Valeriu Iftime il compara pe Leo Grozavu cu Diego Simeone: "90% dintre copii îl voiau înapoi la echipă"

FC Botoşani a reuşit scorul campionatului în meciul cu ACS Poli Timişoara din etapa a cincea a play-out-ului, botosanenii câştigând cu 6-1.

Valeriu Iftime a rămas surprins de proporţiile scorului şi speră ca echipa sa să se claseze pe primul loc în play-out şi să se califice în cupele europene. Cel mai negru scenariu pentru Botoşani este retrogradarea, caz în care Iftime îşi va retrage susţinerea.

Finanţatorul Botoşaniului a precizat şi că motivul demiterii lui Pustai a fost constituit de atitudinea echipei din confruntarea cu Craiova şi îl compară pe Leo Grozavu, noul antrenor, cu Diego Simeone, tehnicianul lui Atletico Madrid.

"Sunt încă cu gura căscată! Am avut şi un pic de şansă, nici Timişoara nu a fost o 'forţă' aseară. Sper să ne ţină această formă, să nu închidem obloanele după acest meci. Mă uit în spate şi văd un taifun, mă uit în faţă şi văd o mică luminiţă. Încă mi-e frică de retrogradare, dar nu abandonez gândul de a merge în cupele europene. După ce am văzut cum am jucat la Craiova, umilinţa de acolo, am zis că din momentul ăla schimb antrenorul. Am văzut o greşeală de tactică la acel meci.

Leo nu a fost dat afară, e un fel de Simeone în varianta românească. A plecat pentru că era într-un conflict cu el şi cu fotbaliştii, nu cred că un antrenor nu poate reveni la o echipă. Cand eram in Antalya a trecut Leo pe la noi si va dau cuvantul de onoare ca cel putin 10 fotbalisti l-au primit cu lacrimi. 90% dintre copii îl voiau înapoi la echipă. Dacă retrogradăm avem o mare problemă, o problemă care nu prea poate fi soluţionată decât dacă vin nişte proşti ca noi să bage bani în fotbal. Eu nu mai am putere să finanţez echipa şi în liga a doua. Am 3,4 milioane de euro bugetul pe sezonul ăsta, salariile jucătorilor reprezintă 70%. Am crescut salariile când am luat jucători pentru Europa League",
a declarat Valeriu Iftime la ProSport LIVE.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie în Bulgaria, după un carambol pe autostradă: 50 de mașini implicate, 11 morți și zeci de răniți! - VIDEO

astăzi, 12:46

Imaginile difuzate de televiziunile bulgare arată proporțiile catastrofei: multe mașini sunt complet strivite sub camioane, unele sunt răsturnate, iar altele au fost proiectate în afara auto...

10 noiembrie 1940, ziua în care România a fost lovită de un cutremur catastrofal!

astăzi, 12:04

A fost primul mare cutremur din România contemporană, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, produs la ora 3:39 dimineața, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de c...

Supărare pe un stadion din județul Botoșani: Arbitru bătut de un suporter nemulțumit, chiar în timpul meciului de fotbal!

astăzi, 11:21

Polițiștii din Vlăsinești efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, comisă în comuna Ungureni, de către un t&a...