu ajută cu nimic. Am scris despre aceste lucruri de nenumărate ori. Însă nu s-a auzit nimic.
Este acesta un semn de ignoranţă totală, de lipsă de respect faţă de înaintaşii cu care te lauzi când este vorba să spui şi tu ceva despre locul de unde vii, unde exişti, unde vrei să-i aduci şi pe alţii. Dar de făcut ce faci? Nimic. Este, în realitate, cel mai evident lucru.
Nu se spun astfel de lucruri la zi de sărbătoare. Dar ce să fac, să ne minţim iarăşi, să ne batem cu pumnii în piept şi să spunem că Eminescu este al nostru, dar îl ascundem pe după boscheţi, că Enescu este al nostru, dar îl lăsam pradă uitării pe la Liveni şi Dorohoi, că Iorga..., că Luchian, că..., hă-hă, câte şi mai câte alte nume că memoria ta leneşă nici nu le mai încape?...Dar şi dacă atragem atenţia încă o dată asupra acestei stări de fapt, credeţi că se va mişca din locul în care a înţepenit respectul faţă de memoria înaintaşilor botoşăneni? Nu, din păcate, nu se va mişca nimic. (GELLU DORIAN, scriitor)
Din Soroca, PETRE POPA: La 1 Decembrie pornim numărătoarea, să nu ne oprim!
Când pun faţă-n faţă gândul meu şi tabloul pe care îl văd zilnic, am impresia că românismul a devenit o meserie pentru unii şi o suferinţă aprofundată pentru alţii, şi asta din cauză că noi nu mergem firesc unul spre altul, aşa cum mergi la izvor când ţi-i sete cu adevărat, ci neapărat călăuziţi prin coclauri, să nu se priceapă cumva cineva că "ţi-i sete".Prefer să fac ceva decât să vociferez, mai ştii, poate că într-o zi se va lua lumea şi după fapte! Totdeauna am crezut că iubirea nu este sentimentul despre care se vorbeşte, iar dragostea de neam, pentru această parte de lume, rămâne iubirea supremă din care se nasc Ştefanii, Brâncovenenii şi Eminescu. La 1 Decembrie pornim numărătoarea, să nu ne oprim! (Petre Popa, directorul Teatrului "Veniamin Apostol" din Soroca)
