Ca de obicei de acum, la orele serii, publicăm încă o poezie venită pe adresa de e-mail a redacției.  Vă dorim lectură plăcută.

***

SĂ FIU O DOAMNĂ

de Munteanu Gabriela

Pe o cărare-ngustă, verde, treceam ades cu-a mea bunică.

Duceam în coșul de nuiele cana cu apă și-o pâinică.

Pe o costișă înverzită  cosea bunicul la fâneață.

Când ajungeam, eu stăteam jos, el își ștergea aspra lui față...

Mă mângâia încetișor, apoi mânca pe îndelete,

Eu mă culcam pe fânișor, din el strângeam flori în buchete.

De mână cu a mea bunică, mă întorceam iar pe cărare,

Pe drumul nostru întâlneam o fată firavă în cale.

Bunica se dădea din drum  și mă ferea ușor pe mine,

Zâmbea spre dânsa, îi vorbea și-o saluta cu-o plecăciune.

Eu o priveam și fermecată de-al său surâs mă agățam,

Ea îmi zâmbea și-n fața-i toată doar bunătate eu vedeam.

Părea o zână din poveste, a  florilor mândră crăiasă,

Vorbea duios, călca încet, era mirifică, frumoasă!

Găsea pentru orice oftat o dulce, tainică-alinare,

Bunicii îi zâmbea cu drag, călcând alături, pe cărare.

Pășeam ușor în fața lor strângând în brațe flori de toamnă,

Și-n gândul meu, nu-nțelegeam, de ce bunica- i spunea... „Doamnă”?...

La poarta școlii vechi din sat ne despărțeam de-a mea crăiasă,

Iar eu speram ca  într-o zi din nou în calea mea să iasă.

Am întrebat-o pe bunică de ce crăiasa era „ Doamnă”?

De ce la școală ea mergea deși încă nu era toamnă?

Bunica mi-a răspuns cu drag că, Doamna e învățătoare,

Că ea e zâna care spune cuvinte dulci de alinare,

Ea deslușește taina vieții și dă școlarilor speranță,

Ea îi învață ce-i iubirea, le-arată drumul drept în viață.

Cu ea învață să citească, dezleagă sensuri și mistere,

Ea îi învață cum să strângă pe lume cea mai mare-avere,

Averea scumpă-a-nțelepciunii care nu poate fi pierdută

Și care dă celui ce-o are o viață veselă, avută...

Am întrebat-o atunci mirată pe bunicuța mea cea dragă,

Cercând din greu, cu lacrimi mari durerea să mi-o înțeleagă:

-Păi dacă face așa minuni, de ce nu pot crăiasă- ai spune ?

Doar zâna din povestea ta mai face-asemenea minune...

-Învățătoarea e o zână căci lumea o transformă-ndată

Și pentru câte poate face, n-așteaptă veșnic vreo răsplată!

---

In visul meu și-acum apare Crăiasa mea din zi de toamnă...

De-atunci, în gând, eu mi-am promis că am să fiu și eu o...DOAMNĂ...

 

***

Vă reamintim că publicația Știri.Botoșani.Ro așteaptă creațiile voastre, în versuri, pe adresa stiribotosani2000@gmail.com, în fiecare zi a săptămânii. Nu trebuie să fiți poeți consacrați, ci să vă placă să citiți și să scrieți poezie, căreia noi i-am dedicat o rubrică numită VERSURI DIN STRADĂ.

Și nu uitați: Trăim în Botoșani, oameni buni. Aceasta este capitala poeziei din România, iar acest lucru nu ni-l poate lua nimeni! (Editor șef, Tudor Carare)