Proiect: Tichete valorice de 50 lei pentru copiii şi juniorii legitimaţi la cluburi sportive care se pregătesc pentru competiţii oficiale

Copiii şi juniorii legitimaţi la cluburi sportive, care se pregătesc pentru competiţii oficiale, ar urma să primească lunar un tichet valoric de 50 lei pentru acoperirea unor cheltuieli necesare practicării sportului de performanţă.

O propunere legislativă de modificare în acest sens a Legii educaţiei fizice şi sportului 69/2000 a fost adoptată la începutul acestei săptămâni de senatori și a fost trimisă către Camera Deputaților, care este for decizional în această speță.

Propunerea legislativă prevede că juniorii şi copiii legitimaţi la structurile sportive care practică sportul în mod organizat, pentru a participa la competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale, sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice denumit „tichet de sportiv”.

Tichetele de sportiv sunt bonuri de valoare pe suport de hârtie destinate exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă, ce pot fi utilizate numai pe teritoriul României, pentru servicii sau bunuri furnizate de persoane juridice cu care Ministerul Tineretului şi Sportului a încheiat un acord în acest sens.

Valoarea tichetelor de sportiv a fosst redusă de la 150 lei, cât era prevăzut de iniţiatori în proiectul de act normativ, la 50 lei, dar acest lucru tot este bine văzut de cluburile din România.

“Indiferent de sumă, eu cred că e un semnal important că lumea politica a început să încurajeze sportul. Chiar și cu aceasta sumă se pot cumpăra două rânduri de echipamente pentru antrenamente pe an, iar aici mă refer strict la copiii care practica handbal. Ne lipsește totuși o strategie pe termen lung elaborata de Ministerul Sportului care să prevadă măsuri pentru încurajarea practicării sportului de performanță”, ne-a spus Cătălin Stoleru, președinte C.S.M. Botoșani.

Potrivit proiectului, fiecare sportiv are dreptul la un singur tichet pe lună, perioada de valabilitate fiind de un an de la data emiterii.

 

Spune-ne opinia ta