Pe Matei l-am cunoscut intr-o seara la teatru, dupa un spectacol. Mi-a atras atentia lumina de pe chip. Aveam in geanta o carticica, de Craciun, o poveste despre ingeri. I-am daruit-o. Acum imi dau seama ca, de fapt, pe Matei il intalnesc mereu la teatru. Ultima data, radea in hohote, un ras molipsitor de copil, dintre acelea care iti umplu sufletul. Matei reactiona la starile sufletesti ale personajelor, le simtea trairile, comicul, mai mult decat noi, cei atenti la interpretare, la machiaj, pandind chiar greselile actorilor.
Matei a suferit la nastere ceea ce se numeste in termeni medicali hipoxie (dupa un travaliu provocat si intrerupt din cauze... nestiute), a stat fara lichid amniotic mai multe ore, avand la nastere nota 2, povesteste mama lui Matei.
A inceput sa respire normal abia dupa ce, in graba mare, dar in spirit crestin, copilul a fost botezat. "A fost o minune - din acea clipa a inceput sa respire normal (ceea ce nu facuse pana in acel moment). N-am vrut sa ne gandim o clipa ca va fi asa rau desi diagnosticul era... negru si multiplu - tetrapareza spastica, insuficienta motorie esentiala, retard psihomotor".
Au urmat ani de tratament, la Iasi, cure de fizioterapie la Oradea, medicamente din strainatate, operatii la tendoane, multe serii de tratamente balneoclimaterice la Spitalul de recuperare neuromotorie Baile 1Mai, completate cu cele de la Spitalul de copii Botosani.
"Cu ajutorul si rabdarea unui pedagog exceptional si al kinetoterapeutilor de la Centrul de zi Sansa Mea am reusit sa-l vedem pe Matei, printre lacrimi de bucurie, facand primii lui pasi la 5 ani si recitand prima poezie. De aici am inceput sa credem cu adevarat in sansele de recuperare ale copilului nostru", marturiseste tatal.
In aceste zile, l-am gasit pe Matei in chip de spiridus al Mosului . Ii imbia pe copii la joaca, alaturi de el. Chipul lui Matei nu se deosebeste cu nimic de al celorlalti copii pe care tatal lui ii fotografiaza. Pe toti ii uneste bucuria, magia Craciunului.
In acelasi spirit crestin care a facut minunea de a-l tine alaturi de noi pe Matei, am incercat sa aflu de la parintii acestui copil care este secretul fericirii lor. Pentru ca, dincolo de durere, blocaje financiare, disperarea legata de medicamente si siguranta zilei de maine, acesti oameni ne invata mereu fericirea.
Ce inseamna Matei in familia voastra? L-am vazut de multe ori razand in hohote la spectacole de teatru, l-am vazut fericit. De unde bucuria?
"Se zice ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce si ca alege in felul sau si dupa voia sa familiile in care se nasc astfel de prunci. Noi am luat acest copil ca pe o binecuvantare, nu ca pe un blestem, si el ne rasplateste la orice pas cu veselia sa, cu bucuria pe care o gaseste in orice lucru marunt pe care, cu o tenacitate, o vointa si un efort de nedescris, reuseste intr-un final sa-l realizeze. E un copil care iubeste neconditionat si care isi cere iertare de fiecare data cand simte ca a suparat pe careva, iar de ceva vreme, de cand a inceput sa rationeze tot ce se petrece in jurul lui, reactioneaza cu totul exuberant la orice situatie vesela pe care o intelege si ne surprinde cu puterea lui de asociere si memorare la tot ce se petrece in jurul sau. Ai crede ca nu sufera un moment din cauza handicapului sau daca, din cand in cand, nu i-ai surprinde oftatul adanc si privirea trista pret de o clipa doar, de parca nu ar vrea nici macar sa simtim ca el poate si suferi".
Ce le recomanzi parintilor aflati in aceeasi situatie? Este autovictimizarea o capcana, atunci cand, acuzand destinul, soarta, sistemul, nedreptatea sociala, unii parinti pierd adevarata sansa: de a-si cunoaste cu adevarat copilul?
"Copiii sunt fiinte care simt nativ si raspund insutit la dragostea ce le-o porti. Eu pun pe primul plan aceasta recomandare: Iubiti copiii asa cum ii aveti si toate vor veni din aceasta dragoste. Autovictimizarea este o capcana sau mai degraba o gasesc ca o fuga de sine sau ca un paravan tras peste constiinta, un fel de a baga capul in nisip. Chiar noi am fost la un pas de a cadea in aceasta capcana crezand ca Matei nu intelege si nu pricepe nimic, ne-am inchis in noi, ne-am resemnat la gandul ca nu are intelect, dar Dumnezeu a fost bun cu noi si a facut in asa fel incat sa ne trimita un semn chiar prin Matei. Copilul nostru a pus mainile impreunate (asa cum faceam impreuna cand ne rugam seara de seara) atunci cand a dorit sa-i dam mingea scapata de pe pat - atunci am realizat ca el de fapt comunica cu noi".
Cum il asteapta Matei pe Mos Craciun?
"Cu multe emotii, cu poezii si multa bucurie".
Te-ai gandit vreodata ca e inutil sa faci gesturi frumoase in preajma lui, pentru ca nu ar intelege?
"Aici e punctul lui forte, el simte manifestarile pozitive din preajma lui si noi am realizat asta la timp. A fost colacul nostru de salvare, de aceea facem tot posibilul sa-l luam peste tot sa nu-l privam de ocazia de a mai invata ceva si de a se bucura de ceea ce putem sa-i oferim - atat cat putem".
Ce simti cand fotografiezi copiii, incercand sa le surprinzi bucuria, inocenta, fericirea, de ce nu - perfectiunea?
"Expresia unui copil care te intalneste pentru prima data este cea mai perfecta radiografie a copilului din tine. El te simte si nu-i poti castiga un zambet decat cu sentimente pe masura, iar cand abordez in profesia mea acest subiect, situandu-ma fara nici un efort de vointa dincolo de retina care priveste spre obiectivul meu, mi se confirma lucrul acesta. Am incercat mereu sa fac mai mult decat o fotografie reusita, am incercat sa fac o bucurie unui copil si prin celelalte ingrediente, cand gandesc un proiect ca cel pentru sarbatorile acestea (decor, poveste, modalitate de comunicare) si atunci lucrurile vin de la sine, reusesc ce-mi propun si cel mai fantastic lucru e ca cei carora le-am explicat toate aceste zise si le-au inteles si patruns au acelesi rezultate uimitoare in lucrul cu copiii".
Matei, spiridusul nostru de Craciun, este o pagina de poveste, ca o pilda crestina.
SARBATORI FERICITE tuturor copiilor spiridusi!
(F.Tonita)
