La câțiva kilometri de Putna lui Ștefan cel Mare locuiește azi Mihai Roman, mijlocașul lui FC Botoșani. În fața casei lui se întinde un colț mirific de Bucovină, iar în spatele lui stă o poveste de viață tumultuoasă. "Nu provin dintr-o familie bogată, iar de fotbal m-am apucat abia la 16 ani", spune fostul internațional despre rădăcinile sale moldave.
Își amintește despre escapadele copilăriei: "Ajutam la tăiat lemne, la cosit fân, mergeam cu vacile la păscut. O dată am și uitat de ele pe imaș. M-am luat cu o miuță și, când să mă întorc acasă, nu le mai găseam. Nu știam pe unde o să scot cămașa, dar, până la urmă, m-a ajutat Dumnezeu și le-am găsit".
"INTRAM PE BLAT LA PUTNA ȘI VICOVUL DE JOS"
Cu fotbalul a început-o la Bradul Putna, în liga a cincea, dar a făcut repede pasul spre Liga a 3-a, la Rădăuți. Dar nu s-a putut rupe de distracțiile județene: "Aveam vreo patru legitimații, iar în weekend mai intram pe blat la Putna și la Vicovul de Jos, unde mă mai rugau prietenii să-i ajut".
La 20 de ani a plecat însă într-o aventură care i-a marcat destinul. A încercat să ajungă clandestin în Anglia, la muncă, dar operațiunea a eșuat: "Situația financiară din fotbalul mic era jalnică, așa că am decis să plec să-mi câștig pâinea peste hotare".
"DACĂ AJUNGEAM LA LONDRA, ERAM ACUM COCOȘAT DE MUNCĂ"
Povestește acum traseul, mirat și el de propria nebunie: "Am mers cu o mașină la Bruxelles, am luat apoi apoi trenul până la Oostende, de unde urma să ajung ca fugar la Londra. Nu era încă liber accesul în Marea Britanie. Am sărit un gard mare în port și m-am așezat repede sub un TIR, care urma să fie îmbarcat pe un vapor pentru transportul spre Anglia. Dacă ajungeam acolo, ar fi trebuit să călătoresc vreo două ore sub mașină și la câțiva centimetri de asfalt, pe un pat de fiare, până la prima oprire a TIR-ului, de unde urma să mă preia o cunoștință. Era foarte riscant!".
N-a mai apucat însă să-și sfârșească planul, fiindcă a nimerit în mijlocul unei razii în portul din Oostende: "M-a prins Poliția belgiană sub TIR! A urmat o seară petrecută într-un fel de arest, alături de câteva zeci de români și africani. Mi-au luat amprentele, ne-au dat de mâncare și am petrecut acolo toată noaptea. N-am dormit aproape deloc pe așternuturile de pe podea. Eram speriat! Ne-au trimis acasă cu avionul a doua zi și m-am ales cu un an de interdicție de a intra în țările Uniunii Europene. A fost o prostie, dar așa erau vremurile. Dacă reușeam să fug, probabil că acum eram cocoșat de munca în construcții".
"PORUMBOIU MĂ SUNA DE CÂTE CINCI ORI PE ZI"
Întoarcerea acasă i-a adus însă începutul urcușului pe gazon. Mai întâi la Cetatea Suceava, după un trial în zona Moldovei, și apoi trecerea la FC Brașov, în liga secundă, unde avea să-l întâlnească pe Răzvan Lucescu, antrenorul providențial al carierei sale. Realizat de președintele de atunci al "stegarilor", Dinu Gheorghe, transferul sub Tâmpa a întâmpinat însă obstacole consistente dinspre Vaslui: "Porumboiu făcea presiuni să mă ia, fiindcă finanța și Suceava, de unde autoritățile locale îi promiseseră că va avea prioritate la orice tranzacție. Mă suna și de câte cinci ori pe zi. Nici nu mai știam ce să-i spun! N-am vrut să merg acolo fiindcă îmi povestiseră niște foști colegi că existau diferențieri la plăți, nu erau tratați egal toți jucători în momentul achitării datoriilor".
ȘUMUDICĂ: "BĂI ROMANE, ACCIDENTAT, NEACCIDENTAT, MIE-MI JOCI, MĂ!"
Iar drumul lui Roman a urmat o linie ascendentă: Brașov – Rapid – Toulouse, plus echipa națională. "Chiar dacă țineam cu Steaua când eram mic, nu mi-a părut rău niciodată că am jucat în Giulești, unde am simțit ce înseamnă suporterii adevărați", spune Mihai. Punctează trei episoade "vișinii": "Am pierdut nemeritat finala Cupei cu Dinamo în 2012, 0-1. Am mai avut un 2-3 cu «câinii», după ce am condus cu 2-0. N-am jucat atunci din cauza unor probleme medicale. Dar a doua zi, la ședință, Șumudică a iscat un moment hazliu. Deodată s-a luat de mine. «Băi Romane, accidentat, neaccidentat, mie-mi joci, mă!». M-am blocat un pic, dar toată lumea a început să râdă. Dar foarte delicată a fost ultima perioadă la Rapid, când se intrase în insolvență, iar un an de zile n-am mai primit salarii. Eram doar noi, jucătorii, și cu Marian Rada, nu știam ce ne așteaptă de la o zi la alta, iar cei tineri n-aveau bani nici să vină cu autobuzul la antrenamente. N-aș fi vrut să trăiesc așa ceva, dar, din păcate, în România, jucătorii sunt tratați mizerabil!".
"DACĂ PĂȚEAM ACASĂ ACCIDENTĂRILE DIN FRANȚA, NU MAI JUCAM ACUM"
În paralel, vine cu exemplul personal din Franța, unde, la Toulouse, a trăit două accidentări grave, care i-au afectat provocarea din Hexagon: ruptură a tendonului lui Achile (8 luni pauză) și fractură de tibie și peroneu (6 luni pe margine). Roman e tranșant: "Dacă aș fi pățit astea în România, eram ca și abandonat de club. Nu cred că mai jucam fotbal acum. În țară, când pățești un necaz, nu te mai bagă nimeni în seamă. Cam asta e regula. Știu și de la colegi, care se plâng și că nu există asigurări, se ocupă singuri de recuperare, suportă costurile, iar când revii clubul te ia direct cu reziliere de contract sau diminuări salariale în loc să te ajute".
CITESTE MAI MULT PE GSP.RO (APASA AICI)
