Valeriu Iftime anunță că i-a găsit înlocuitor lui Marius Croitoru: „Am luat decizia”

Patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a dezvăluit că Andrei Patache (35 de ani), fundașul veteran din lotul moldovenilor, va fi înlocuitorul lui Marius Croitoru (42 de ani) pe banca tehnică a echipei. 

Marius Croitoru a plecat definitiv de la FC Botoșani, deși Valeriu Iftime anunța că acesta va rămâne în cadrul clubului până își va lua licența de antrenor. Fostul antrenor de la FCU Craiova și FC Argeș a luat însă hotărârea să părăsească nordul Moldovei.

 

În exclusivitate pentru GSP, Valeriu Iftime a spus că Andrei Patache, cel mai vechi jucător din lotul lui FC Botoșani, va conduce echipa de pe bancă la meciul cu Oțelul Galați, de sâmbătă, 19 august, din runda cu numărul 6 din Superliga. 

„Știam când l-am pus că nu are licență, dar nu mi-am imaginat că vânătoarea împotriva antrenorilor fără licență va fi atât de mare. Practic, lui Croitoru dacă îi închizi gura și îl pui să stea nemișcat pe bancă, îi anulezi toate calitățile ca antrenor. 

Mi-am luat la revedere de la el și am luat decizia să-l pun antrenor pe Andrei Patache pentru meciul ăsta cu Oțelul. 

Nu vreau să mă grăbesc să pun antrenor. O să încep să analizez, am CV-uri peste CV-uri primite. Dar, până atunci, în această după-amiază mă duc eu la antrenament, ca să le prezint jucătorilor exact cum stau lucrurile”, a punctat Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru GSP. 

Născut chiar la Botoșani, Andrei Patache este un produs al centrului de copii și juniori al FC Botoșani. A debutat în tricoul echipei mari în sezonul 2006-2007. 

A pus umărul la promovarea echipei în Liga 1 la finalul sezonului 2012-2013. Andrei Patache a jucat aproape toată cariera la FC Botoșani, excepție făcând sezonul 2017-2018, când a îmbrăcat tricoul Concordiei Chiajna. 

A adunat în total 263 de meciuri pentru FC Botoșani. A înscris de 4 ori și a dat 13 pase de gol. A bifat două apariții și în acest sezon de Superliga. A jucat 34 de minute în FC Voluntari - FC Botoșani 2-1 și 71 de minute în FC Botoșani - Petrolul, scor 1-1. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai și a Reginei Ana, vine la Botoșani!

Wednesday, 14 October 2026

Potrivit informațiilor furnizate de Familia Regală a României, în perioada 12–15 octombrie 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia se află într-o vizită în județel...

Propunerile PSD pentru Guvernul Niculescu: Rogobete ar reveni la Sănătate, cine este nominalizat pentru Apărare!

Wednesday, 14 October 2026

”PSD a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din blocajul național. Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, deoarece prioritățile noastre se...

PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!

Wednesday, 14 October 2026

PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...