Tudor Chirilă, fratele antrenorului Ionuţ Chirilă, dat afară de la ASA Târgu Mureş, după doar trei săptămâni, a publicat un mesaj vehement la adresa lucrurilor care se petrec la clubul din zona retrogradării.
În vizorul lui Tudor Chirilă, arata prosport.ro, au fost Gabriel Mureşan şi viceprimarul Petre Maior, pe care i-a acuzat că l-au „săpat” pe fratele său:
"ASA TG MUREŞ a schimbat antrenori pe bandă rulantă. Este o echipă în prag de retrogradare, aflată în insolvenţă, cu un lot îmbătrânit (cel mai bătrân din Liga 1) unde se duce o luptă între generaţii. Când Ionuţ Chirilă a semnat, i s-a sugerat că este binevenit să construiască şi nu i s-au impus victorii.
Am privit meciul cu Pandurii la televizor şi cred că ar fi trebuit apreciat faptul că ASA a reuşit un egal după ce a rămas în zece oameni preţ de cincizeci de minute. Am fost la meciul de la Voluntari pe care echipa l-a pierdut cu 2-1 şi am văzut cum unul dintre liderii echipei, Mureşan, un fotbalist experimentat, greşea pasă după pasă şi juca într-un dispreţ total faţă de construcţie. Nu am remarcat numai eu acest lucru ci şi conducerea ASA Tg MUREŞ (eram în aceeaşi lojă eu fiind invitat de frate-miu). Când Mureşan a fost schimbat imediat după pauză (spre uluirea lui) echipa a jucat mult mai bine şi a reuşit să preseze. Cel mai bun om de la ASA Tg Mureş a fost în a doua repriză Petra, un jucător de 19 ani promovat de la echipa a doua de Chirilă, jucător despre a cărei existenţă conducerea nici măcar nu ştia".
Discursul lui Tudor Chirilă a continuat pe un ton şi mai apăsat: "Cunosc şi faptul că lui frate-miu conducerea a încercat să-i impună jucători în primul unsprezece imediat după meciul cu Botoşani. Când urmăream jocul cu Voluntari l-am auzit pe viceprimarul Claudiu Maior exclamând că jucătorii ar trebui să tragă la poartă că "el aşa le-a spus la pauză". Deci finanţatorul unui club, autoritate locală, merge în vestiar şi dă indicaţii tehnice jucătorilor. Jucătorii nu ar trebui să fie sub directa autoritate a antrenorului şi atât?
Însă când un jucător respectat, dar pe cale să devină istorie, are posibilitatea de a scurtcircuita relaţia de subordonare pe care ar trebui să o aibă cu principiile antrenorului şi stabileşte o "bisericuţă" cu preşedintele sau finanţatorul atunci există o problemă", a scris Tudor Chirilă.
"Dacă metodele lui Ionuţ Chirilă sunt infantile înseamnă că tot aşa au fost şi cele ale lui Grigoraş, Miriuţă, Ciorceri, Bonetti, Dan Alexa, Ilie Stan, antrenorii schimbaţi la Mureş în ultimul an şi ceva.
Mi se pare absurd să angajezi un antrenor care doreşte să-şi facă profesia, căruia îi promiţi stabilitate, doar pentru a-l demite pentru că nu îţi face jocurile. Şi mi se pare abject să te foloseşti de jucători pentru că nu vrei să-ţi asumi demiterea unui antrenor.
Fotbalul românesc este condus la fel ca România: prost. Victimele sunt mereu cei care vor să munceasă", a fost mesajul postat pe pagina personală de facebook.