DUMINICA ESTE A CELOR PLECATI - "Ne lipsesti, Eugene"!

A sosit în Botoşani la începutul stagiunii 1969. Aici şi-a dat examenul de stat cu spectacolul coupe "E lung drumul spre casa" şi "Ulei", de Eugene O´Neil, în care am avut bucuria să fiu şi eu distribuită. Începând chiar de atunci, am devenit una dintre actriţele lui favorite.

Am jucat de-a lungul anilor, sub regia lui Eugen Borduşanu, în 29 de spectacole. Fiind şi un actor excelent, l-am avut ca partener in "Micul Infern", "Omul care a văzut moartea", "Secretul omului de zăpadă", "Tache, Ianche şi Cadâr".

Colegul meu Constantin Adam, in volumul lui, "Recapitulare", publicat de editura Axa Botoşani in anul 2008, la capitolul "In Memoriam", caracterizându-l foarte exact, spune:
"El n-a fost ceea ce se inţelege azi un mare regizor, n-a revoluţionat arta spectacolului de teatru si nici n-a facut spectacole "bombă". A realizat însă zeci de spectacole care au adus publicul stagiuni de-a rândul, fiind vizionate si apreciate cu aceeaşi plăcere ca la premieră, iar actorii le-au jucat cu credinţă si entuziasm. Eugen Traian Borduşanu, a fost un regizor "cuminte", cu un comportament plin de distincţie, elevaţie şi eleganţă. Uza de un vocabular ales, un mod de exprimare corect, simplu şi sigur. În relaţiile cu actorii foarte rar "sărea calul". A pus in scenă multe texte dramatice cu un puternic fior interior, educativ şi de public. Spectacolele lui erau decente, curate şi atrăgătoare, mergându-ţi la inimă. Cine poate uita "Florin şi Florica", care s-a reprezentat de aproapre 1000 de ori, in peste 20 de stagiuni, "Făt Frumos şi Balaurul", care a ieşit la public în peste 600 de reprezentaţii, "Preşul", "Bacalauriaţii" şi multe, multe altele", scrie Constantin Adam.
 
Oare cum aş putea să uit şi să nu-i fiu recunoscătoare unui asemena OM, unui asemenea PRIETEN, care a însemnat atât de mult în cariera mea, în viaţa mea. Păcat ca s-a stins atât de repede, la doar 60 de ani abia împliniţi, plecând în lumea celor drepţi, gasindu-şi liniştea după o viaţă destul de zbuciumată, odihnindu-se alături de părinţii lui pe care i-a iubit asa cum puţini copii o fac.

Era un om foarte bun, cu o inimă largă, gata oricând sa-ţi dea un sfat sau o mână de ajutor. Iubea păsările, căţeii, pisicile, avea mulţi prieteni care il regretă şi acum.

Cum să uiţi un asemenea OM?
Eugene, ne lipseşti!

(ELENA CORICIUC-LIGI)
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ordin de protecție emis și cercetări demarate pentru tentativă de omor, după incendiul din Todireni!

Tuesday, 9 June 2026

Astăzi, 09 iunie, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, de 38 de ani, din comuna T...

Un bărbat din Botoșani a suferit arsuri grave încercând să stingă un incendiu, Poliția a preluat cazul!

Tuesday, 9 June 2026

Pompierii au fost solicitați, în această după-amiază, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Florești, comuna Todireni. La fața loculu...

Experiență europeană de succes pentru trei profesori de la Colegiul Economic din Botoșani! (Foto)

Tuesday, 9 June 2026

În perioada 25–29 mai 2026, trei cadre didactice din cadrul Colegiului Economic „Octav Onicescu” din Botoșani au participat la o mobilitate de tip Job Shadowing desfășu...

-->