Ora 13.00: SIMONA HALEP, în semifinale la Singapore, contra polonezei AGNIESZKA RADWANSKA
Stiri Botosani Saturday, 25 October 2014 SportPentru prima oară participantă la concursul celor mai bune opt jucătoare din lume dintr-un sezon, românca a câștigat grupa din care a făcut parte, reușind și o victorie uriașă 6-0, 6-2, în fața Serenei Williams, liderul mondial.
Simona și Radwanska vor fi pentru a treia oară față în față în 2014 și pentru a treia oară într-o semifinală a unui turneu important, relateaza Digi24.
Cele două au jucat prima oară în acest an la Doha, unde a învins Simona, aproape o lună mai târziu rivala sa poloneză luându-și revanșa în penultimul act de la Indian Wells.
Scorul întâlnirilor directe din circuit este însă 4-2 în favoarea polonezi.
Pentru Simona, o eventuală calificare în finală i-ar aduce o clasare pe locul trei la finalul anului în ierahia WTA, urmând să o devanseze pe Petra Kvitova, eliminată din grupe. Caroline Wozniacki a învins-o în două seturi și astfel s-a calificat în semifinale Radwanska, cu doar o victorie.
Tot astăzi, Serena Williams a câştigat meciul contra Carolinei Wozniacki şi s-a calificat în finala de la Singapore.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...
Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...
Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național
Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.62 secunde